* Ca sa nu raman dator, pentru ca am incercat tot timpul sa fiu prompt cu aceasta cursa care face bine ciclismului nostru (doar ciclismul nostru la nivel oficial nu-i face bine, dimpotriva), trebuie sa va spun, cu placere, ca ultima etapa, a 4-a, a Turului ciclist al Sibiului a fost castigata, duminica, de liderul echipei Romaniei, Eduard Grosu, dupa o demonstratie de forta pe macadamul din Piata Mare.

Am vazut sosirea din acest tronson Sibiu si retur de 150 km in direct la Digisport, asa ca pot sa va spun ca Eduard Grosu a intrat primul pe ultimii 500 m, cu o pedala de maestru, care nu le-a permis primilor urmaritori, polonezul de la CCC Sprandi (Pro-continentala) Matiej Paterski, batut cu 2 lungimi, adica o secunda, si cunoscutul italian Francesco Gavazzi (Androni), la 2 secunde.

Eduard Grosu a imbracat si tricoul rosu, pentru cel mai bine plasat ciclist roman, evident, cu locul 35 la general, pozitie buna pentru un sprinter intr-o asemenea cursa muntoasa, mai ales cand vii dupa o accidentare mai lunga si mai suferi si o cazatura inaintea prologului, venind la primul start direct de la spital, cu mana umflata, bandajata…

Apoi aveam sa aflam de la Grosu ca pe ultima parte a traseului, dupa intrarea in Sibiu, a primit un ajutor substantial de la colegul Daniel Crista, ceea ce este un semn foarte bun, pentru ca intotdeauna trebuie puse orgoliile in sprijinul ciclismului romanesc, nu impotriva lui, asa cum a facut intrega cursa liderul singurei echipe continentale din tara noastra, Tusnad CT, culmea chiar presedintele FRC, Eduard Novak, ai carui componenti au abandonat pana la 1, incepand chiar cu “seful”. O rusine nationala, ce mai!

In fine, sa spunem ca exista sanse foarte mari sa fi asistat la nasterea unei mari stele a ciclismului mondial, cel mai tanar castigator din cele 7 editii ale Turului Sibiului, columbianul Egan Bernal (Androni), despre care se vorbeste foarte insistent (dar si cu temei) ca a si semnat pentru Sky!

Cu doua etape, de munte inalt, castigate, la Balea Lac si la Paltinis, dar si cu o inteligenta nativa, generala, nu doar sportiva (m-a impresionat intr-un interviu dat lui Radu Naum, exceptional!), la 20 de ani Bernal este o revelatie pentru oricine si ii putem prevedea un mare viitor.

Nu putem incheia fara sa amintim de cei doi elvetieni care au completat podiumul final al Turului Sibiului-2017, Colin Stuessi si Valentin Baillifard, ambii de la echipa Roth-Akros, la 1’40” si, respectiv, 2’15” de castigator. Una peste alta, o editie reusita.

Advertisements