“Ciordeala” incredibila de la Balvanyos, cea mai neagra zi din istoria ciclismului romanesc, nu poate duce decat la fenomenul care a facut din romani cel mai mare val migrator din istorie: exilul, pentru ca in tara nu mai avem nicio perspectiva, iar de curse cu printi si domnite, vinuri si alte spectacole de amatori imberbi gust nu sunt atras de fel.

Dar pasiunea pentru acest sport nu poate disparea, astfel ca va voi relata un moment extrem de important din ciclismul momentului, in care, din fericire, este implicat si unul de-al nostru: Eduard Grosu alearga, alaturi de echipa lui Nippo-Vini Fantini in Turul Omanului, competitie care ar putea fi decisiva pentru, veti vedea, finalizarea unei campanii duse de intreaga presa peninsulara, inclusiv de ziarul care a nascut Turul Italiei, Gazzetta dello Sport: “Giro100 cu mai multe echipe italiene”, printr-o derogare de la UCI.

Mai intai, insa, sa vedem ce-i cu Nippo (care a decolat ieri spre Oman) si cu Turul Omanului, cursa 2.HC, adica in care se vor da multe puncte UCI, si la care formatia compatriotului nostru participa in urmatoarea formula, comunicata organizatorilor: Arredondo, Julián David; Bagioli, Nicola; Canola, Marco; GROSU, Eduard Michael; Kuboki, Kazushige; Marangoni, Alan; Santaromita, Ivan; Uchima, Kohei.

Turul debuteaza marti, are 6 etape si un traseu neasteptat de valurit, daca ne gandim la regiunea in care se desfasoara si are urmatorul program:
2017-02-14 etapa 1 – Al Sawadi Beach-Naseem Park 176.5
2017-02-15 etapa 2 – Nakhal – Al Bustan 145.5
2017-02-16 etapa 3 – Sultan Qaboos University-Quriyat 162
2017-02-17 etapa 4 – Yiti (Al Sifah)-Ministry of Tourism 118
2017-02-18 etapa 5 – Samail-Jebel Akhdar (Green Mountain)152.5
2017-02-19 etapa 6 – The Wave-Muttrah Corniche 130.5

Spuneam ca Turul Omanului este foarte important pentru Nippo, iar explicatia sta in faptul ca in Italia se desfasoara o veritabila campanie, inclusiv in Parlament, pentru inscrierea a 4 echipe italiene (acum sunt doar 2) la Giro100, iar petitia semnata in special de suporterii echipei lui Grosu se bazeaza inclusiv pe o analiza publicata de La Gazzetta dello Sport, care cere o derogare din partea UCI, forul international fiind rugat sa faca o derogare pentru aceasta editie cu totul speciala.

In analiza din La Gazzetta dello Sport, publicata pe 6 februarie, se trage un semnal de alarma, cu date clare, care arata ca in 2017 vor fi la startul Turului Italiei doar 2 echipe din Peninsula, record negativ, iar eforturile sunt in linia convingerii organizatorilor, RCS, de a admite o depasire a numarului de 22 de trupe la start. Adica sa se ajunga la 210 ciclisti in pluton, de la 200 acum!

Nu ar fi un capat de tara, evident, iar cazul a ajuns in Parlamentul de la Roma, unde a ajuns si petitia initiata de Alessandro Rossi cu peste 1.500 de semnaturi luate in cateva zile.

Iar politicienii, acolo implicati intr-un fenomen atat de important cum este sportul, nu ca in tara celor peste 3 milioane de emigranti, s-au si strans 40 de semnaturi de la senatori si deputati, din toate partidele, pentru aceasta derogare.

“Un fapt care evidentiaza marea atentie de care se bucura in tara un sport national, care a reprezentat drapelul national al Italiei in intreaga lume, dar care, momentat, a mai pierdut din importanta in tara”, dupa cum scrie pe pagina de Facebook a Nippo-Vini Fantini, care se mandreste, de asemenea, cu faptul ca traficul propriu a cunoscut in ultimul timp o inflorire pur si simplu fantastica, cu peste 1 milion de persoane vizitatoare in ultimele 10 zile.

In fine, vom vedea ce va fi, ne-ar bucura sa privim un Giro100 cu ochi mai atenti, gratie prezentei unui compatriot in Corsa rosa, pe care oricum aveam de gand sa o ilustrez cum se cuvine pe acest blog, inclusiv cu pagini memorialistice despre Coppi, Bartali, Pantani.

Emigranti ai ciclismului, blogul acesta este in continuare langa voi! Iertati-mi patetismul, dar traim zile negre pentru ciclismul romanesc, o ticalosie fara margini producandu-se sub ochii cuprinsi de albeata ai autoritatilor. Poate se vindeca in zilele urmatoare…

A, sa nu uit: anul trecut Turul Omanului a fost castigat de Vincenzo Nibali (foto), iar in editiile trecute de Froome, de doua ori, de pilda; asta ca sa ne dam seama de valoarea competitiei.

Advertisements