* Timisoara Saracens este ca si calificata, pentru a doua oara consecutiv, in grupele cupelor europene la rugby, in Challenge Cup mai precis, dupa ce a castigat in deplasare, cu 17-12, prima mansa cu reprezentanta Rusiei, Krasnii Iar Krasnoiarsk.

Timisorenii au reusit 3 eseuri (Capatana, Doyle si Seninoli), iar gazdele (e un fel de-a spune, s-a jucat in Georgia, la Rustavi) au punctat doar prin 4 lovituri de penalitate, astfel ca ne dam seama cam cum au decurs ostilitatile. Imbucurator, asadar, ca si la nivelul echipelor de club suntem peste rusi, principalii nostri, totusi, adversari in perspectiva calificarii la Cupa Mondiala din 2019, din Japonia. Returul – pe 22 aprilie, la Timisoara. (foto – Opinia Timisoarei).

* A doua cursa Monument a sezonului ciclist, Turul Flandrei, editia cu numarul 101!, se disputa maine, conform traditiei de peste un secol, in prima duminica a lunii aprilie, pe 260,8 km, cu startul de la Anvers (11,30) si sosirea la Audernarde, cam in jurul orei 18,00, adica dupa, prevazute, aproape 7 ore de munca dura. De la kilometrul 116 sunt 18 catarari, iar in acest an sunt prezente 25 de echipe.

Marii absenti sunt Michal Kwiatkowski, polonezul castigator al primului Monument al sezonului, Milan-Sanremo, Alejandro Valverde, recent invingator in Turul Cataloniei, dar platoul este plin, printre favoriti figurand Peter Sagan, Greg Van Avermaet, Philippe Gilbert, Tiesj Benoot, Alexander Kristoff, Niki Terpstra, Tom Boonen, John Degenkolb, Zdenek Stybar, Luke Rowe.

* Ca tot vorbim de Monumente, iata si o stire despre unul dintre acestea nu prea placuta: kazahul Aleksandr Vinokurov si rusul Aleksandr Kolobnev sunt acuzati de coruptie in Liege-Bastogne-Liege din 2010, urmand sa apara in justitie, la Liege. Concret, Vinokurov este inculpat, fiind banuit ca a cumparat victoria de la Kolobnev, contra sumei de 150.000 euro, stabilita chiar cu 500 m inaintea liniei de sosire, cand cei doi erau carati, iar rusul nu a raspuns atacului lui Vinokurov.

In dosarul anchetei sunt documentate doua plati de 100.000, respectiv, 50.000 euro, prin banca in care are Vinokurov cont spre cea a lui Kolobnev, dar si emailuri explicite. Pe 15 mai, in camera de consiliu se va stabili daca rechizitoriul este destul de solid ca sa ajunga dosarul la judecata.

* Programul TV, duminica, 02.04.2017:
0,30 NBA, Dolce 1 – Chicago Bulls-Atlanta Hawks
11:00 Fotbal, Liga 2 • Digi 1, Dolce 1 UTA – Luceafarul Oradea
12,30 Haltere, Eurosport 2 -CE Split
13:00 Fotbal, La Liga • Digi 1, Dolce 1 Sevilla – Gijon
13:30 Fotbal, Serie A • Digi 3 Torino – Udinese
14:00 Rugby • Dolce 1 Steaua – Dinamo
14:00 Fotbal, Rusia • Digi 2, Dolce 3 Rubin – Zenit
14,45 Ciclism, Eurosport – Turul Flandrei
15:00 Fotbal, Liga 1 • Digi 1, Dolce 1, Look FC Voluntari – Gaz Metan
16:00 Fotbal, Serie A • Digi 2 Pescara – Milan
16:00 Fotbal, Serie A • Digi 3 Fiorentina – Bologna
16:00 Fotbal, Ligue 1 • Digi 4 Rennes – Lyon
16:30 Fotbal, Bundesliga • Eurosport 2 Ingolstadt – Mainz
17:15 Fotbal, La Liga • Digi 1, Dolce 3 Real Madrid – Alaves
18,00 Baschet M, Digi 4 – Sibiu-Cluj
18:00 Fotbal, Ligue • Digi 3 Montpellier – Toulouse
18:00 Fotbal, Premier League • Dolce 1 Arsenal – Manchester City
18:30 Fotbal, Bundesliga • Eurosport 2 Leverkusen – Wolfsburg
18,45 Baschet M, Digi 4 – Timisoara-Steaua
19:30 Fotbal, La Liga • Digi 2, Dolce 3 Valencia – Deportivo
20:00 Tenis, ATP • Digi 3, Dolce 2 Turneul din Miami
20:30 Fotbal, Liga 1 • Digi 1, Dolce 1, Look FCSB – Dinamo
21:45 Fotbal, La Liga • Digi 2, Dolce 3 Granada – Barcelona
21:45 Fotbal, Serie A • Digi 4 Napoli – Juventus
22,30 NBA, Dolce 2 – San Antonio Spurs-Utah Jazz

Advertisements