Spaniolul Omar Fraile (Dimension Data) a repurtat, miercuri, in etapa a 11-a a Turului ciclist al Italiei, dintre Florenta si Bagno di Romagna, cea mai frumoasa victorie, dupa parerea mea, din aceasta editie, una in care a facut de toate.

Pai a facut o caratura de zeci de kilometri, alaturi de compatriotul sau Mikel Landa (care s-a ramolit, lasandu-l de izbeliste cu 40 km inainte de sosire, voi reveni), a fost prins de grupul de urmaritori, a plecat din nou, a pus osul la munca in noul atac, dupa care a sprintat singur-singurel pentru primul loc.

De doua ori castigator al Marelui Premiu al Muntilor in Vuelta, a egalat acum liderul tricoului albastru, pentru ca, practic, in muntoasa etapa a 11-a a luat toate punctele din catarari, astfel ca in continuare Giro pare sa-i vina ca o manusa pentru acest tricou distinctiv.

Pe de alta parte, m-am intrebat ce se intampla cu Mikel Landa. Mare talent, remarcat tot in Giro, acum 2 ani, dar nevoit, sa nu-si atace liderul Fabio Aru, de la Astana, spaniolul a fost luat de Sky, unde a fost bagat intr-un program complex de pregatire (se vorbea camere barice, de suflerii, pentru imbunatatirea pozitiei la contratimp, de fel si fel). Cert este ca a fost dat peste cap, devenind un alergator de pluton, fara macar sa aiba calitatile unui gregario de baza, gen Kirienka. Nici cal, nici magar…

Sa nu uitam insa succesul lui Omar Fraile, cronometrat pe 161 km in 4h23’14”, in acelasi timp cu fostul campion mondial (la Florenta, orasul de start in etapa de miercuri) portughez Rui Costa (UAE Team Emirates) si francezul Pierre Roland (Cannondale), acesta la a doua tentativa avortata pe final de a se impune intr-o buna zi.

Iata si leit-motivul editiei: nici acum nu a castigat un italian, trecand de jumatatea cursei fara victorie pentru un reprezentant al gazdelor.

In clasamentul tricoului roz, olandezul Tom Dumoulin (Sunweb) conduce exact cu aceleasi diferente, plutonul favoritilor venind grupat dupa peste 2 minute. Pe doi se afla, asadar, columbianul Nairo Quintana (Movistar), la 2 minute si 23 secunde si Bauke Mollema (Olanda/Trek), la 2’38”.

Singura schimbare in top 10 este, practic, urcarea costaricanului Andrey Amador (Movistar), acum pe 6, la 3’05”, el aflandu-se in grupul urmaritor, cel creditat in acelasi timp cu Fraile. Sa fie o precautie la echipa spaniola, o a doua carte de jucat, in cazul in care Nairo nu va da semne de desprindere clara pe muntele inalt? Vom trai si vom vedea.

Joi se disputa cea mai lunga etapa a Giro-100, a 12-a, intre Forli si Reggio Emilia (229 km), in asteptarea atacarii Acoperisului Turului, in special in ultima saptamana. O ocazie pentru sprinteri, joi, deci, poate ultima.

Advertisements