Comentariul irlandezului Sean Kelly, dupa victoria dincolo de superlative a lui Philippe Gilbert in a 101-a editie a Turului Flandrei, al doilea Monument ciclist al anului: “In all my years of riding and commentating, I’ve never seen such a monstrous ride”.

Iar noi cu atat mai putin nu am vazut “o evadare atat de monstruoasa”, cum a reusit belgianul (valon, al doilea, la 30 de ani dupa Claude Criquielion, in cursa flamanda) duminica, cu o evadare de 55 de kilometri de unul singur, un contratimp incheiat in triumf dupa 260 km, 18 catarari, cam toate pe pavate, unele cu panta medie de 20 la suta, dupa 6h23’45”!

Este o regula aproape ca Turul Flandrei sa fie adjudecat en-solitaire, 5 din ultimele 10 editii fiind astfel castigate, dar niciodata nu cred ca dominatia sa fi fost atat de evidenta. Intr-atat incat, la un moment dat, puteai sa fii suporter infocat al oricaruia dintre favoriti, compatriot, fratele lui sa fi fost si te rugai ca Philippe Gilbert (34 de ani) sa nu cedeze, sa duca pana la capat aceasta cavalcada, care va deveni poveste si, peste ani, legenda!

Ca sa nu mai vorbim ca acesti 260 km cu 18 puncte de catarare dintre cele mai dificile, dar si periculoase (Peter Sagan, un alt favorit, a cazut pe pavate, apreciind gresit distantele) au fost parcursi cu o medie orara de 40,6 km, un ritm incredibil. A fost, una peste alta, o cursa ca in timpurile eroice ale ciclismului, care a explodat, pur si simplu, cu circa 100 km inainte de final, pe Muur, o catarare teribila, simbolul Turului Flandrei.

La trecerea pe aici, belgianul (flamand, de data aceasta) Tom Boonen, aflat la ultima participare (de fapt, saptamana viitoare, dupa Paris-Roubaix, se retrage), sparge, campionul olimpic si campionul mondial, adica Van Avermaet si Sagan (castigatorul de anul trecut) speculeaza la maximum momentul, ceea ce face plutonul tandari, iar grupul din fata, evadat inca de dimineata, incepe sa-si vada avansul topindu-se ca pielea de sagri din celebrul roman al lui Balzac.

Insa favoritii nu reusesc sa se scuture unii de altii, astfel ca abia la kilometrul 55 se produce marea lovitura: pleaca, pe Kwaremont, Philippe Gilbert, care, aproape in joaca, ia un minut in fata celorlalti. Se simte bine, dealurile si traseul complicat, dar si micuta caravana care se formeaza in spatele lui, il feresc de privirile urmatorilor, care nu-l mai au in vizor, astfel ca gluma, daca poate fi numita astfel o asemenea temerara actiune, se ingroasa, cade, cum spuneam, cu 17 kilometri inainte de sosire si Sagan, care il antreneaza si pe Van Avermaert, se pierde timp, astfel ca Gilbert are drumul deschis spre prima victorie aici.

Singur, cu picioarele si inima lui, belgianul adus anul acesta la Quick Step gaseste nebanuite resurse si trece linia de sosire cu bicicleta dusa deasupra capului in ultimul metru al cursei, o imagine simbol, parca un omagiu adus acestui obiect atat de frumos, care i-a adus, iata, gloria! A fost, la aproape 35 de ani, pe care ii va implini pe 5 iulie, a 4-a sa victorie intr-un Monument, dupa 2 Tururi ale Lombardiei si un Liege-Bastogne-Liege, specialistul in curse de o zi avand, in palmares, evident, si un titlu mondial, cucerit in 2012.

Greg Van Avermaet (BMC) soseste la 28 de secunde, urmat de un alt echipier al Quick Step, olandezul Niki Terpstra, in timp de primii urmaritori de marca sosesc cu 52 secunde intarziere, condusi de norvegianul Alexander Kristoff (Katiusa).

* Cursa similara destinata fetelor a fost castigata de Coryn Rivera (SUA), de la Sunweb, cronometrata pe 153,3 km in 4h02’38”. Au fost in pluton si doua romance, Ana Maria Covrig si Daniela Dumitru, dar ambele au abandonat.

Foto: Cei doi eroi ai zilei, intr-o acolada ca intre campioni, Philippe Gilbert si Coryn Rivera.

Advertisements