Ce placere, ce bucurie de meci, dar si ce scor: Simona Halep-Barbora Strikova 6-1, 6-0, iar asta in optimi si nu in vreun turneu de calitate modesta sau medie, ci in ditamai WTA Premier 5, adica imediat sub turneele de tenis de Mare Slem din punct de vedere al cotei, Rogers Cup, mutat acum la Toronto.

La Toronto, acest lucru trebuie sa-l repet, am mai scris-o si aseara, unde Simona Halep se simte ca acasa (foto, viral pe net, cu cererile de autografe, parca e rock-star nu alta!), mai inconjurata de dragostea suporterilor decat prin unele parti din tarisoara devenita de multe ori atat de pretentioasa incat stramba din nas si la a doua jucatoare a lumii, noi, romanii, suntem cei mai cei, vai de mama noastra…

In fine, sa las rautacismele, cum zice un prieten, si sa scot, inca o data, si inca o data in evidenta cate momente de bucurie ne-a adus constanteanca in ultimele luni, tinandu-ne, practic, saptamani intregi lipiti de meciurile ei, pentru ca a ajuns mai mereu in ultimele zile ale turneelor la care a participat.

Iar la Toronto, unde s-au strans toate jucatoarele din fruntea clasamentului, acest succes obtinut rapid, in numai 59 de minute (la a 4-a minge de meci, parca voia sa se faca o ora in cap Simona, a avut nevoie sa repete lovitura decisiva, iata) ii prinde foarte bine.

Acum, nu atat faptul ca jucatoarea noastra numarul 1 din toate timpurile a ajuns in sferturi aici si a luat o poala de puncte, cum se spune (190, basca 58.185 dolari) conteaza in primul rand, pentru ca toate adversarele ei directe in lupta pentru primul loc au facut la fel, veti vedea, cat faptul ca a crescut de la meci la meci, dovada ca a pregatit foarte atent acest traseu nord-american, pe care, sper, il va incheia apoteotic, la US Open.

In sferturi, in loc de Svetlana Kuznetova,  eliminata de americanca Bellis, prognozata inainte de debutul turneului, romanca o va intalni pe Caroline Garcia. Oricum, principalele favorite au mers cel putin pana in optimi, adica la ora la care postez asta sunt in cursa, in afara de Angelique Kerber (nr. 3), care tocmai a fost eliminata de Sloan Stevens

Adica, iar aici trebuie sa vedem dovada cea mai tare ca toate fetele sunt pregatite la maximum, de vreme ce respecta calculele hartiei, intr-un sport, dar mai ales un an in care surprizele au fost gramada.

In continuare, totul va depinde de psihicul fiecareia, totul se va juca pe muche de cutit.

* Nu am putut sa nu stau, inainte de a posta acest text, sa vad finala atletica mondiala de la 200 m masculin, mai ales dupa povestea lui Isaac Makwala, caruia Botswana i-a promis o zi nationala daca va castiga, dupa patania cu “recalificarea in serii” si alergatul de unul singur. Nu a fost cazul, a venit doar pe 6, dovada ca gastroenterocolita l-a stors de puteri, iar cele 48 de ore de odihna in carantina nu au fost de ajuns.

Oricum, insa, a meritat, pentru ca am vazut nu numai o mare surpriza (a castigat un alb intr-o proba in care cred ca de la Valeri Borzov nu a mai fost cineva sa ridice pretentii la sprint la asemenea nivel), adica turcul Ramil Guliev, in 20″09/100, urmat de sud-africanul Wayde van Niekerk – 20″11/100 si de Jereem Richards, din Trinidad-Tobago, dar am asistat la o scena unica.

Ei bine, pentru pozele de final si pentru defilarea de imediat dupa cursa, “turcul” a luat de la antrenor si a purtat drapelul Azerbaidjanului, tara de obarsie, de unde abia ce a fost naturalizat. Abia dupa cateva minute, s-a repezit un nou compatriot, probabil din delegatie, sa-i dea si un steag turcesc, asa ca l-a legat de gat pe cel de azer si a facut un fel de poze si cu celalalt. In curand ne vom pomeni cu sportivi care vor face turul de onoare cu 2-3 drapele, la haltere suntem foarte aproape de asta…

Cat priveste romanii, din pacate Alexandru Novac, invitat de IAAF, nu a reusit sa recompenseze gestul, avand o comportare mediocra: cu 74,69 m s-a clasat antepenultimul, pe 29, in calificarile de la aruncarea sulitei. Mai speram la marsaluitori si, evident, la saritoarea in lungime Alina Rotaru, calificata in finala.

Advertisements