In acest moment, ambele ierarhii mondiale ale tenisului feminin, WTA si WTA Race, cel al rezultatelor din 2018, care conteaza pentru calificarea la Turneul campioanelor, au in frunte aceeasi jucatoare, romanca SIMONA HALEP, sportiva de cursa lunga, care isi cladeste cariera de mare succes cu rabdare, strategic, in pofida faptului ca stie si ea ca ne mahneste cateodata.

Asadar, in clasamentul WTA, cel facut pe ultimele 52 de saptamani, Simona Halep a intrat in a 29-a saptamana ca lidera, neclintita, desi a avut momente de cumpana, cum a fost acum, la Roma, unde a pornit sub amenintare si a incheiat, desi a pierdut finala, cu o noua stea pe epolet: primul loc pentru cele mai multe puncte adunate in acest an, cu 3.285 puncte, urmata de Caroline Wozniacki – 3.130 p si Petra Kvitova – 2.902 p, cele doua devansand-o in precedentul clasament.

Acest lucru, v-ati dat seama, inseamna ca romanca si-a onorat din plin, in continuare, locul de lider mondial, unde are acum, asa cum va spuneam inca de sambata, 7.270 puncte. Pe locurile urmatoare, tot Caroline Wozniacki – 6.935 puncte si Garbine Muguruza – 6.010 puncte. Celelalte romance din primele 100 sunt aproximativ pe aceleasi locuri ca si la precedenta ierarhie: Mihaela Buzarnescu a urcat un loc, fiind pe 32, adica in zona capilor de serie la Roland Garros, Irina Begu (eliminata luni la Nuremberg, dupa un abandon in fata suedezei Johanna Larsson), Sorana Cirstea este pe 45, urmand sa joace tot la Nuremberg marti, in primul tur cu germanca Andrea Petkovic, nu inainte de ora 14,00, Monica Niculescu si Ana Bogdan stationeaza pe 61, respectiv 65.

* Luni, Mihaela Buzarnescu, calificata, cum stiti, inca de duminica in turul 2 la simplu la Strasbourg, a prins sferturile de finala in proba de dublu, impreuna cu Raluca Olaru invingand cu 3-6, 6-4, 10-2 fix cuplul favorit nr. 1, “reunificatele” Hao-Ching Chan (Taiwan)/Zhaoxuan Yang (China). Interesanta pereche!

Si tot la Strasbourg mai avem o romanca in turul secund la dublu, Jaqueline Cristian, care face pereche cu americanca Sofia Kerin. Cele doua au obtinut o victorie rapida, in sub o ora, cu 6-1, 6-2 dupa meciul cu Reka-Luca Jani (Ungaria)/Tereza Mrdeza (Croatia).

* Pentru ca suntem la tenis si am vorbit de Roland Garros, iata, de la Paris, avem vestea ca Serena Williams s-a antrenat duminica, chiar pe centralul “Philippe Chartier”. Se misca repede fosta nr. 1 mondial (acum, dupa ce a lipsit, dupa ce a nascut, pe 454 in lume), pentru ca noi o stiam la Londra, la nunta Printului Harry cu Meghan Markle.

Avem si dovada, poza cu care ilustrez acest grupaj, sa mai schimbam si noi imaginea jucatoarelor de tenis…

Advertisements