* Catalina Ponor, Marian Dragulescu si Larisa Iordache au fost decorati, cu o promptitudine de bun augur, la Cotroceni miercuri (fara imagini, la tv vedem in nestire cele mai grotesti scene la care am asistat vreodata, aplauze la scoaterea unui copil de nici 2 ani, in stare grava, dupa 11 ore de balbaieli, dintr-un put, cu o casa aproape daramata, tencuita cu lut, pe fundal).

Campionilor europeni de la Cluj, de la sfarsitul saptamanii trecute, li s-a conferit Ordinul National “Serviciu Credincios” in grad de Ofiter, iar Larisei Iordache, Ordinul “Meritul sportiv” clasa a III-a cu o bareta, presedintele Klaus Iohannis asigurandu-i de “sprijin neconditionat”. Pai ar cam fi timpul ca intr-o tara in care seful statului are un rol important, cu acoperire constitutionala, Cotroceniul sa vada ce si cum mesteresc politicienii intr-un domeniu de mare impact social. Mai ales ca titularul postului chiar pare sa se priceapa.

* Premiile la Roland Garros, al doilea turneu de tenis de Mare Slem al anului, au sarit in aer, cu 12 la suta fata de anul trecut, ajungand la un total de 36 milioane de euro. Invingatorii la simplu vor incasa fiecare 2,1 milioane de euro, cifra adaugata fata de 2016 fiind cea de dupa virgula. Cum pe tabloul feminin avem deja 5 jucatoare, iar doar pentru aceasta prezenta sunt prevazute cecuri de 35.000 de euro, se poate spune ca tenisul feminin romanesc si-a asigurat 175.000 de euro in luna mai!

Cele 5 jucatoare le stiti: Simona Halep, Irina Begu, Monicaa Niculescu si Patricia Tig, dar astept si urcari din calificari, inclusiv pe tabloul masculin, unde se pare ca doar Marius Copil are clasament, in preajma primei sute, sa poata lua parte. Sa fie primit!

* La mai bine de un an de la crunta veste a mortii unuia dintre cei mai mari fotbalisti din istorie, olandezul Johan Cruyff (pe 24 martie 2016, la 68 de ani), clubul care l-a format, Ajax Amsterdam, a anuntat ca stadionul propriu se va numi “Johan Cruyff ArenA”, decizia fiind stabilita in comun si cu Comitetul director al arenei si primaria orasului.

Un gest firesc si asteptat, dar am vrut sa subliniez ca astfel de gesturi omagiale au noima lor, nu te apuci sa dai inca din viata numele de stadioane sau strazi unor personalitati, parca il inmormantezi deja. Lucruri facute temeinic, cu toata lumea care are un cuvant de spus si reguli in viata clubului si orasului…

* PROGRAMUL TV, joi, 27.04.2017:
02:30 Baschet, NBA • Dolce 1 Golden State – Huston
12,00 Tenis, Dolce 2, Digi 4 – Turneul ATP de la Barcelona
12,30 Tenis, Digi 3 – Turneul WTA de la Istanbul
13,00 Tenis, Digi 2 – Turneul WTA de la Stuttgart
17,00 Ciclism, Eurosport 2 – Turul Romandiei
17:30 Fotbal, Liga 2 • Dolce 1 CS Balotesti – Sepsi Sf. Gheorghe
18,00 Volei masculin, Digi 4 – Zalau-Galati
20,00 Handbal masculin, Digi 4 – Vardar-Flensburg
20:30 Fotbal, Cupa Romaniei • Digi 1, Dolce 1, Look CSU Craiova – FC Voluntari
20:30 Fotbal, La Liga • Dolce 2 Deportivo Alaves – Eibar
21:30 Fotbal, La Liga • Dolce 3 Sevilla – Celta Vigo
22:30 Fotbal, La Liga • Dolce 2 Athletic Bilbao – Betis Sevilla

Advertisements