Columbianul Fernando Gaviria (Quick-Step) a castigat etapa a 3-a a Turului ciclist al Italiei, de duminica, ultima din Sardinia, devenind al 15-lea rutier din tara lui care reuseste o asemenea isprava (cu 23 de succese in total), succesul din Cagliari fiind incununat si cu preluarea tricoului roz de lider al clasamentului general.

A fost un succes de echipa, dar mai ales un succes care se datoreaza in special sud-americanilor de la Quick Step, excelentul pistard, campion mondial, dar si sprinter atestat Gaviria fiind scos la inaintare pe ultimii metri, detasat, de coechipierul lui argentinian Maximiliano Richeze, care a rupt, prin tenacitatea lui, grupul de 5 ciclisti din frunte, primii urmaritori sosind dupa 3 secunde.

Pe cei 148 km ai ultimului tronson sard al Giro-100, intre Tortoli si Cagliari, Gaviria a fost cronometrat in 3h26’33”, fiind urmat de germanul Ruediger Seling (Bora), de italianul Giacomo Nizzolo (Trek), de australianul Nathan Haas (Dimension Data), precum si de amintitul Richeze, ocupat sa sarbatoreasca victoria coechipierului sau.

La 22 de ani, dublu campion mondial de omnium, pe pista, cum va spuneam, Fernando Gaviria a debutat la un mare tur, anuntand inca un protagonist columbian pentru competitiile de mare impact. Pregatirea pentru acest triumf a facut-o, insa, foarte bine anul acesta, victoria de la Cagliari fiind a 5-a in actualul sezon.

Ca un bonus, Fernando Gaviria a preluat si tricoul roz (fiind al treilea rutier in trei zile imbracat in maglia rosa), devansandu-l cu 9 secunde pe fostul lider, germanul Andre Greipel (Lotto Soudal). Podiumul clasamentului general este completat fix de primul purtator al rozului distinctiv, austriacul Lukas Poestlberger (Bora), la 13 secunde.

De la Cagliari, rutierii s-au imbarcat in avioanele pentru a se duce in Sicilia, patria lui Vincenzo Nibali, pentru prima zi de repaus a Giro 2017.

Advertisements