Cam ultima noastra speranta intr-o comportare macar onorabila la Mondialele de atletism, saritoarea in lungime Alina Rotaru, calificata in finala, nu a putut sa ne consoleze, ba dimpotriva: s-a clasat ultima, dovedind o labilitate in concurs incredibila.

Pentru ca dupa ce, pe ploaie, joi, prinsese cu 6,50 m, ultimul act, a ‘reusit’ contraperformanta sa sara mult mai prost in finala, clasandu-se ultima, cu 6,46 m, dar si alte doua sarituri de toata jena la acest nivel, 6,29 m si 6,20 m.

Aurul la lungime a revenit americancei Brittney Reese, la al 4-lea titlu mondial in proba, cu 7,02, a doua, o neutra, ca sa zic asa, una dintre sportivele cu care IAAF a incercat un compromis, care, de fapt, o compromite, rusoaica Daria Klisina – 7,00 m, iar bronzul a fost castigat de campioana olimpica de la Rio, Tianna Bartoletta – 6,97 m.

Astfel, cel mai bun rezultat romanesc la Londra ramane acel loc 11 al aruncatorului de greutate Andrei Gag, restul iesind din cursa din calificari, departe de vreo pretentie.

In fine, poate vom vorbi mai pe indelete de situatia cu totul inacceptabila din atletismul nostru, un sport care nu numai ca ne-a adus atatea bucurii de-a lungul deceniilor, dar reprezinta, de fapt, prin diversitate, potentialul sportiv al unei natii.

Acum sa vorbim de premianti, de pilda de olandeza Dafne Schippers, care si-a pastrat titlul mondial la 200 m, in 22″05/100, in fata ivorienei Marie-Jose Ta Lou – 22″08/100, in timp de pe 3 a sosit naturalizata din Bahrein Shaunae Miller-Uibo – 22″15/100, tot la feminin, la 3.000 m obstacole americanca Emma Coburn, urmata de o compatrioata, Courtney Frerichs, abia pe trei situandu-se o kenyanca, Hyvin Kiyeng Jepkemoi, o sosire stransa, in doar o secunda si jumatate pentru intregul podium.

Este interesanta aceasta rasturnare de situatie, semn ca africancele, mai ales kenyencele, s-au mai potolit, iar competitia a devenit mai putin previzibiila.

In schimb, la aruncarea ciocanului, armada poloneza continua sa colectioneze medalii si, evident, titluri, aurul fiind cucerit pentru a treia oara de Pawel Fajdek, cu 79,81 m, urmat tot de un rus remaiat, Valeri Pronkin – 78,16 m si de un alt polonez, Wojciech Nowicki – 78,03 m.

Si totusi, nu pot sa nu amintesc si eu despre reizbucnirea unei discutii legate de ambiguitatile prezentei semifondistei sud-africane Caster Semenya (foto, va veti da seama de ce am ilustrat cu asta).

Medaliata deja cu bronz la 1.500 m si favorita clara la 800, unde s-a calificat fluierand in finala, castigand vineri in preliminarii fara probleme, Caster Semenya, casatorita, insurata mai degraba, anul acesta cu o frumoasa domnisoara, a fost subiectul unui documentat si amplu comentariu al confratelui italian Gianni Merlo, de la Gazzetta dello Sport, dar si presedinte al Asociatiei internationale a presei sportive.

Gianni Merlo se intreaba inca din titlu: “Ce este mai corect? Acceptarea unei realitati ingtersexuale sau a nevoii de medicatie?”, amintind ca excesul de hormoni masculini ai sud-africancei, vizibil chiar si fara analize, nu-i asa?, a determinat intr-o prima faza IAAF sa-i ceara sa ia medicamente pentru scaderea nivelului de testosteron, dupa care TAS a spus ca e-n regula.

Adica este “corect politic” sa aiba caracteristici masculine atat de pronuntate, dar sa poata concura la feminin, pentru ca nu s-a dovedit stiintific convingator ca nivelul ridicat de testosteron aduce beneficii evidente.

Ce sa mai zici, doar sa te crucesti! Problema, pe care o scoate in evidenta si Gianni Merlo, este ca in acest moment “la Karolinska Institutet din Stockholm un grup de voluntari de sex feminin sunt supuse unor experimente care examineaza beneficiile obtinerii testosteronului sintetic pentru a îmbunatati performanta.

Acest experiment este crucial, dar este unul care ar putea conduce, in cele din urma, la nevoia de sport pentru a identifica un al treilea sex.”

Concluzia presedintelui AIPS ma cam lasa masca!

PS. Nu pot sa nu scriu, ca e calda: Caroline Wozniacki a eliminat-o, cu 7-5, 6-7, 6-4, pe nr. 1 Karolina Pliskova, in primul sfert de finala la Toronto! Simona Halep joaca al patrulea sfert, spre dimineata, cu alta Caroline, Garcia. Doamne-ajuta! Va tin la curent!

Advertisements