* Campioana mondiala Germania a castigat, desi a avut jucatori cam de selectionata secunda, Cupa Confederatiilor la fotbal, invingand duminica seara, la Sankt Petersburg, cu 1-0 (1-0), campioana sud-americana, Chile, prin golul marcat de Lars Stindl (minutul 20).

Garnitura nemtillor, care si-au lasat marile vedete la odihna, a avut cea mai mica medie de varsta, 24 de ani, in timp ce chilienii au venit cu toata floarea cea vestita, ajunsa la 30 de ani in medie.

* Portugalia, campioana europeana, si-a onorat, la randul ei, titlul, invingand in finala mica Mexicul, cu 2-1 (0-0, 1-1), dupa cum se vede, dar a trecut prin toate emotiile posibile, pentru ca a deschis scorul pentru mexicani, printr-un autogol al lui Luis Neto, in minutul 54, a egalat abia in minutul 90+1, cand a marcat Pepe, golul victoriei fiind inscris in minutul 104 de Adrien Silva, din penalty.

E-adevarat, portughezii au fost lipsiti de vedeta lor, care, iata, inseamna enorm pentru echipa, Cristiano Ronaldo, invoit, in sfarsit, pentru a-si vedea gemenii! Zau daca inteleg ce rost are competitia asta, pentru ca, asa cum se intampla si la turneul final, sunt folositi aceeasi jucatori storsi, care, avand valoare, joaca si pana spre sfarsitul competitiilor. Oricum, aceasta finala mica nu are niciun sens. Prea multe meciuri pe an pentru vedete!

Pe Otkritie Arena din Moscova (s-ar traduce o “Arena Deschisa”, nu stiu de unde vine) au fost, totusi, destui spectatori: 42.659.

* Prima zi, primele emotii pentru noi la Turneul de la Wimbledon, luni fiind programati 4 romani pe tablourile de simplu, iar Simona Halep, favorita nr. 2, este prima programata, meciul 2 pe terenul 2, cu Marina Erakovic. Cum reuniunea incepe cu un joc de baieti de la ora 13,30, este de bun simt sa ne gandim ca mai devreme de 15,30 nu poate intra Simona.

Marius Copil, care va juca impotriva unui polonez din calificari, Peter Gojowczyk, este in program tot al doilea, dar pe terenul 4, adica pe la 16,00, imediat dupa aceea fiind prevazut si debutul pe tabloul londonez a Anei Bogdan, in fata chinezoaicei Ying-Ying Duan.

In fine, Irina Begu, care o va intalni pe Naomi Broady, va trebui sa mearga, pe la ora 19,00, taman pe terenul 14, acolo unde a fost prevazuta intalnirea celor doua.

* Campioana olimpica Gabriela Szabo, fost ministru al tineretului si sportului, a primit, inteleg ca pentru doar un an, functia de director general al CSM Bucuresti, anuntul fiind facut de Primaria generala taman duminica.

Manager la o corporatie privata importanta in acest moment, se vede ca fosta mare atleta nu a putut sta deoparte de sport. Interesant este ca ea vine acum in locul lui Alin Petrache, pe care isi dorea sa-l urmeze acum un an, dar la presedintia Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, dar a pierdut alegerile in favoarea lui Mihai Covaliu. Cum e si viata asta…

* Selectionata SUA a obtinut calificarea la Cupa Mondiala de rugby din 2019, din Japonia, dupa ce a invins clar, cu 52-16 (19-9), Canada, victorie anuntata, chiar daca nu la o asemenea diferenta, de prima mansa, de acum o saptamana, de la Hamilton, cand scorul fusese egal: 28-28. Returul s-a disputat la San Diego, in California. La CM, SUA va avea o grupa de mai mare dragul, cu Anglia, Franta si Argentina… Canada, invinsa noastra in Anglia, acum 2 ani, mai are o sansa, o dubla cu reprezentanta Americii de Sud.

* PROGRAM TV, marti, 04.07.2017:
13,00 CICLISM, Eurosport – Turul Frantei
13,30 Tenis, Eurosport 2 – Turneul de la Wimbledon
18,30 Tenis, Eurosport – Turneul de la Wimbledon

Advertisements