* Cu 4 fete in primele 100 de jucatoare de tenis ale lumii, cu 3 dintre ele mai bine clasate, de departe, decat adversarele, cu o statuie pe post de capitan-nejucator, gazda (ca si in primul tur, cand am pierdut, macar scuzabil, in fata Cehiei), Romania risca sa cada din Grupa Mondiala II a Fed Cup, dupa ce a fost invinsa, fiind condusa cu 3-0 la Bucuresti de Belgia.

E-adevarat, a lipsit Simona Halep, accidentata, e-adevarat ca si a doua noastra jucatoare, Irina Begu, a anuntat o usoara accidentare in prima zi, cum tot atat de adevarat este ca si capitanul-nejucator, Ilie Nastase, a debutat, la 70 de ani si 7 luni in aceasta postura, intr-un staff tehnic, in general.

Alegere pentru care nu era absolut deloc potrivit, dovada ca prima lui reactie la primirea functiei a fost sa ia in deradere o jucatoare (“Cine este Sorana Cirstea?”, s-a ratoit Nastase cand targovisteanca isi manifestase disponibilitatea sa joace), asa ca actuala conducere federala trebuie sa dea seama, mai ales ca intr-o situatie si mai rea, invins de Belarus, suntem si in Cupa Davis.

Dar, cateodata, in sport, mai ales la asemenea nivel, lucrurile mai depind si de lucruri aparent marunte, de un exces de zel, de o decizie ireparabila de arbitraj (in situatia in care nici hawk-eye-ul nu poate fi folosit), de un momen de nauceala. Iata ce scriam pe Facebook chiar cand, in meciul decisiv, dintre Irina Begu si Elise Maertens, castigat in cele din urma de belgianca la scorul de 3-6, 7-5, 7-5:

Lucian Oprea
37 mins ·

La 6-3, 5-5, 30-40, Irina Begu, serveste romanca, iar arbitrul da greseala de picior! Se duce setul, asa ca acum e 6-3, 5-7!

In lume, in 1.000 de meciuri de meciuri de tenis intr-o saptamana, se dau cel mult 2-3 greseli de picior. Vigilenti, arbitrii romani

Ei bine, adica ei, rau, din acel moment, angrenajul in primul rand mental al Irinei s-a dereglat, a pierdut 3 jocuri la rand, si-a revenit cu greu, dar cineva care a facut fie si un strop de sport in viata lui stie ca, mai ales la tenis, unde concentrarea este decisiva, “iti joaca piticul pe creier” tot timpul, greu iti revii cu totul.

Chiar va propun ca anul acesta, cand vedem sute, poate mii de meciuri de tenis la televizor, sa numarati cate greseli de picior se dau. Cateodata uiti si ca aceasta infractiune mai exista in tenis, la Australian Open nu tin minte sa se fi dictat vreunul.

Asta a fost, vom juca baraj, pentru ramanerea in Grupa Mondiala II, intr-un moment in care avem una dintre cele mai bune generatii de jucatoare din istorie.

Dupa tabelul oficial, ar urma sa jucam in deplasare cu Australia, fix cand jucatoarele noastre sunt angajate in cealalta parte a lumii, in circuitul WTA, alta dandana!

Formate pe vremea in care federatia era condusa de Ruxandra Dragomir, cu participari la multe turnee, in primul rand unde putea federatia sa inscrie direct, campionate continentale, nimic nu este intamplator.

* Programul TV, luni, 13.02.2017:
13,30 Tenis ATP – Digi 3, Dolce 3 – Rotterdam
14,30 Tenis WTA – Digi 2 – Doha
17,00 – Volei masculin – Digi 4 – Galati-Zalau
17:30 Fotbal, Liga 1 • Digi 1, Dolce 1, Look Viitorul – Pandurii
19,00 Handbal feminin, Digi 4 Zalau-Brasov
20:00 Fotbal, Liga 1 • Digi 1, Dolce 1, Look Concordia – Dinamo
20,30 Tenis, Digi 3, Dolce 3 – Rotterdam
21,45 Fotbal, Digi 2 – Lazio-AC Milan
21:45 Fotbal, La Liga • Dolce 2 Eibar – Granada
22,00 Fotbal, Eurosport – Bournemouth-Manchester City

Advertisements