Desi de mai bine de un secol, tenisul a nascut legende mai multe decat orice sport, iata ca suntem contemporani cu o legenda care se scrie in continuare: elvetianul Roger Federer, castigator, pentru a 8-a oara, record, al turneului de la Wimbledon, fara sa pierda niciun set in 2 saptamani, record egalat, ca asta nu poate fi doborat, dupa Bjorn Borg acum 30 de ani, al 19-lea titlu intr-un turneu de Mare Slem, record.

Dar daca vreti sa va spun ce m-a impresionat duminica poate mai mult decat orice vine si din alta directie, decat cea sportiva pura, si anume din perfecta civilitate a acestui model pentru intreaga planeta: invinsul lui din finala, Marin Cilic (scor 6-3, 5-1, 6-4) a multumit echipei, suporterilor croati, s-a autocainat ca nu a fost in deplinatatea fortelor (maniera putin cavalereasca de a minimaliza succesul adversarului), fara nici o silaba despre campion.

In schimb, in primele 2 minute rostite de el, Roger Federer l-a laudat pe adversar, i-a multumit pentru tenacitatea de a rezista, i-a scos in evidenta calitatile, apoi s-a inclinat in fata publicului, a tuturor celor care an de an contribuie la aceasta sarbatoare unica in lume – turneul de la Wimbledon, ceva cu totul special, mentinut cu demnitate si incapatinare in clasicismul lui atat de necesar, intr-o lume care confunda traditia cu desuetul.

Nu-mi raman multe de spus dupa o asemenea finala, dupa un asemenea turneu, dominat de un barbat, tata a 4 copii, de 36 de ani (peste 16 zile, pe 8 august), un sportiv care a avut puterea sa plece din arena, chiar anul trecut, dupa un Wimbledon ratat, dar mai ales sa revina, castigand in 2017 5 turnee din 8 disputate, intre care Melbourne si Wimbledon, ceea ce i-a adus locul 3 in ierarhia mondiala.

Am tot scris in titlu despre minune, poate e mai mult decat atat, este o pilda exceptionala a calitatii umane. Nu vi se pare exceptional ca intr-o lume in care contestarea este un mod general de a gandi si trai, exista cineva dincolo de repros: Roger Federer?

In fine, sa termin in nota sportiva, enumerand reusite astazi de Roger Federer:

– 8, numarul de titluri la Wimbledon, mai bine decat americanul Peter Sampras si britanicul William Renshaw – 7.
– 11: cu victoria la cehul Tomas Berdych, in semifinala, elvetianul a devenit primul jucator care a disputat atatea finale intr-un turneu major; pana acum recordul era de 10, fiind detinut alaturi de americanul Bill Tilden (US Open) si spaniolul Rafael Nadal (Roland Garros)
– 19 titluri majore, cu care isi bate recordul detinut din 2009, fix de la Wimbledon, avand 4 mai mult decat urmatorul, Nadal
– 29, numarul de finale disputate in turnee de Mare Slem, record absolut la masculin (Nadal, 22)
– 35 ani si 342 de zile: varsta la care a devenit cel mai varstnic laureat la Wimbledon in epoca profesionista; americanul Arthur Ashe avea in 1975 31 de ani si 361 de zile
– 91, numarul de meciuri castigate la Londra in cariera, depasindu-l pe americanul Jimmy Connor – 84
– 321, numarul meciurilor castigate in turnee de Mare Slem, record absolut, inclusiv la feminin

Advertisements