Inspiratul Trofeo senza fine, rasplata, din 1999, pentru castigatorul Turului ciclist al Italiei, care noua, romanilor, primii in toate, cum se stie (sic!) ne aminteste Coloana brancusiana, este deja expus in Galleria Vittorio Emanuele din Milano, urmand sa fie decernat pe 28 mai.

Opera de arta inspirata, mestesugita dintr-un aliaj special de aur rosu, Trofeul fara sfarsit va intra, ca de fiecare data in ultimii ani, in posesia celui care va imbraca in ultima zi a Giro d’Italia tricoul roz, Maglia rosa, liderul clasamentul general, pe timpi cumulati, cum spune la regulament.

O forma poetica a definirii maglia rosa am gasit pe unul dintre numeroase site-uri care se inghesuie la eveniment si suna cam asa: “Roz ca ‘La Gazzetta dello Sport”, ca o pagina, ca o foaie dintre acelea care se baga sub tricou dupa o catarare si care iti protejeaza torsul de frigul coborarii. Roz ca rasaritul unui campion. Calitatile necesare: catarare, agilitate, rezistenta”.

Urmeaza Maglia ciclamino, tricoul ciclamen, rosu-magenta, am zice noi in ultima vreme, cel destinat ciclistului care obtine cele mai multe puncte in sprinturile intermediare si cele de la sosiri de etapa, liderul clasamentului pe puncte, pe scurt. Din 2010 a luat aceasta culoare, pana atunci fiind tricoul rosu.

Evident, exista si aici o caracterizare exaltata: “Ciclamino, ca o floare ajunsa deja fruct, ca un gand, dar deja ajuns amintire, ca o nostalgie, ca un punct, devenit punct si virgula si de la capat, ca un obiectiv pentru care sa punctezi acum, maine, mereu”. Ma rog, pentru mine e prea poetic, dar apropierea cursei da frau liber fanteziei.

La tricoul albastru, Maglia azzurra, parca autorul anonim la mai potriveste: “Albastru precum culoarea cerului in varful catararii cand inalti privirea si tragi puternic aer in piept. Albastru ca un torent care o ia la vale si ajunge in fundul marii, ca apa unui lac intre ghetari.” Maglia Azzurra apartine Marelui Premiu al Muntelui.

Aici, iata, am ajuns la o premiera in editia 2017 a Giro, un premiu special pentru coboratori, al carui castigator va primi tot 5.000 de euro, ca si detinatorul final al tricoului albastru. Din cate se speculeaza, dincolo de faptul ca au si inceput contestarile, ideea acestora fiind “oricum lucrurile sunt periculoase pe coborari”, aceasta recompensa ar fi destinata lui Vincenzo Nibali, foarte bun coborator, mare favorit al gazdelor.

La acest premiu se acorda cate 500 de euro pentru fiecare segment de coborare, precum si puncte – 8, 5, 3, 2, 1.

In fine, La maglia bianca, tricoul alb, pentru rutierul care nu a implinit inca 25 de ani la 1 ianuarie anul in curs, clasamentul tinerilor fiind dat de locul in clasamentul general.

In caracterizarea cu care deja v-am obisnuit, suna cam asa: “Alb ca simbol al prospetimii si in acelasi timp al ingenuitatii, al curateniei, dar si al candorii, al tineretii, ca si al timiditatii. Alb ca noptile unui debutant. Calitati necesare: tinerete, entuziasm”.

In primii ani ai cursei roz, era decernat si tricoul negru, rezervat ultimului clasat, dar au protestat alergatorii, pentru ca acesta era inclus atat in ceremonia decernarii acestor tricouri distinctive, existand si premii in bani, astfel ca incepuse o ridicola bataie pe ultimul loc.

Nu vreau sa inchei acest text fara a va da o idee despre ce inseamna traditie si continuitate intr-o asemenea mare intreprindere: in 100 de editii, 108 ani de existenta, directorii Giro d’Italia au fost, cu totul si cu totul, doar 6! Iata-i:

1909-1948: Armando Cougnet
1949-1992: Vincenzo Torriani
1993-2003: Carmine Castellano
2004-2011: Angelo Zomegnan
2012-2013: Michele Acquarone
din 2014: Mauro Vegni

Totusi, patru in 102 ani si doi, deja, in ultimii 6…

PS. Anunt de ultim moment: premiul pentru coboratori, o premiera anul acesta, a fost anulat! Protestele vizand securitatea ciclistilor au fost auzite, dar se vor inregistra si comunica datele de pe coborari, operatiune pentru care s-a facut o intreaga infrastructura. Parca vad ca anul viitor…

Advertisements