* Parca nici peste noi nu a trecut timpul: dupa finala Serena-Venus Williams (sambata, la ora 10,15, pe Eurosport), urmeaza la Australian Open un nou “clasic” al tenisului ultimelor decenii, la masculin, intre Roger Federer si Rafael Nadal, cei 2 finalisti adunand, pana acum 31 de turnee de Mare Slem (17 elvetianul, record, 14 spaniolul, dar 9 la Roland Garros, doar unul la Melbourne).

Asadar, traim trecutul mereu si mereu, parca neasteptat, dupa cate betesuguri pareau ca i-au napadit pe marii jucatori, despre care ne si pregatisem sa spunem “de odinioara”. Nu-i deloc cazul, iar vineri Rafael Nadal a trebuit sa dea absolut tot ce inseamna pricepere, dar si conditie fizica ca sa treaca de bulgarul Grigori Dimitrov, in 5 seturi si 4 ore si 58 de minute, 6-3, 5-7, 7-6 (7/5), 6-7 (4/7), 6-4.

Jucator de primii 10 in curand, asa cum spunea si Radu Antofi in comentariul de la Eurosport, vecinul nostru de la sud de Dunare, idolul femeilor, tinta geloziei barbatilor (cati l-au invidiat pentru lunga logodna cu Maria Sarapova!) etaleaza un bagaj complet, inclusiv o forta morala de mare jucator. Era si timpul, la 25 de ani (26 in mai), pentru ca talentul lui este dincolo de orice dubiu.

In ce-l priveste, Rafael Nadal confirma calitatile tehnice, dar mai ales cele de luptator fara frica si prihana, ducand la 51 numarul victoriilor din cele 61 de meciuri disputate la Melbourne, singurul turneu de Mare Slem pe care l-a cucerit o singura data, in 2009 (are 9, cum spuneam, Roland Garros si cate 2 Wimbledon si US Open).

Iar in ce priveste finala de duminica, tot nu mai devreme de 10,30, poate veti fi surprinsi, dar antecedentele il indica pe Nadal favorit, de vreme ce aceasta finala de Mare Slem este a 9-a dintre cei doi, prima dupa cea de la Roland Garros, in 2011, iar spaniolul conduce clar in aceste ultime acte, cu 6-2. Asta asa, ca sa ma aliniez si eu pasiunii neostoite a comentatorilor de tenis pentru statistici, pentru ca de fapt cand intra in teren marii jucatori nu au niciodata in minte astfel de numere. Ca sa nu mai vorbim ca suprafata, cea mai iute dupa iarba londoneza, pare sa-l avantajeze, totusi, pe Federer.

* Mare placere sa va anunt ca bobul romanesc, singura disciplina de iarna care a obtinut medalie, de bronz, la Jocurile Olimpice, revine in prim-plan, fara pista, nici macar naturala, in tara, de data aceasta prin echipajul feminin alcatuit din Andreea Grecu si Erika Halai, care a urcat pe treapta a treia a podiumului la Cupa Europei de la Winterberg (Germania).

Pe locul 4 la traditionala competitie s-a clasat tot un bob romanesc, Maria Constantin-Olivia Vild, iar surpriza vine din faptul ca am avut la start 3 echipaje, Daniela Gheaus si Teodora Vlad venind pe 10 pe pista din statiunea germana. Ce sa zic, talent in stare pura, fara pregatire (partea tehnica, numai in strainatate, iar coborarile costa), cu munca si pasiune exceptionale.

De altfel, am mai spus-o de multe ori: cand ai campioni absoluti, in bob, la starturi, parte a cursei care se poate pregati si pe uscat, ce dovada mai buna vrei ca sa demonstrezi ca daca ai avea conditiile celorlalti te-ai putea bate de la egal la egal cu toata lumea, inclusiv la Jocurile Olimpice. Dar nu suntem in stare sa facem o nenorocita de pista de concurs omologabila, artificiala, care si-ar scoate in 2-3 ani banii cu varf si indesat. Basca incurajarea turismului!

* Programul TV, sambata, 28.01.2017:

3,00: Dolcesport 1: NBA – Chicago Bulls-Miami Heat
6,00: Eurosport, Eurosport 2: Tenis – Australian Open
10,15: Finala feminina Serena Williams-Venus Williams
14,00: Digisport 2, Dolcesport 1: Fotbal – Villarreal-Granada
14,30: Digisport 1: Fotbal – Liverpool-Wolverhampton (Cupa Angliei)
Digisport 3: Fotbal – Motherwell-Glasgow Rangers
16,30: Eurosport 2: Fotbal – Werder Bremen-Bayern Munchen
17,00: Digisport 1, Dolcesport 2: Fotbal – Chelsea-Brentford (Cupa Angliei)
Digisport 2, Dolcesport 3: Fotbal – Tottenham-Wycombe (Cupa Angliei)
17,15: Digisport 4, Dolcesport 1: Fotbal – Alaves-Atletico Madrid
17,30: Digisport 3, Dolcesport 2: Handbal feminin – Gyor-Krim
19,00: Digisport 3: Fotbal – Lazio-Chievo
19,30: Digisport 1, Dolcesport 1: Fotbal – Southampton-Arsenal
Eurosport 2: Fotbal – Bayer Leverkusen-Borussia Moenchenglandbach
Digisport 4: Handbal feminin – Metz-Ferencvarosi
21,00: Digisport 4: Fotbal – Rennes-Nantes
21,45: Dolcesport 1: CM Handbal masculin – finala mica
Digisport 2, Dolcesport 2: Fotbal – Leganes-Celta Vigo

Advertisements