“Sa stiti ca o sa mergem la TAS!”. Becali a avertizat deja ca deznodamantul sezonului va fi stabilit de Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, ultima instanta care decide în lumea sportului.

Pai, sunt sigur ca asa cum l-a ajutat pe Gigi Becali cand era puscarias la Poarta Alba, cerand conducerii penitenciarului sa-i dea voie sa taie frunza la caini la Academia Gheorghe Hagi, nasul locatarului vorbaret din Pipera, adica insusi Hagi, va pune o pila la TAS pentru finul sau. Pentru ca episodul Poarta Alba venea dupa ce Becali il umilise, dandu-l afara de la Steaua…

Mai ales ca are si posibilitatea, directorul executiv al Viitorului Constanta, Cristian Bivolaru, fiind foarte cunoscut in Elvetia, la Lausanne, Zurich si Nyon, unde a lucrat multa vreme cu un avocat israelian, specializat in drept sportiv si care pledeaza chiar la TAS.

Mai mult,, asa cum scria inca din 2012, intr-un excelent reportaj, Gazeta Sporturilor, fiul lui Cristian Bivolaru, Octavian, 36 de ani, a fost angajat inca din 2009 la FIFA, la Zurich, in Departamentul disciplinar – divizia juridica, fiind absolvent al Facultatii de drept de la Fribourg, plus oarece masterate. Inainte de FIFA, Octavian a lucrat la UEFA.

Dupa ce am facut o fapta buna, dandu-i cele mai bune sfaturi din punct de vedere juridic lui Gigi Becali, care, s-a vazut din condamnarile penale, are probleme in a-si alege avocatii, ba mai si bate campii cu recursuri la ICCJ, cand recursul nu mai exista de 7 ani in legislatia noastra (doar recursul extraordinar, alta gasca in alta traista, cale extraordinara de atac, extrem de greu de obtinut), sa va spun cate ceva despre lucruri senine, serioase, frumoase, temeinice, cinstite, corecte, de viata gandita in respect pentru valori.

Adica despre Gica Hagi. L-am cunoscut mai bine in mai 1990, cand am stat intr-un cantonament cu echipa nationala in Belgia, la Kasterlee. Atunci am dat prima exclusivitate mai de doamne-ajuta din viata mea: semnarea transferului lui Hagi la Real Madrid.

Stateam cu Dan Voicila, Cristian Topescu si Constantin Firanescu pe mica terasa din fata hotelului din Kasterlee, cand in capatul aleei, pe soseaua dinspre Bruxelles, a oprit un Mercedes culoarea maslinei verzi, tin minte si acum, in care se mai afla si Mircea Petescu, agentul despre care stiam ca vorbise cu Real, a coborat Gica Hagi, a venit direct la noi si a intrebat: “Domnilor, beti o bere, fac cinste?”

Gata, mi-am dat seama, a semnat, la Bruxelles, am intrebat daca se confirma ca e Real, un dat din cap afirmativ, n-am mai stat, m-am repezit pe scari, in camera, am dat telefon la redactie (eram la agentie, primul redactor sef ales dupa revolutie, la sport, vezi bine…) si am dat stirea!

Apoi, tot in 1990, ne-am intersectat de multe ori la Telese Terme, la Coppa del Mondo, cand, pentru interviuri ne trimitea diplomatic la tatal lui, Iancu, un om painea lui Dumnezeu, discret, “Asa e la noi, la machedoni, trebuie sa dea voie capul familiei”. De fapt, voia sa se concentreze si sa evite pierderea de vreme (in Italia am fost 42 de ziaristi romani, record absolut!).

In fine, ne-am vazut de multe ori, inclusiv cand l-a convins Adrian Paunescu sa revina pentru meciul acela de pomina cu Ungaria, eram la Sportul romanesc, unde poetul-senator era director, apoi cand s-a retras, trecusem la Gazeta sporturilor, si cand am raspuns eu, reflex, la o intrebare adresata lui: “Care a fost cel mai greu moment din viata ta?”, trezindu-ma vorbind: “Asta!”, iar marele decar a confirmat, “Vorba ta, asa e, bravo!”.

Trebuie sa ma opresc si vad ca, practic, am vorbit mai mult de mine in amintirile astea. Intr-un fel e firesc sa fie asa, intalnirile cu Gica Hagi, fie cand era pe teren, fie fata in fata, au fost un privilegiu, mi-au marcat viata, asa cum a facut-o pentru multi dintre noi.

Iar acum, iata, a mai urcat o treapta, promitand alte si alte ispravi, din alta postura, fiind, insa, tot el, cel caruia Dan Petrescu i-a adus cel mai frumos omagiu: “Cand nu mai stiam ce sa facem, i-o dadeam lui Gica, o scotea el la capat cu ceva!”

La mai mare Gica Hagi!

Advertisements