Paris-Roubaix – “Regina clasicelor” sau “Infernul din Nord”, programata duminica, tradiţional la o săptămână după Turul Flandrei, organizată prima oară în 1896, a ajuns la editia 115, iar anul acesta vom avea un numar sporit de kilometri de pavate, 55 km, cel mai mare dupa cea din 1995, cand au fost 55,950 km.

Celebra prin dificultatile date de portiunile pe pavate, piatra de rau, aşa-numitele “capete de miel” (confundate, evident greşit, cu macadamul, care este făcut din piatra cubica prelucrata), cursa si-a cucerit legenda in 1968, cand organizatorii, constienti de faptul ca asfaltarea drumurilor afecta competitia, au optat pentru un alt traseu, prin regiunea Valenciennes. Francezii spun acestor portiuni, 29 la numar in cei 257 km totali ai editiei 2017, “tape-cul”, “bate-fundul”…

Startul se da de langa Paris, de fapt, din Compiegne (ora locala 10,55), iar finişul se disputa pe legendarul Velodrom Andre-Petrieux, din Roubaix, nordul Franţei, langa Lille.

Recordul de victorii apartine belgienilor Roger De Vlaeminck (de 9 ori in primii 3!) si Tom Boonen, acesta fiind si in actualul pluton, intr-o tentativa de a ramane singur in palmares, la, de fapt, ultima cursa din cariera! Totul este pregatit (evident, ce depinde de echipa lui, Quick Step, si de pregatirea rutierului) pentru un asemenea deznodamant, inclusiv cel mai in forma ciclist al momentului, Philippe Gilbert, invingator epopeic in Turul Flandrei, renuntand sa participe aici, pentru a nu disipa fortele trupei.

Daca tot vorbim de recorduri, exista si unele privind distanta fata de primii doi clasati, cea mai mica fiind, de fapt, minima, 1 cm intre Planckaert si al doilea clasat din 1990, Bauer, dar si cea mai mare, 5’21”, ecart inregistrat dupa 1945 intre Merckx si De Vlaeminck, in editia din 1970. In 1919, pe drumurile devastate de razboi, invingatorului editiei, Henri Pelissier i-au trebuit 12h16′ sa termine, pe primul loc, cursa, cu o medie orara de 22,957 km!

Dovada ca de fapt Paris-Roubaix este o vizita in trecutul cailor de comunicatii, prin alegerea traseului, exista, fapt unic in aceste zile, nu mai putin de 8 bariere operationale de cale ferata! De altfel, anii trecuti au existat numeroase scandaluri legate de lipsa de disciplina a rutierilor prinsi la o asemenea bariera. Sper ca nu se va incalca din nou regulamentul, cum a fost in Tirreno-Adriatico, unde comisarii de cursa au oprit, pur si simplu, micutul pluton scapat in fata, pentru a nu-si mari prea mult avansul…

Cel mai varstnic ciclist care a castigat Infernul din Nord a fost Gilbert Duclos-Lassalle, invingator in 1993, cand avea 38 de ani si 8 luni.

Anul acesta sunt reprezentate in cursa 33 de natiuni, iar recordul de victorii apartine, v-ati dat seama, Belgiei, cu 55 de succese. Aceasta in conditiile in care palmaresul cuprinde nu mai putin de 85 de rutieri pe primul loc. Dintre care 2 ex-aequo! Da, intrucat in 1949, Andre Mahe, declasat la sosire, a fost reabilitat, dar intre timp victoria ii fusese acordata lui Serse Coppi, nimeni altul decat fratele Il Campionnissimo, Fausto Coppi. Asa ca organizatorii au decis sa acorde victoria ambilor, in eternitate.

Exista si un record de evadare, 222 km, atat a alergat de unul singur, cu victoria la final, belgianul Dirk DeMol, in 1988.

Daca vorbim de premii, primul castigator, germanul Josef Fischer a incasat in 1896 suma de 1.000 de franci, ceea ce nu era deloc putin, reprezentand de 7 ori salariul lunar al unui miner in epoca. Daca pastram acelasi reper pentru comparatie, nu cred ca premiul pentru locul 1 de anul acesta, 30.000 de euro, reprezinta mai mult.

In fine, nici suma totala de premii nu impresioneaza, fiind vorba de 91.000 de euro. In schimb, numarul total estimat al pietrelor de rau imprastiate pe parcurs chiar ca socheaza – 6.153.293!

Advertisements