* CSM Bucuresti, detinatoarea trofeului, Gyor, Vardar Skopje si Buducnost Podgorica, Final Four al Ligii campionilor la handbal feminin (6-7 mai, la Budapesta) este identic cu cel din 2016, tragerea la sorti a primelor meciuri, practic semifinalele, urmand sa aiba loc marti, 18 aprilie.

Sa speram ca si deznodamantul va fi acelasi, asa ca imi face placere sa reamintesc rezultatele de anul trecut, cand formatia romana a cucerit trofeul: CSM Bucuresti-Vardar 27-21; Gyor-Buducnost 21-20; finala mare: CSM Bucuresti-Gyor 29-26 (dupa prelungiri si executarea loviturilor de departajare de la 7 m); finala mica: Vardar-Buducnost 30-28.

Pentru a se ajunge la acest turneu final, in sferturi, va reamintesc cu aceeasi placere, s-au inregistrat urmatoarele rezultate, in ordinea celor 2 manse: CSM Bucuresti-Ferencvaros 30-25 si 27-26; Buducnost-Larvik 31-17 si 35-30 (Cristina Neagu a marcat, in total, in cele 2 manse 19 goluri, 10 in tur si 9 in returul de sambata, din Norvegia); Metz-Gyor 32-31 si 22-28; Midtjylland-Vardar Skopje 26-28 si 24-26.

* Presedintele Olympique Lyon, influentul Jean-Michel Aulas, este de parere ca meciul retur din sferturile de finala ale Ligii campionilor la fotbal cu Besiktas la Istanbul sa se dispute cu portile inchise, aceasta fiind, dupa parerea lui, “singura solutie de echitate”, dupa ce in prima mansa (victorie cu 2-1 a francezilor) suporterii turci au aruncat tot ce le-a venit la mana in capul celor francezi, aflati la etajele inferioare ale tribunei.

Dupa cum probabil stiti, pentru a putea scapa de furia otomanilor, excitati la extrem, francezii au invadat terenul, unde nu-i puteau ajunge ‘proiectilele’, partida incepand cu o intarziere de 45 de minute.

Aulas, care a avut atata barbatie incat sa coboare in mijlocul suporterilor echipei sale, aratandu-si solidaritatea, a dat si o alternativa: sa se dispute in alta parte decat la Istanbul. Cand ma gandesc la starea de emotie din aceste zile din Turcia, legate de referendumul constitutional, parca-parca aceasta ar fi cea mai buna solutie. UEFA trebuie sa ia rapid taurul de coarne!

* Marti incepe, urmand sa se incheie duminica viitoare, a treia editie a Turului ciclist al Croatiei, cursa de 2.1 in ierarhia UCI, cu 6 etape, la care va participa si echipa lui Eduard Grosu, cu acesta in randurile sale, Nippo-Vini Fantini. In ordinea inscrierii pe lista cursei, formatia italiana arata astfel: Marco Canola, Eduard Grosu, Nicolas Marini, Kazushige Kuboki, Alan Marangoni, Riccardo Stacchiotti, Yuma Koishi.

* PROGRAMUL TV, luni, 17.04.2017:
12,00 – Tenis, Digi 2, Dolce 2 – Turneul ATP de la Monte Carlo
15,30 – Fotbal, Belgia, Digi 1 – Waregem-Bruges
17,30 – Fotbal, Liga 1, Digi 1, Dolce 1, Look – Voluntari-Iasi
19,00 – Fotbal, Belgia, Digi 3 – Charleroi-Gand
20,30 – Fotbal, Liga 1, Digi 1, Dolce 1, Look – CFR Cluj-FCSB
21,45 – Fotbal, Spania, Digi 2, Dolce 2 – Alaves-Villarreal
22,00 – Fotbal, Anglia, Eurosport – Middlesborough-Arsenal