Fapt incredibil la Melbourne: unicul meci de tenis care s-a disputat in acel moment a umplut, pana la refuz, doua arene, cele mai mari tribune din lume: Arena Rod Laver, pe terenul careia se disputa finala Australian Open intre Roger Federer si Rafael Nadal, dar si Arena Margaret Court, plina ochi cu oameni care nu au mai gasit bilete pentru a respira acelasi aer cu cei doi mari campioni, urmarind meciul pe ecranul urias din dotare.

Ce omagiu mai frumos poate exista pentru un asemenea “clasic” al tenisului. Pe care, trebuie spus imediat, cel mai iubit tenisman al istoriei jocului, invingatorul Roger Federer, l-a onorat deplin, ducandu-se sa le multumeasca suporterilor care au vrut sa fie cat mai aproape de idolul lor, chiar daca il vedeau ca acasa, in fata unei plasme!

Finala, cum bine stiti, a scris toata lumea, a fost castigata de Roger Federer, dupa 5 seturi, cu 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, in 3 ore si 38 de minute, al 5-lea trofeu la Australian Open (inmanat chiar de cel care a dat numele imensei arene, Rod Laver), al 18-lea din cariera, cel mai bun jucator de tenis din istorie, zici aproape la unison specialistii.

Nu stiu daca au dreptate, desi si eu tin cu Federer, cum se spune, nu poti compara asemenea uriasi ai sportului, dar un lucru este cert: Roger Federer este cel mai iubit, nu exista teren de tenis in lume in care tribunele sa nu-i fie favorabile, chiar daca joaca impotriva unui reprezentant al tarii gazda. Aici, asadar, nu incap discutii in aceasta privinta, greu se va mai putea naste o asemenea unanimitate in randul iubitorilor sportului, prin definitie carcotasi.

Cum carcotasi sunt si comentatorii, probabil din dorinta de a se da destepti, pentru ca prea am auzit sau citit zilele astea mirari de (mai) tineri cronicari in privinta varstei finalistilor (dar si finalistelor) de la Melbourne. Ba chiar cu explicatii la orice eroare dintre cele extrem de putine, de altfel, pareri de genul “varsta isi spune cuvantul”.

Ba nu si-a spus-o deloc, iar eu mi-am imaginat in timpul finalei de duminica un soi de aparat de masura la care erau conectati cei doi jucatori, care inregistrau valorile unor parametri precum tehnica loviturilor, forta acestora, plasamentul mingiei si al corpului, in intregime, miscarea, psihicul, tot ce caracterizeaza, cand le are, un mare campion. Ei bine, parca vedeam, pe acest ecran cu maximum 100, ca in momentul in care acul unuia dintre ei scadea sub cel mai putin 90 punctul revenea advesarului.

Altfel spus, tot timpul s-a jucat aproape de maximum, iar faptul ca, in ultima parte a setului decisiv, Roger Federer a capatat parca dintr-o data “picioare vesele”, cum se spune in tenis, rasturnand, din ghemul cu numarul 7, ca la manual, scorul, mi-a parut demonstratia perfecta a starii actuale a sportului alb.

Avem o plaja imensa de valori la varf, de toate varstele, cam doua decenii acoperite din acest punct de vedere, iar lucrurile nu par sa se schimbe prea curand. Astfel ca, pentru a incheia, ar fi bine ca organizatorii sa se gandeasca serios la capacitatea viitoarei loje pentru Federer la turneele la care acesta participa: cresc gemenii, cum stiti 2 fete si 2 baieti, asa ca va fi nevoie de spatiu…

PS: Excelenta explicatia data de un alt mare tenisman, acum comentator atestat si om de spirit, John McEnroe, acestei extraordinare mobilizari din partea celor doi, Federer si Nadal: “Ca intotdeauna, Roger vrea sa se autodepaseasca, iar Rafa, ca intotdeauna, vrea sa-l depaseasca pe Roger”!