Irina Begu s-a calificat in semifinalele turneului de tenis de la Istanbul, prima ei semifinala dupa cea de anul trecut de la Indianapolis, dupa ce a dispus cu 2-6, 7-6, 6-1 de turcoaica Basak Eraydin, in urma unui meci de aproape 3 ore in care am vazut primul meci disputat direct in bazar, ceva de vise rele.

Cu 224 de locuri mai jos in clasamentul WTA, adica pe 257 fata de 33 al Irinei Begu, necunoscuta Basak Eraydin a beneficiat din plin de sprijinul mitocanesc al organizatorilor (nu discut daca programat sau involuntar, desi dupa cum se aplauda numai la greselile romancei cam va dati seama despre ce a fost vorba acolo). Mai intai am vazut acoperisul arenei centrale, Garanti, parca, tras, creandu-se posibilitatea unui ecou al fiecarei miscari.

Nu a fost de ajuns ca s-a creat o cutie de rezontanta, pentru ca halimaua sa fie intreaga au fost adusi sute de copii, care vorbeau absolut tot timpul, cand nu se miscau in toate partile, parca erau la cumparaturi in bazar, dupa sugiuc si baclavale. In teren, modesta jucatoare turcoaica nu facea altceva, una ca nu prea stie, alta ca publicul facea grosul, trimitea la nesfarsit mingea inapoi, balonata, cum o fi, sa stea intre liniile interioare.

Cu o rabdare de inger, Irina Begu nu a protestat, a cedat primul set, dupa care, cu toata adversitatea (in completare, copiii de mingi alergau unii spre altii fix cand ea arunca mingea sa serveasca), a tras de ea in setul doi (care a durat 1 ora si jumatae), marcat total de zgomotul incredibil din arena, ducandu-l cu chiu cu vai (credeti-ma, expresia se potriveste perfect) in tie-break, castigat la greu.

Evident, in acel moment, cum organizatorii isi facusera datoria, au scos invitatii veniti cu scoala probabil, desi vineri cred ca erau liberi, scaunele s-au eliberat, iar scorul a fost, vorba aluia, in consecinta: 6-1, in vreo 20 de minute.

Mi-a trecut prin cap ca as fi incantat daca napastuita echipa de Fed Cup a Marii Britanii ar face o experienta valabila cu publicul din Istanbul, poate le vine putin rosu in obraji dupa ce au facut saptamana trecut la Mamaia, cu publicul romanesc, de o eleganta desavarsita, nu numai prin comparatie.

In fine, Irina Begu (favorita 3) si-a asigurat un cec de 11.500 de dolari si 110 puncte WTA, iar in semifinale va juca impotriva invingatoarei dintre Jana Cepelova, din Slovacia, nr. 97 mondial) si o aparitie in premiera la asemenea nivel, ucraineanca Daiana Iastremska, doar 16 ani, locul 420 WTA.

Foto: Twitter, poza dinaintea unui meci care ar trebui uitat rapid!

Advertisements