Francezul Warren Barguil (Suwenb) a scris, joi, una dintre cele mai frumoase pagini in istoria centenara a Turului ciclist al Frantei: asigurat de tricoul alb cu buline rosii al cataratorilor inca din timpul etapei a 18-a, a plecat in demonstratie de forta si vointa, castigand pe Izoard, un monument al Marii Bucle.

O proba de maretie sportiva, pentru ca, sa ne amintim, sosirea in varful alpin se afla langa stela funerara care comemoreaza alte legende, Fausto Coppi si Louison Bobet, cei care si-au construit biografiile de mari ciclisti si pe celebrul varf, unde plutonul urca de fix 95 de ani, din 1922! Iar Barguil, aflat la a doua victorie de etapa in editia 104, a mai punctat in ceea ce am definit drept istorie: in premiera absoluta, desi s-a trecut pe aici de zeci de ori, finalul etapei a fost chiar pe Izoard!

Asadar, intr-o etapa care nu spunea prea multe dupa plecarea din Briancon, practic plutonul impartindu-se in doua, cu 54 de ciclisti in fata si principalii favoriti in ritmul lor, fara mari eforturi pentru a tine aproape (se ajunsese la aproape 10 minute diferenta), apoi cu hartuielile obisnuite, nu am asistat la prea multe lucruri interesante.

Poate doar la ciudatenii, cum a fost cea a coechipierului lui Fabio Aru de la Astana, Aleksei Lutenko, care nu a dat aproape tot turul o pedala sa-si ajute liderul, dar a avut picioare sa faca o caratura de unul singur pe primele pante spre Izoard.

Sau “liberul” dat de britanicul Chris Froome locotenentului lui de la Sky, spaniolul Mikel Landa, pentru a incerca sa ia pe ultimii 5 kilometri destul avans incat sa se apropie de podium, dupa care, hodoronc-tronc (probabil a vrut sa arate ca tot el e seful, altfel nu-mi explic), tasnind de langa ocupantii loculurilor 2 si 3, Bardet si Uran, adica exact cei vizati de Landa pentru a-i depasi sau, macar, apropia, cu singurul rezultat: i-a adus in fata, ca sa-l bata pe coechipierului lui “mult iubit”.

In cele din urma, Mikel Landa l-a depasit la general pe Aru, cu un pumn de secunde, dar daca asta era scopul, eu zic ca a fost unul meschin pentru ceea ce se pretinde Sky.

Victoria, cum spuneam, i-a revenit “tambour battant”, ca sa termin toate expresiile (avec panache am scris zilele trecute…), fiind cronometrat pe 179,5 km in 4h40’33”, urmat la 20 de secunde de columbianul Darwin Atapuma (UAE Team Emirates), pe 3, cu ultimele 4 secunde bonificatie, sosind Romain Bardet (AG2R), urmat de Chris Froome, dovada ca in lupta dreapta, fara echipa si caratori (gen, iata, Landa sau Kwiatwkowski) tricoul galben se descurca mai greu!

Asadar, inaintea ultimelor 3 etape, Chris Froome ocupa primul loc, cu un avans, acum, de 23 de secunde fata de Bardet si 29 fata de Rigoberto Uran (Cannondale).

Antepenultima etapa, a 19-a, de vineri, 222,5 km inre Embrun si Salon-de-Provence, este una valurita, buna pentru atacanti, dar si pentru sprinteri, cati au mai ramas, care ar putea sa-si puna echipele la munca pentru a putea avea un finis masiv, iar, practic, ultimul hop, care mai poate schimba ceva este etapa cu numarul 20, un contratimp individual de 24 km la Marsilia.

In care Froome este favoritul hartiei, dar nu trebuie sa neglijam ambitia lui Bardet si Uran, aflati atat de aproape de o victorie de rasunet. De altfel, am vazut joi, la Barguil, ce inseamna colosala incarcatura pe care ti-o da posibilitatea de a face istorie! Iar francezul mai are un reper: tara lui nu a mai castigat Turul Frantei (sic!) de 32 de ani, de la Bernard Hinault!

PS. Astazi, de Sfantul Ilie, mentorul meu, dar si al tuturor gazetarilor de ciclism de la noi, Ilie Goga, ar fi implinit 92 de ani. Un gand pios si inca o data multumiri ca mi-a transmis pasiunea pentru aceasta meserie, pentru acest sport minunat…

Advertisements