Search

lucianopreasport

Sport si voie buna

Tag

FRG

Nicolae Forminte, antrenor coordonator la lotul feminin de gimnastica

Nicolae Forminte, fost antrenor la junioare, dar, cu ceva ani in urma si la senioare, a fost numit de Comitetul Executiv al Federatiei romane de gimnastica in functia de coordonator al stafului tehnic al lotului feminin de senioare-junoare, care se muta, in cea mai mare parte, la Deva, acesta este elementul principal dintr-un comunicat lalait, adica prolix si prost scris de pe site-ul oficial al FRG.

Continue reading “Nicolae Forminte, antrenor coordonator la lotul feminin de gimnastica”

Advertisements

RIO-2016: Dragulescu, locul 4, la egalitate cu bronzul, Ponor doar pe 7!

* Marian Dragulescu a fost in imediata, milimetrica as spune, apropiere a podiumului, pe locul 4 la sarituri, dar la egalitate cu medaliatul cu bronz, japonezul Kenzo Shirai, ambii, deci, cu 15,449 puncte, note incredibil de mari pentru o asemenea pozitie, intr-o finala in care, pentru prima oara de multa, multa vreme, nu a ratat nimeni, fapt unic in competitia de gimnastica sportiva a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, luni, cu doar o zi inainte de incheierea intrecerilor la acest sport.

Continue reading “RIO-2016: Dragulescu, locul 4, la egalitate cu bronzul, Ponor doar pe 7!”

Presedintele COSR, Adrian Petrache, “politizeaza” sportul, acuza presedintele FRG, Adrian Stoica

Presedintele COSR politizeaza sportul, iar antrenorii loturilor nationale de gimnastica ale Romaniei au vrut sa-si dea demisia in mijlocul Mondialelor de la Glasgow, scrie presedintele Federatiei romane de gimnastica, Adrian Stoica, intr-o scrisoare deschisa adresata lui Adrian Petrache, care “a jignit” sportivii si tehnicienii din aceasta disciplina ce a adus Romaniei “sute de medalii… in zeci de competitii”.

Dupa incheierea Campionatelor mondiale de anul acesta, in care Romania, cu doua medalii (argint la sarituri prin Marian Dragulescu si bronz la individual compus, obtinut de Larisa Iordache), s-a situat pe locul 8 din 87 de natiuni participante, dintre care doar 15 au castigat cel putin o medalie, seful delegatiei Romaniei, presedintele FRG, Adrian Stoica, a raspuns unei cel putin ciudate, ca ton, dar mai ales ca oportunitate, orice om de sport, orice om cu o urma de decenta stiind ca in mijlocul unei competitii de mare importanta nu se fac asemenea gesturi deplasate, scrisori deschise trimise de COSR, sub semnatura presedintelui Adrian Petrache.

“Va raspund tot public scrisorii transmise de dumneavoastra, deşi continui să fiu dezamagit de tenta politic-speculativa pe care ati dat-o unui esec momentan al gimnastelor Romaniei. Subliniez cuvantul ‘momentan’, fiindca in continuare competitia a demonstrat prin rezultatele deosebite, fara egal în ramurile sportive, cel puţin în anul 2015, ca ne-am facut treaba. (…)

“Din pacate, nu ma puteti jigni pe mine fara sa aruncati cu noroi, totodata, in zeci de eroi sportivi ai acestei tari. Acest raspuns este pentru ei. Le datorez acest lucru, chiar dacă ‘nu mă pun bine cu COSR-ul’. Citez dintr-o mare campioana a Romaniei, care a fost revoltata la randul sau de aceasta pornire, in mijlocul competitiei, domnisoara Corina Ungureanu: ‘Nu antrenorii straini ne-au crescut pe noi până acum, domnule Petrache, ci antrenorii romani i-au crescut pe cei care astazi ne bat’. Problema este mult mai extinsă şi mai complicată decat ‘urecheala’ pe care ne-ati administrat-o”.

Preşedintele FR Gimnastica il mai asigura pe şeful COSR ca echipele Romaniei vor ajunge la Olimpiada, aceasta fiind o “certitudine”. De asemenea, Adrian Stoica precizeaza ca antrenorii loturilor Romaniei au fost la un pas de a demisiona in timpul Campionatului Mondial de la Glasgow, dupa aparitia publica, pe 26 octombrie, la doar 3 zile de la debutul unei competitii de 10 zile, a scrisorii deschise a şefului COSR.

“As fi sperat de dragul acestor copii care si-au dat sufletul pe spaţiul de concurs, in ciuda tuturor celor spuse mai sus, sa le trimiteti, domnule presedinte, tot public, felicitari. Cum considerati dumneavoastra ca e mai potrivit după celebra scrisoare publica, pe mail, un telefon, un biletel, asa cum simtiti, dar acesti copii au asteptat o reparatie morala si nu au primit-o, nici macar formal. Păcat!”, scrie Stoica, vicepresedinte de onoare al FIG, în scrisoarea adresară COSR.

Amintita “Scrisoare deschisa” adresata pe 26 octombrie de presedintele COSR, care a primit, prompt un raspuns din partea ministrului sportului, Gabriela Szabo, a socat lumea sportului. Intr-un moment cat se poate de dificil, in care, concret, lotul olimpic pentru Rio de Janeiro cuprinde doar 28 de sportivi calificati. La Glasgow s-a reusit, totusi, dupa acest gest greu de inteles, deocamdata, 4 calificari (Marian Dragulescu, Larisa Iordache, Laura Jurca si Cristian Bataga), pe langa faptul ca echipele Romaniei au o sansa importanta, la turneul preolimpic din aprilie, de la Rio, unde sunt disponibile alte 4 locuri la turneul JO-2015, la aceste calificari neparticipand formatiile de pe locurile 1-8, la feminin si masculin, la aceste mondiale.

Ca sa inchei cu aceasta nemaipomenita interventie a COSR, pe langa faptul ca se cerea un antrenor strain in Romania, tara care are in lume sute de tehnicieni, tot acolo se dadea un ultimatum federatiei, care trebuia sa raspunda “in 10 zile” unor intrebari cel putin ciudate (de pilda, care este rolul antrenorilor Mariana Bitang si Octavian Bellu, stiut fiind ca Octavian Bellu a fost contracandidatul lui Petrache la alegerile de la COSR). Din cele 10 zile, mai mult de jumatate erau de concurs la Mondiale, iar seful delegatiei, de pilda, Adrian Stoica, avea si alte treburi la Glasgow, fiind, cum se stie, presedintele Comisiei tehnice masculine a FIG.

Si ca sa incheiem acest episod cu totul deplasat, cauzat de  iesirea incalificabila a comitetului olimpic, sa inseram o stire care a trecut ca si cum nu a fost: Larisa Iordache a cucerit, in aceasta saptamana, imediat dupa Mondiale, Trofeul “Memorial Arthur Ganges”, din Elvetia, primind si Premiul special pentru evolutia la sol. De asemenea, la acesta competitie de traditie, ajunsa la a 32-a editie, Diana Bulimar si Marius Berbecar au ocupat locul 3.

Totodata, datorita valorii lor cunoscute pe plan international, Larisa Iordache si Marius Berbecar au fost invitati, pentru duminica, 8 noiembrie, la “Swiss Cup”, la Zurich, un concurs pe echipe mixte, original si spectaculos, la care participa gimnaste si gimnasti din Elvetia, Germania, Franta, Marea Britanie, Japonia, Canada, Ucraina si Romania.

Blog at WordPress.com.

Up ↑