* Asa cum era de asteptat, etapa a 10-a a Turului ciclist al Italiei, disputata marti, intre Ravena si Modena (145 km), venita dupa o zi de pauza, a fost una de-a dreptul plictisitoare, cu o medie orara finala de 40 km, desi traseul a fost si scurt si perfect plat, victoria revenind la sprint francezului Arnaud Demare, de la FDJ, in 3h36’07”, urmat de italianul Elia Viviani (Quick Step), la al 3-lea loc secund, si germanul Rudiger Selig (Bora).

Ritmul adormitor al cursei se soldeaza, de multe ori, cu incidente pe final, amorteala din cele 3 ore de mers ca postasii lasand urme. Altfel nu-mi pot explica patania intamplata fix cu un kilometru inainte de sosire, aproape de trecerea pe sub portalul distinctiv, a purtatorului tricoului ciclameno, al sprinterilor, Pascal Ackermann, care s-a antrenat intr-o cazatura venita ca din senin, care ii pune sub semnul intrebarii chiar continuarea cursei.

La numeroasele reluari nu pot spune cu mana pe inima daca a fost sau nu germanul cel care a provocat incidentul, asa a parut, dar oricum nu avea voie sa fie plasat asa departe de fruntea cursei, riscand, iata, atat de mult.

Toate acestea nu afecteaza defel victoria solidului Arnaud Demare si a echipei Groupama FDJ, care si-au jucat perfect sansa, in timp ce Elia Viviani, singur din nou, dar si inca marcat de necazul declasarii la victorie, nu a putut mai mult decat locul secund, din nou. Pe 3, culmea, a sosit lansatorul lui… Ackermann de la Bora, Rudiger Seling.

Miercuri vom avea din nou o etapa de plat, dar mai lunga, 221 km, si un fals plat la sosirea de la Novi Ligure (se pleaca de la Carpi), clasamentul general este, evident, identic cu cel de duminica, cu italianul Valerio Conti in roz, pentru a 10-a zi, o performanta in sine.

* In Turneul WTA de la Nurnberg am avut marti surpriza sa o descoperim pe Laura Ioana Paar, din Romania, dar fosta Andrei, asa ca parca-parca nu era chiar o noutate absoluta. Laura Andrei s-a casatorit si vad ca ii merge bine, la 30 de ani reusind cea mai buna clasare din cariera, calificandu-se in optimile unui turneu WTA International, desi are doar locul 301. Ea a invins-o cu 6-1, 6-3 pe olandeza Quirine Lemon, urmand sa urce zdravan in primele 300.

In schimb, Irina Begu, probabil mai mult cu gandul la Roland Garros, unde, ca si Ana Bogdan, va juca in calificari, dupa multi ani de prezenta direct pe tablou, a fost eliminata de Anna-Lena Fredsam, din Germania, dupa 4-6, 6-3, 6-3. Fredsman, acum locul 523 in lume,nu este chiar o neica-nimeni, ea avand chiar o clasare pe 45 WTA, pe care a pierdut-o din pricina unei accidentari la umar, care a tinut-o deoparte de teren 10 luni.

* Ziua de marti a inceput cu o veste trista: fostul triplu campion mondial de Formula 1 Niki Lauda a incetat din viata, la varsta de 70 de ani. Un veritabil erou, campion inclusiv dupa ce a suferit un accident teribil, fiind scos din masina in flacari la Nurburgring, in 1976, Lauda s-a refacut greu, a facut numeroase grefe de piele, inclusiv pe fata, dar in incendiu i-au fost afectati plamanii, iar familia a anuntat drept cauza a mortii o pneumonie.

* Lasa in urma 5 copii, 4 baieti si o fata, Mathias si Lukas, din prima casatorie,cu Marlene Knaus, 2 gemeni, Max si Mia, nascuti in 2009, din a doua casnicie, cu Birgit, si inca un fiu, Christoph, nascut din a 3-a relatie conjugala.

* PROGRAMUL TV, miercuri, 22.05.2019:
12:00 Tenis, WTA, Digi 2 Turneul din Strassbourg
14,05 Ciclism Eurosport 1 Turul Italiei
18:30 Fotbal, Liga 1 Digi 1, Telekom 1, Look Dunărea – Concordia Chiajna
19:00 Baschet M, Digi 3 BC CSU Sibiu – CSMU Craiova
21:00 Fotbal, Liga 1 Digi 1, Telekom 1, Look Dinamo – Poli Iași

Advertisements