Asa cum ma asteptam, cu teama, dar si cu un dram, totusi, de speranta, ca poate, totusi, lucrurile se pot indrepta in ultimul moment, comportarea atletilor romani la Europenele de sala de la Belgrad a fost o mare dezamagire, prefatata, de altfel, tot aici de Balcaniada de saptamana trecuta.

Am avut 11 concurenti, din care doar unul a prins finala, dar si aceasta datorita generozitatii probei, cea de 3.000 m, care admite 12 finaliste, nu 8, ca in celelalte probe, Ancuta Bobocel clasandu-se la final pe 11, la nu mai putin de 10 secunde (enorm pe aceasta distanta de primul loc).

Concret, cursa a fost castigata de britanica Laura Muir, cu un nou record al competitiei – 8’35″67/100, urmata de turcoaica Yasemin Can, cu un nou record al tarii sale (de adoptie…) – 8’43″46/100, bronzul revenind unei alte britanice, Eilish McColgan – 8’47″43/100.

In rest, prapad, un semifinalist, la 60 m, Petre Rezmives, ceilalti reprezentanti ai atletismului nostru au concurat doar o data, in calificari, cel mai slab rezultat inregistrat vreodata in istoria competitiei, cand am mai avut editii fara medalii (ultima oara, in 2013, la instalarea actualei conduceri, care a accelerat declinul), dar macar am avut finalisti, ne-am batut pentru podium.

Si pentru ca am amintit de podium, singura care s-a apropiat de pretiosul spatiu al salii belgradene a fost (se vede si in imaginea de pe FB) Gabriela Szabo, care a premiat-o pe dubla campioana continentala Laura Muir, ca membra a Asociatiei europene de atletism, dar si ca mare campioana, inclusiv datorita celor 2 medalii de aur europene in sala, in 1998, la Valencia, si 2000, la Gent.

Va rog sa ma credeti, nu-mi face nicio placere sa mai rascolesc cutitul in rana adanca (dar, se pare, nu prea dureroasa pentru cei responsabili, ei se bucura ca-si rup picioarele reciproc ca sa ajunga in fata), mai ales ca atletismul este fundamentul intregului sport, cu el incepe orice disciplina. Iar declinul sportului romanesc se poate explica si asa!

Iar ca inca un moment de nostalgie pentru noi, iata ca la aceasta a 34-a editie medalia de argint la triplusalt a revenit italianului Fabrizio Donato, care merge hotarat pe 41 de ani si l-a invins acum 6 ani, la Paris, din ultima saritura pe Marian Oprea. Nu-mi ramane decat sa recurg la amintiri, ca sa ne dam seama de toboganul pe care ne-am dat drumul mai ales in ultima vreme…

Asadar, sa vedem palmaresul atletilor romani la Europenele de sala, fie ca s-au numit, ca la primele editii, Criteriul European de sala, fie CE Indoor (in 1977 si 1981 nu am participat, iar in 1987, 2007 si 2013 nu s-a obtinut nicio medalie):

Criteriul European de sala
1966: Dortmund
aur: Serban Ciochina – triplusalt, 16,43 m; Iolanda Balaş – înălţime, 1,76 m

1967, Praga
bronz: Viorica Viscopoleanu – lungime, 6,40 m

1968, Madrid
argint: Virginia Bonci – inaltime, 1,76 m
bronz: Viorica Viscopoleanu – lungime, 6,23 m

1969, Belgrad
bronz: Nicolae Perta – 50 m garduri, 6,7 sec; Serban Ioan – inaltime, 2,14 m; Carol Corbu – triplusalt, 16,20 m

Campionate Europene de sală
1970, Viena
aur: Viorica Viscopoleanu – lungime, 6,56 m
argint: Cornelia Popescu – inaltime, 1,82 m
bronz: Serban Ioan – inaltime, 2,17 m; Srban Ciochina – triplusalt, 16,47 m

1971, Sofia
argint: Carol Corbu – triplusalt – 16,83 m; Ileana Silai – 800 m, 2:06,5
bronz: Vasile Sarucan – lungime, 7,88 m; Cornelia Popescu – inaltime, 1,78 m; Viorica Viscopoleanu – lungime, 6,53 m

1972, Grenoble
argint: Carol Corbu – triplusalt, 16,89 m; Ileana Silai – 800 m, 2:05,17

1973, Rotterdam
aur: Carol Corbu – triplusalt, 16,80 m
argint: Valeria Bufanu – 60 m garduri, 8,16

1974, Goeteborg
bronz: Valeria Stefanescu (Bufanu) – lungime, 6,39 m

1975, Kattowice
aur: Natalia Andrei (Maraşescu) – 1.500 m, 4:14,69; Dorina Catinean – lungime, 6,31 m
bronz: Gheorghe Ghipu – 1.500 m, 3:45,4

1976, Munchen
argint: Carol Corbu – triplusalt, 16,75 m; Natalia Andrei (Maraşescu) – 1.500 m, 4:15,6
bronz: Gheorghe Ghipu – 1.500 m, 3:46,1

1978, Milano
aur: Ileana Silai – 1.500 m, 4:07,07
argint: Natalia Maraşescu – 1.500 m, 4:07,4
bronz: Mariana Suman – 800 m, 2:03,4

1979, Viena
aur: Natalia Maraşescu – 1.500 m, 4:03,47
bronz: Horia Toboc – 400 m, 46,86; Fita Lovin – 800 m, 2:03,1

1980, Sindelfingen
bronz: Adrian Preoteasa – inaltime, 2,25 m

1982, Milano
aur: Doina Melinte – 800 m, 2:00,39
argint: Maricica Puica – 3.000 m, 8:54,26
bronz: Vali Ionescu – lungime, 6,52 m

1983, Budapesta
argint: Maria Radu – 1.500 m, 4:17,16

1984, Goeteborg
aur: Fita Lovin – 1.500 m, 4:10,03
argint: Doina Melinte – 800 m, 1:59,81
bronz: Cristieana Cojocaru – 800 m, 2:01,24

1985, Atena
aur: Ella Kovacs – 800 m, 2:00,51; Doina Melinte – 1.500 m, 4:02,54
argint: Petre Dragoescu – 800 m, 1:49,38; Fita Lovin – 1.500 m, 4:03,46
bronz: Cristieana Cojocaru – 800 m, 2:01,01

1986, Madrid
argint: Cristieana Matei (Cojocaru) – 800 m, 2:01,54
bronz: Mitica Junghiatu – 1.500 m, 4:15,00; Mihaela Loghin – aruncarea greutatii, 19,07 m

1988, Budapesta
aur: Doina Melinte – 1.500 m, 4:05,77
argint: Mitica Constantin (Junghiatu) – 1.500 m, 4:06,16
bronz: Sorin Matei – inaltime, 2,35 m; Mihaela Pogacean – 60 m garduri, 7,92 sec

1989, Haga
aur: Doina Melinte – 800 m, 1:59,89; Paula Ivan – 1.500 m, 4:07,16; Galina Astafei – inaltime, 1,96 m
bronz: Maricica Puica – 3.000 m, 9:15,49

1990, Glasgow
aur: Doina Melinte – 1.500 m, 4:09,73
argint: Iolanda Oanta – 400 m, 52,22; Margareta Keszeg – 3.000 m, 8:57,50
bronz: Violeta Beclea – 1.500 m, 4:10,44; Mihaela Pogăcean – 60 m garduri, 7,99; Galina Astafei – inaltime, 1,94 m

1992, Geneva
aur: Ella Kovacs – 800 m, 1:59,98; Margareta Keszeg – 3.000 m, 8:59,80; Liliana Năstase – pentatlon (demonstrativ), 4.701 puncte
argint: Sorin Matei – inaltime, 2,36 m; Iolanda Oanta – 200 m, 23,23; Marieta Ilcu – lungime, 6,74 m; Petra Vaidian – pentatlon (demonstrativ), 4.677 puncte
bronz: Doina Melinte – 1.500 m, 4:06,90

1994, Paris
argint: Ovidiu Olteanu – 3.000 m, 7:52,37; George Boroi – 60 m garduri, 7,57; Ella Kovacs – 800 m, 2:00,49; Margareta Keszeg – 3.000 m, 8:55,61
bronz: Bogdan Tudor – lungime, 8,07 m

1996, Stockholm
argint: Bogdan Tarus – lungime, 8,03 m
bronz: Gabriela Mihalcea – prajina, 4,05 m

1998, Valencia
aur: Gabriela Szabo – 3.000 m, 8:49,96; Monica Dinescu-Iagar – inaltime, 1,96 m
argint: Ionela Tarlea – 400 m, 50,56
bronz: Violeta Beclea-Szekely – 1.500 m, 4:15,54

2000, Gent
aur: Violeta Beclea-Szekely – 1.500 m, 4:12,82; Gabriela Szabo – 3.000 m, 8:42,06
argint: Bogdan Tarus – lungime, 8,20 m; Cristina Nicolau – triplusalt, 14,63 m
bronz: 4×400 m (Georgeta Lazar, Anca Safta, Otilia Ruicu, Alina Rapanu), 3:36,28

2002, Viena
argint: Marian Oprea – triplusalt, 17,22 m; Elena Iagar – 1.500 m, 4:06,90
bronz: Ioan Vieru – 400 m, 46,17

2005, Madrid
aur: Elena Iagar – 1.500 m, 4:03,09
argint: Bogdan Tarus – lungime, 8,14 m; Corina Dumbrăvean – 1.500 m, 4:05,88
bronz: Adina Anton – lungime, 6,59 m

2009, Torino:
bronz: Ioan Vieru – 400 m, 46,54; Anca Heltne – greutate, 18,71 m

2011: Paris
bronz: Marian Oprea – triplusalt, 17,62 m

2015: Praga
bronz – Florentina Marincu, lungime, 6,79 m
bronz – Marian Oprea, triplusalt, 16,91 m

Advertisements