Lucrurile merg, cel putin deocamdata, foarte bine la Indian Wells, unde se disputa primele turnee de nivel imediat langa cele de Mare Slem, pentru ca, dupa ce Patricia Tig a urcat pe tablou, urcand la 5 numarul romancelor din aceasta disputa Premier, si Marius Copil a reusit performanta, castigand meciul decisiv al calificarilor, in doua seturi, cu 7-6, 6-3, in fata americanului Denis Kudla.

Acum, este aproape sigur ca Marius va intra in prima suta, veste cat se poate de buna in perspectiva Roland Garros-ului, de pilda, unde o asemenea clasare ii va permite sa fie direct pe tabloul principal, iar acolo ai bani de cheltuit tot anul inca de la semnarea condicii, plus punctele ATP, care se aduna automat, mai ales ca din cele cu 2 saptamani in urma nu se scade nimic, ca nu a jucat!

In privinta tabloului feminin, lucrurile erau obligatoriu ca in clasica “un ochi rade, unul plange”, pentru ca, dupa cum stiti, s-au confruntat doua romance, Monica Niculescu si Sorana Cirstea. A castigat, pe merit, Monica, in 3 seturi, 4-6, 6-3, 6-1, in aproape 2 ore, olteanca dand dovada de obisnuita ei tenacitate, dar, semn imbucurator in perspectiva dificilului turneu, si mai multa rabdare, ceea ce inseamna ca are siguranta in ce face.

Cu 22.325 de dolari in buzunar si 35 de puncte in clasament, Monica va aborda turul secund mai linistita sufleteste, in fata favoritei 15, elvetianca Timea Bacsinszky, in fata careia are palmares direct pozitiv, 4-3. Normal, Monica Niculescu va juca si dublu, facand pereche cu o reprezentanta a gazdelor, Christina McHale.

Oricum, pentru mine acest turneu pare unul jucat pe Luna. Ma uitam la arena imensa pe care jucau fetele si ma gandeam ca tribunele au o capacitate aproape tripla fata de intreaga populatie a oraselului de putin peste 5.000 de suflete, in general, din ce s-a vazut in tribune, milionari in retragere, bine intretinuti, probabil veniti la linistea tratamentelor de viata lunga, intr-o zona in care bioxidul de carbon se pierde intre munti si ocean ca nimica.

Se vedea si din aerul translucid, cu cerul de un albastru parca ireal. Hai, noi ca noi, ca mai vedem si asa ceva, dar ma gandesc cum se uita un locuitor al Beijingului la asta…

In fine, sa revin la tenis si la ce va urma pentru noi: Simona Halep si Irina Begu joaca in turul doi, asteptandu-si in continuare adversarele, pe care le vor afla in cursul acestei nopti (la Bucuresti, evident, acolo este abia pranzul), iar Patricia Tig joaca in primul tur cu o columbiana situata doar cu 2 locuri mai sus decat ea in ierarhia WTA, pe 97, Mariana Duque Marino.

Advertisements