In cele 99 de editii, disputate in 108 ani, au fost multi ciclisti italieni care au castigat Giro, dar o selectie a marilor nume limiteaza la doar 5 legendele Cursei roz: Alfredo Binda, Gino Bartali, Fausto Coppi, Felice Gimondi si Marco Pantani.

Iata scurte portrete ale celor 5. Dincolo de palmares, colosal si el, conteaza calitatea umana exceptionala, cei pentru care a fost permisa incalcarea regulilor gramaticii italiene, care interzice formarea superlativului la masculin, fiind numiti (primul a fost Coppi, dar de la el termenul a fost extins) “campionissimi”.

ALFREDO BINDA, invingator in 1925, 1927, 1928 si 1933, mort in 1986, a fost printrei cel mai putini cunoscuti dintre marii ciclisti italieni in afara Cizmei, singurul rutier din istorie care a fost platit… sa nu concureze! Este purul adevar, organizatorii Giro i-au dat prima care se cuvenea castigatorului cursei, in 1930, pentru a-i mai lasa si pe altii, dominatia sa in epoca fiind covarsitoare, dezarmanta.

De altfel, proba suprema aparuse din editia 1927, cand a castigat 12 dintre cele 15 etape ale Turului, iar dupa cateva saptamani devenea primul campion mondial din istorie. A detinut mai bine de o jumatate de secol recordul de victorii de etapa in Giro (41, dar majoritatea editiilor in timpul lui aveau sub 20 de etape), recordul fiind doborat abia de sprinterul Mario Cipollini, cu 42, cu beneficiul noilor inventii, ‘trenuletele’.

Cu un stil elegant, stilat (de altfel, el a inspirat organizatorii de mari tururi sa acorde, intr-o vreme, etapa de etapa “Premiul elegantei”, bani frumosi, dati celui mai prezentabil rutier in ziua respectiva), cu clasa Coastei de Azur, unde a trait multa vreme, Binda a fost si un director tehnic deosebit, reusind sa uneasca in echipa Italiei doua personalitati atat de pronuntate precum Bartali si Coppi.

GINO BARTALI, castigator in 1936, 1937, 1946, decedat in 2000, un personaj absolut magnific, caruia supranumele ii redau cel mai bine caracterul: “Gino, omul de fier”, “Gino, piosul”, “Il Vecchio”. Asadar, puternic ca un taur, catolic fervent (dar a salvat de la moarte, punandu-se in mare pericol, sute de evrei sub ocupatia nazista din Nord, dupa 1943), cu o cariera indelungata.

Toscan, cu un ritm cardiac foarte scazut in stare de repaus (era de pomina ca, pe linia de start, tragea cateva fumuri de tigara, pentru a-si creste tensiunea…), Bartali a castigat Giro la doar a doua sa participare, adjudecandu-si, record, si de 7 ori Marele Premiu al Muntilor. Atentie, un sportiv masiv, chiar “patrat”, nu silfidele de acum.

Duelul lui cu Coppi a facut epoca, a inflamat multimile si a facut din ciclism ceea ce este astazi, unul dintre cele mai populare sporturi.

De o discretie absoluta, abia in ultimii sai ani de viata s-a aflat despre activitatea sa de “factor postal”. Sub pretextul antrenamentului pe bicicleta transporta acte false pentru a salva evreii din zona ocupata de germani, cum spuneam mai sus, iar dezvaluirea a fost facuta chiar de statul Israel, care i-a acordat titlul de “Drept intre natiuni”, cea mai inalta distinctie decernata de acest stat celor care au salvat evrei in timpul Shoah…

FAUSTO COPPI, victorii finale in Giro in 1940, 1947, 1949, 1952 si 1953, mort in 1960 de o boala misterioasa, capatata la o expeditie de vanatoare in Africa (in zilele noastre s-a vorbit de sida, maladie necunoscuta atunci), cel mai iubit dintre toti, cel care a creat mitul “campionissimo”.

“Arriva Coppi” devenise semnalul care il preceda, strigatul care strabatea marginea soselelor in marile curse, o aparitie desirata, cumva stranie, cu bustul scurt si picioare nefiresc de lungi, Coppi a demonstrat de la cea mai frageda varsta calitatea fara egal a marilor campioni, castigand Giro la doar 20 de ani, dupa care inca de 4 ori, desi intre prima si a doua sa victorie cursa a fost intrerupta din cauza razboiului!

Probabil a fost primul ciclist, primul sportiv tratat ca o mare vedeta hollywoodiana, in 1953 a devenit personaj de cronica mondena, descoperindu-i-se legatura amoroasa cu misterioasa “Donna Alba”, Giulia Occhini, amanta intr-o tara si intr-o epoca in care a avea amanta ‘oficiala’ era un mare pacat.

De altfel, a si fost gasit vinovat de abandon al domiciului conjugal, i s-a ridicat pasaportul si a fost condamnat. Ma rog, la 2 luni, cu suspendare. Cariera, insa, titlul mondial, Turul Frantei, atatea si atatea victorii au fost cele care au ramas in galeria marilor eroi ai sportului din secolul trecut.

FELICE GIMONDI. A castigat Turul Italiei in 1967, 1969 si 1976, are 74 de ani si este, spre deosebire de toate celelalte legende, un om linistit, de o discretie si modestie rare. “Nu am avut niciun talent deosebit, dar munca si meseria facuta corect, alaturi de vointa si dedicatie m-au facut sa reusesc”. Mai mult, sa dovedeasca o tenacitate iesita din comun, obtinand ultima victorie finala in Giro la 9 ani de prima, dupa o perioada in care Eddy Merckx isi realizase recordul de 5 trofee in cursa roz.

Poate, sugereaza cronicarii, a avut si mult noroc: in 1967, a reusit sa intoarca in favoarea sa situatia, depasindu-l in penultima etapa pe Jacques Anquetil, in 1969 a beneficiat de excluderea lui Merckx cu o saptamana inainte de final, iar in 1976 a inregistrat un avans de doar 19 secunde, al doilea din istorie, dupa cele 11 secunde care i-au despartit pe Fiorenzo Magni si Ezio Cecchi, invinsul, in 1948.

MARCO PANTANI: invingator in 1998, decedat in 2004, “Il Pirata” din Cesenatico a adus doar o data tricoul roz pana la linia de sosire, dar a marcat cursa cu momente tulburatoare, incarcate de emotie, care au ramas in mintile multora. Stilul lui sacadat, pe catararile cele mai dure, 100 m “en danseuse”, in forta maxima, cand urmatorii, daca se mai vedeau, pareau ca stau pe loc, apoi 100-200 m in sa, parca impingand din umeri inaintarea, totul de o eficienta diabolica au sadit amintiri nesterse.

Si astazi apar pancarte care ii poarta numele, perpetuindu-i gloria pe marginea soselelor in toate regiunile Italiei. Inca din 1994 s-a remarcat, la doar 24 de ani, cu 2 victorii de etapa si un loc secund, dupa care a castigat chinuit, dar cu atat mai memorabil intr-o lupta pe viata si pe moarte cu rusul Pavel Tonkov. A venit, insa, 1999, cand a dominat clar, inclusiv la sosirea detasata din Madonna di Campiglio, cu o seara inainte de ultima etapa, o formalitate, ca mai mereu.

Atunci (confirma toate marturiile ulterioare, inclusiv din inchisori), a intrat pe fir mafia, care paria masiv pe infrangerea marelui favorit, imposibil de oprit, exista dovezi clare ale facaturii. S-a apelat la masura maxima, o ciudata acuzatie de dopaj, dovedita, vezi Doamne, prin cresterea peste limitele permise a parametrului principal sanguin: hematocritul.

Acum, ca unul care am citit mult si despre cazul Pantani, dar si despre efectul eritropoietinei, substanta interzisa despre care s-a vorbit, pot spune ca in conditiile de mare altitudine hematocritul (adica raportul dintre globulele rosii, in crestere, si celelalte componente ale sangelui) o ia in sus din cauze naturale, pentru ca insusi corpul uman isi creeaza acest aport de hematii, pot spune ca sunt serioase motive pentru mari indoieli asupra corectitudinii controlului. Coroborat cu marturiile mafiotilor implicati, unii au colaborat in inchisoare, pentru a scapa, falsificarea cauzelor cresterii hematocritului este plauzibila.

De aici a inceput caderea in infern a marelui ciclist, prabusirea finala fiind chiar de ziua Sfantului Valentin a anului 2004, cand a fost gasit mort, din cauza unei supradoze de stupefiante, intr-un hotel…

PS. In legenda, poate nu atat ca performante sau ca destin nedrept, desi se poate vorbi intr-o masura insemnata si despre asta, este pe cale sa intre si Michele Scarponi, castigator (la masa verde, dar castigator) al Giro-2011, decedat cu 10 zile inainte de startul marii curse de anul acesta.

De altfel, vineri, inaintea Marelui Start, s-a pastrat un moment de reculegere in memoria marelui campion italian, iar catararea de pe varful Mortirolo ii va purta anul acesta numele, organizatorii decizand sa dubleze punctele de acolo! Primele semne…

Advertisements