* Serena Williams, insarcinata, a fost rasplatita cu locul 1 in clasamentul mondial, iata o schimbare neasteptata, dar perfect posibila datorita sistemului de punctaj din tenisul mondial, in care ierarhiile se fac pe 52 de saptamani, scazandu-se punctele obtinute la inceputul intervalului temporal si adaugandu-se cele de acum.

Or, cum Serena Williams nu a prea jucat in aceasta perioada a anului trecut, iar fosta lidera Angelique Kerber a fost pe cai mari, iata ca a pierdut din zestre.

Mie imi place chestia asta, pentru ca imi confirma, vanitate scuzabila cred, ideea ca la aglomerarea de acum a calendarului din tenis este bine sa alegi cu grija programul, lacomia nu face bine intotdeauna, nu este neaparat productiv sa joci in nestire, ca te ajung betesugurile sau osteneala.

In ce priveste jucatoarele noastre, expresia potrivita este, in general, cea folosita si la Cotele apelor Dunarii – stationara: Simona Halep se mentine pe 5, Irina Begu pe 33, iar Monica Niculescu pe 47.

Dintre romancele prezente in primele 100 de jucatoare ale lumii, Sorana Cirstea a coborat 4 locuri, fiind acum pe 66, iar Patricia Tig, unul, ocupand pozitia 87 in acest moment, dar este, si ea, sigura de participarea direct pe tablou la Ronald Garros, astfel ca vom avea 5 jucatoare in turneul de Mare Slem din capitala franceza.

* A trecut cam neobservata, acoperita de surlele si trambitele care au sunat din plin pentru frumoasele succese de la gimnastica si tenis, comportarea sub ceea ce ne obisnuise a judo-ului nostru, care a obtinut o singura medalie la Europenele de la Varsovia, prin Monica Ungureanu, bronz la categoria 48 kg. Nu vreau sa spun ca de vina ar fi schimbarea, cam ciudata a conducerii federale, in fruntea careia a venit un om din afara fenomenului, are vreo influenta, doar constat situatia. Sa mai vedem, sa mai avem rabdare.

* Ciclistul roman Serghei Tvetcov, care a revenit, cum stiti, la echipa americana Jelly Belly Maxxis, a reusit un excelent loc secund in clasamentul general al Turului Gila, din New Mexico, cursa cu 5 etape castigata de americanul Taylor Eisenhart. Dupa cum se cam cunoaste, americanii au mai slabit-o cu confruntarile cicliste la varf, din Europa in primul rand, adica unde este bataia pestelui in acest sport, dupa scandalul urias Lance Armstrong, multumindu-se cu competitii la ei acasa, destul de tari si acolo.

* Singura echipa in intregime italiana invitata la Giro-100, Bardiani (a doua invitata este Gazprom, am tot scris despre faptul ca organizatorii ar fi trebuit sa cheme si Nippo si Androni, la o asemenea sarbatoare italiana), a ales tineretea pentru editia aniversara. Media de varsta a echipei pentru primul mare tur al anului este de 25 de ani, cu “extremele” Stefano Pirazzi (30 ani) si neo-profesionistul Vincenzo Albanese – 20 de ani. Bardiani a castigat, incepand din 2013, cel putin o etapa in Giro, acesta fiind probabil unul dintre motivele pentru care a fost chemata.

* PROGRAM TV, marti, 25.04.2017:
12,00 Tenis, Digi 2, Dolce 2 – Turneul ATP de la Barcelona
13,00 Tenis, Digi 3 – Turneul WTA de la Stuttgart
17,00 Ciclism, Eurosport 2 – Turul Romandiei
17,00 Volei F, Digi 4 – CSM Bucuresti-Bacau
17:00 Fotbal, Liga 2 • Dolce 1 UTA – Satu Mare
19,00 Baschet M, Digi 4 – CSU Sibiu-BC Mures
20:00 Fotbal, Cupa României • Digi 1, Dolce 1, Look Astra – ACS Poli
20:30 Fotbal, La Liga • Dolce 4 Sporting Gijon – Espanyol
20,45 Baschet M, Euroliga, Digi 4 – Fenerbahce-Panathinaikos
21:45 Fotbal, Cupa Germaniei • Dolce 2 Monchengladbach – Eintracht Frankfurt
22:00 Fotbal, Cupa Frantei • Dolce 3 Angers – Guingamp
22:30 Fotbal, La Liga • Dolce 1 Atletico – Villarreal
22,30 Baschet M, Digi 4, Euroliga – Baskonia-TSKA Moscova

Advertisements