Molesit, probabil, de maniera destul de comoda in care si-a pastrat vineri tricoul galben, fara sa forteze, nici el, dar mai ales nici echipa, italianul Fabio Aru (Astana) a platit tribut acestei nauceli inexplicabile sambata, pierzand tricoul galben in etapa a 14-a, in favoarea lui Chris Froome (Sky), victoria zilei apartinand australianului Michael Matthews (Sunweb).

Ziua nu parea sa aduca prea multe schimbari in curgerea lina a plutonului spre ultima saptamana si spre ultimele opinteli din Alpi si de la Marsilia, unde sambata viitoare va avea loc al doilea contratimp individual. A devenit, de altfel, o obisnuinta: atac de 4-5 rutieri (cu veteranul francez Voeckler, la al 15-lea si ultimul Tur al Frantei in fata, la vedere), apoi prinderea pe rand a acestora, ultimul fiind belgianul De Gendt (Lotto Jumbo).

Cu vreo 5 kilometri inainte de sosire, inca putina harjoneala, alti patru carati, dar fara sanse, stiut fiind ca ultima jumatate de kilometru la Rodez este un “mur”, un gat de deal de 570 m lungime, dar cu inclinatie de aproape 10 la suta, unde erau asteptati finiseurii gen belgienii Van Avermaet sau Philippe Gilbert, norvegianul Boasson Hagen si cel care, in cele din urma, a si castigat, Matthews, cronometrat pe 181,5 km in 4h21’56”, urmat de campionul olimpic, in acelasi timp, si de norvegian.

In tot acest timp, in fata imaginilor televizate, m-am tot uitat dupa Aru, nu l-am zarit absolut deloc, invizibil pur si simplu astazi.

Ei, nu-i nimic, isi trage si el sufletul, e toata lumea buna gramada, probabil lucrurile vor ramane ca vineri. Nu a fost asa, pentru ca, prins la coada plutonului la poalele ultimei rampe, in momentul accelerarii pe ultimii kilometri, alde Aru s-a trezit mult prea tarziu, pierzand 25 de secunde in acei 500 m, in timp ce Froome, atent, pe fata, a venit cu doar 5 secunde intarziere de invingator, inconjurat, ca de obicei, de garda pretoriana Sky (foto, la sosire, semnifiativ cadru!).

Si ocupantul locului 3, francezul Romain Bardet, a dat 4 secunde, astfel ca in acest moment Froome are 19 secunde in fata lui Aru, 23 de secunde fata de Bardet si 29 secunde avans in ce-l priveste pe columbianul Rigoberto Uran (Cannondale), mai vigilent, iata, ramas in carti.

Bine, mai ales in perspectiva contratimpului de la Marsilia, pe 24 km, exercitiu in care Froome este superior urmaritorilor sai, acestia trebuiau sa mai atace o data, pentru ca avansul de 6 secunde, de pilda, al lui Aru de ieri era mizilic. Dar nici sa dai aiurea secunde nu-i in regula, nepermisa atentie…

Duminica, etapa a 15-a duce plutonul Turului Frantei pe platourile Masivului central, intre Laissac-Severac l’Eglise si Le Puy-en-Velay, traseu muntos, lung de 189,5 km, cu caratare aproape continua in prima ora (Naves Aubrac este cotat la categoria 1, 8,9 km la 6,4 la suta), apoi varful Peyra Taillade, in premiera, tot de prima categorie, cu o coborare de 13 km inainte de sosire.

Luni, se stie, a doua zi de pauza, marti se reia pe plat, iar miercuri si joi, Alpii, cu Grand Galibier, Acoperisul Turului, la peste 2.600 m!

Advertisements