* Mie mi se pare cat se poate de clar, pe antrenorul resuscitat, din motive obscure, dar usor de banuit, legea lui Ohm, pe numele lui Christoph Daum, care nu mai antrenase niciodata vreo echipa nationala, ba de 2 ani nu mai antrenase nici un club de karaoke, nu-l apuca meciurile din toamna ale nationalei.

Dupa ce s-a dat sfatos, grijuliu, ba chiar intelegator cu romanasii care i-au dat de pomana bani pana l-au facut milionar pentru nimic, angajatul de lux al lui Razvan Burleanu a dat-o, mai intai, pe bascalie, la Varsovia, spunand ca pleaca, dar la Cluj, pentru meciul cu Chile, dupa care, luni, chiar in preziua acestui meci de pomina (pregateste vacanta, ca in pregatiri nu am avut niciun joc!), a facut ca toate alea, iesind de la conferinta de presa val-vartej.

Nu stau sa-i fac acestui personaj de filme de groaza de categoria D inventarul raspunsurilor tafnoase, lectiile de patriotism de prost gust (“uneori sunt mai roman ca tine”, s-a rastit la un jurnalist), dar a spus, fix asta, de stai sa te inchini, dupa care te intrebi daca omul mai are tiglele pe casa.

Ia uitati aici cum jigneste jucatorii care l-au umplut de bani, facandu-i praf intr-o fraza: “Daca sunteti de parere ca in curtea dumneavoastra sunt jucatori talentati care cresc acolo, atunci spuneti-mi si voi veni eu să ii culeg”.

Adica, v-ati prins, nu am marfa, daca ati vazut pe vreun tapsan ceva mai bun decat gloabele astea acum vin sa-i convoc la nationala Romaniei. Iti sta mintea in loc, de altfel se aude ca in vestiar baietii se uita la el ca la bau-baul din copilarie. Nici nu-i greu sa-l confunde, uitati-va la poza!

* Verdictul de ramarere/promovare in Liga 1 se amana pana joi, dupa ce luni seara, la Timisoara Poli si UTA (care a castigat procesul pentru nume, asa ca poate renunta la ridicolul “Batrana Doamna”, nu de alta, dar o confunda lumea cu amarata aia de Juventus Torino) au terminat 2-1.

Timisorenii reusisera desprinderea in doar 3 minute, cu goluri marcate in min. 22, de Pedro Henrique, si Gabriel Canu (25), dar Stratila a redus din handicap (52), un gol care ar putea fi extrem de important.

Ceea ce este, insa, trist, este ca meciul retur nu se va juca la Arad, ca nu au stadion, ci la Siria, dupa ce prima mansa s-a disputat pe o daramatura pe 3 sferturi goala. Daca la o asemenea miza (inclusiv de traditie) nu mai vin spectatori mi-am pierdut orice speranta.

* Poate stiti, daca nu aflati acum, in SUA asa-numita “bisnita” cu bilete de intrare la meciuri este absolut normala, se practica pe fata, astfel ca la jocul 5 al finalei NBA Golden State Warriors-Cleveland Cavaliers 2 bilete s-au vandut, pe internet, ‘la oferta’ cu 133.000 dolari. Pretul cel mai mare la vanzarea oficiala, de catre club, a fost de 3.000 de dolari, iar unii au avut inspiratie si au cumparat mai multe. Pe riscul lor, pentru ca foarte bine putea sa nu existe acest meci nr. 5!

* PROGRAMUL TV, miercuri, 14.06.2017:
12,00 Tenis, Digi 2 – Turneul WTA de la s’Hertogenbosch
12,00 Tenis, Eurosport – Turneul ATP de la Stuttgart
22,00 Fotbal, Spania, Digi 2 – Getafe-Huesca

Advertisements