Nu-i de glumit cu impactul politicii asupra sportului mondial prin ruperea relatiilor diplomatice din partea a 6 tari arabe impotriva ‘fratelui’ qatarez, regatul care a mizat in ultimii ani pe diplomatia sportiva aproape la fel de mult cat pe investitiile in strainatate, cu varful de lance Qatar Airways, companie aeriana extrem de dinamica, prezenta pe multe tricouri si pe arenele europene de fotbal, in special.

Si, culmea, cea mai afectata de barajul vecinilor arabi pare sa fie tocmai aceasta companie, dupa ce Arabia Saudita si Egiptul, ca sa vorbim doar de tarile de mare intindere din zona, si-au inchis spatiul aerian Qatar Airways.

Iar in ce priveste diplomatia sportiva, lumea acestui domeniu de mare impact nu are decat sa ramana pe ganduri, pentru ca, dupa Campionatele mondiale de handbal din 2015 (masculine, vezi bine…) si cele din ciclism din 2016, tot in regatul din Orientul Mijlociu au fost repartizate intr-un elan mercantil care a pus multe intrebari, Campionatele mondiale de atletism din 2019, Cupa Mondiala de fotbal, din 2022, precum si Mondialele de natatie din 2023.

Este urmare a unui pariu extrem anuntat inca din 2013 de secretarul general al Comitetului olimpic al Qatarului, seicul Saud bin Abdulrahman al Thani, care comunica presei internationale prezente in congres la Doha ca obiectivul tarii sale este de a organiza 50 de competitii internationale pana in 2030, “adica una pentru fiecare saptamana a anului”, o data cu lansarea sloganului “Qatarul, natiunea candidata”.

Problema nu este a ambitiilor qatarezilor, ci modul in care din motive adesea contestate, responsabilii sportivi ai lumii s-au aruncat cu totul in bratele acestora. Nu fara urme greu mirositoare, mai ales cele legate de incredintarea, in 2010, a Cupei Mondiale de fotbal-2022, votul fiind si acum obiectul unor banuieli de coruptie. Basca a atras atentia asupra conditiilor de munca, apropiate de sclavagism, ale muncitorilor care ridica stadioanele.

Iar faptul ca Federatia internationala de fotbal a admis chiar si schimbarea calendarului international al fotbalului socheaza. Organizata traditional in iunie si iulie, chiar daca a fost vorba de toamna sau chiar iarna australa, Cupa Mondiala din 2022 se va desfasura in noiembrie-decembrie, FIFA cedand total conditiilor impuse de gazde.

De fapt, fotbalul de calitate a fost pus in fata unei situatii fara precedent, iar noile tendinte de politica internationala ne pune serios pe ganduri. Cat va dura blocada aeriana, cum vor ajunge echipele, sportivii (pentru ca, am vazut, vom avea si Mondialele de atletism), dar spectatorii? Ca sa nu mai spunem ca turneele de tenis, din circuitele profesioniste, de la debutul fiecarui sezon, un tur ciclist (anulat, la timpul respectiv ne gandeam de ce, iata…) sunt intrate adanc deja in calendar, punand alte si alte probleme de logistica.

Pe de alta parte, sunt tari, precum Franta, in care sportul, fotbalul in special, sunt dependente intr-o masura ingrijoratoare, in conditiile actuale, de Qatar. Paris Saint Germain se hraneste cu gazul si petrolul qatarez, ba chiar Ligue 1 nu ar putea subzista la nivelul la care a ajuns fara sprijin de aici, drepturile de televiziune fiind cumparate de beIN Sport, filiala franceza a Al-Jazeera Sport (companie care nu mai are licenta de transmisie in tarile arabe ostile acum!).

“Daca nu ar fi investit Qatarul in drepturile TV nu ar mai exista Ligue 1”. Declaratia a fost facuta chiar de presedinele Ligii profesioniste franceze de fotbal, Frederic Thierez.

Si totusi, incep sa apara voci critice, in special la Comitetul International Olimpic (pentru ca poate nu va vine sa credeti dar aceasta tara cu o clima imposibila, cu 2,4 milioane de locuitori, dintre care 90 la suta straini vrea sa organizeze Jocurile in 2028!). Desi, dupa cum se desfasoara lucrurile acum, se pare ca doar sportul a mai ramas drept canal de iesire a Qatarului din izolarea diplomatica actuala.

Cu ce pret pentru ei nu mai conteaza. Dar cu ce pret pentru miscarea sportiva mondiala nu se intreaba nimeni?

 

Advertisements