Seara de gala a primei manse a sferturilor de finala din Liga campionilor la fotbal s-a transformat intr-una de cosmar: meciul Borussia Dortmund-AS Monaco a fost amanat, dupa ce 3 explozii, de la bombe artizanale, au lovit autocarul echipei germane, ranindu-l pe fundasul spaniol Marc Bartra, iar Juventus Torino a surclasat, cu 3-0 (2-0) pe Barcelona, dar si dupa un arbitraj de vise rele al polonezului Szymon Marciniak.

Sa spunem mai intai lucrurile bune din aceasta seara, evident primul fiind aparitia exceptionala a argentinianului de la Juventus Torino, Paulo Dybala, autorul primelor doua goluri ale torinezilor, in minutele 7 si 22, despre care, chiar cu o zi inaintea acestui joc, L’Equipe scrisese un articol-interviu afirmand ca este “noul Messi”. Comparatia, pana acum, se impunea mai mult datorita unor elemente cumva exterioare – argentinian, jucator de picior stang, dribleur redutabil.

De marti seara, iata, umbra marelui lui compatriot, pe care l-a avut adversar fata in fata, nu l-a mai acoperit aproape in intregime, Dybala (foto) sarind peste crisparea comparatiei de deja vreo 3 ani, de cand este asteptat sa confirme. Are deja 23 de ani, era si timpul sa apara la rampa cu o mare ocazie. Iar una mai mare decat Liga campionilor chiar in meci direct cu Leo Messi nici ca se putea!

Al treilea gol al acestui meci a fost marcat de Chiellini (razbunare pe muscatura lui Luis Suarez, de la Mondialele din 2014?), doar al treilea gol al uscativului stoper italian in Liga campionilor intr-o cariera de peste un deceniu la acest nivel, primul din sezon, primul de dupa editia 2009-2010 a LC, Asta ca sa vedeti cum este cand e sa se lege toate.

Meciul a fost urat, dupa parerea mea, si nu pentru ca as fi un admirator al catalanilor, nici vorba de asa ceva, imi place, ma rog, mi-a placut Barca asa cum a placut atatora, dar in ultima vreme fie joaca rupta in doua (cea mai slaba linie de mijloc din toate trupele de varf europene), fie este pur si simplu vanata de arbitri, parca satui, ca si cei care ii deleaga, de dominatia lui Messi si alor sai.

Cel putin ce a putut face in acest joc numitul fluieras Szymon Marciniak intrece orice inchipuire. La un moment dat m-am gandit ca o fi sub stare de soc dupa aflarea vestii de la Dortmund, apoi era clar: era chitit sa toace Barcelona. Iata doua faze consecutive, care spun absolut totul.

Minutul 69, Neymar traverseaza linia de aparare adversa, venind, ca de obicei, in dribling dinspre stanga atacului lui, in careu, suteaza din intoarcere cu dreptul, Chiellini, care se arunca precum la hochei pe gheata si opreste balonul cu mana, penalty clar, clarissim! Faza se intrerupere, pentru ca un torinez, Cuadrado, se da lovit, nu se acorda nimic, doar ingrijiri medicale “ranitului” (echipele italiene sunt campioane mondiale, universale la tertipuri de genul asta), se reia jocul, urmeaza un fault criminal al croatului Mandzukic, cade si el, ca si adversarul, arbitrul lasa “avantaj” (daca ar fi dat galben, croatul era la al doilea), si faza se varsa.

Astfel, Mandzukic nu numai ca scapa de eliminare, dar va fi declarat unul dintre cei mai buni jucatori de pe teren, dupa care, parca de rusine, un linior al acestei brigazi poloneze penibile da un ofsaid impotriva lui Juventus, care putea sa inscrie, compensatie clara. Penibil pana la disperare, asta a fost.

Despre nenorocirea de la Dortmund am scris inca de la producerea acesteia, intr-o postare pe care o gasiti alaturi. In acest moment, adica putin dupa miezul noptii, desi politia a confirmat ca au fost 3 bombe puternice, nu s-a grabit sa puna stampila “atac terorist”, poate si pentru ca, spre deosebire de ultimele incidente de acest fel, cu “lupii singuratici” care au intrat cu camioanele in multime, ultima oara la Stockholm, deci greu de depistat, acum serviciile secrete ar fi trebuit sa stie, fiind un gen de atentat clasic.

Nu vreau sa inchei aceasta seara cretina pe un ton sumbru, mai ales ca am doua mesaje pe Twitter, de la Borussia Dortmund, preluat de AS Monaco, cu un splendid gest de solidaritate. Le reproduc aici, iar acest cuvant, solidaritate, incheie chiar al doilea mesaj:

“@BVB 2m2 minutes ago
Dear supporters of @AS_Monaco_EN! If you need accommodation in Dortmund, please check #bedforawayfans. #bvbasm”

“Borussia Dortmund Retweeted
AS MONACO
Verified account @AS_Monaco 1h1 hour agoAS MONACO

Retweeted Borussia Dortmund

Appel du @BVB à nos supporters : si vous cherchez un hébergement sur Dortmund utilisez #bedforawayfans ! #BVBASM #Solidarité”

Ati inteles, clubul german a oferit gratuit gazduire peste noapte (meciul se va juca miercuri, de la ora 18,45 locala, 19,45 la Bucuresti) suporterilor francezi veniti cu echipa, punandu-le la dispozitie paturi gratuit!

Chiar ne pot indoi nenorocitii astia, acesti suboameni, care isi urasc specia din care, din greseala fac parte? Niste lasi, fatalai care ucid de la distanta, frustrati de faptul ca au ajuns pe ultima treapta a degradarii umane si li se pare ca asa se inalta spre… dracu’ sa-i ia, iarta-ma, Doamne, in Saptamana Mare!

Advertisements