Nu-mi place (de fapt, imi place, dar ma alint si eu) sa ma laud ca am avut dreptate, dar iata ce scriam vineri: “Meciul dintre cele doua a incheiat reuniunea de pe arena Margaret Court, programare cu schepsis, care, sunt aproape convins, se va repeta si duminica, cu romanca, astfel ca vom putea vedea la ore omenesti, chiar mai spre pranz, confruntarea dintre cele doua”.

Scriam despre calificarea Garbinei Muguruza, in optimi, unde o va intalni, duminica, asadar, pe Sorana Cirstea, iar ceea ce presupuneam, acel schepsis (care inseamna ca organizatorii programeaza si in functie de atractia competitoarelor, frumusetea acestora, ce s-o mai lungim), se confirma: meciul Sorana Cirstea-Garbine Muguruza este prevazut pe Margaret Court Arena, in vedeta, nu inainte de ora 16,00, dar probabil spre pranz, la noi, pentru ca inainte se disputa jocuri de mare incarcatura, pe care le voi insira mai jos.

De altfel, reuniunea de pe Margaret Court este deschisa de la ora 11,00 locala (02,00, la Bucuresti) tot de un roman, Horia Tecau, care, alaturi de traditionalul lui partener de dublu, Jean-Julien Rojer, joaca in turul 3 impotriva australienilor Marc Polmans/Andrew Whittington.

Tot in deschiderea seriei de jocuri, pe Hisense Arena (a treia ca dimensiuni a complexului din Melbourne care gazduieste Australian Open), de la ora 2,00, ora noastra, vor juca si Florin Mergea si britanicul Dominic Inglot, intr-o partida de foc, impotriva principalilor favoriti, francezii Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut.

Iata, asadar, in copy-paste, programul de pe Arena Margaret Court, a doua ca importanta din Melbourne (prima fiind, cum stiti, Rod Laver Arena), unde sunt programati duminica, in meciuri diferite, evident, dar tot in optimi, Andy Murray, Angelique Kerber, numarul 1 mondiali, si marea atractie din ultimii, iata, 15 ani (cand au trecut…), Roger Federer.

Margaret Court Arena, 11,00 PM (minus 9 ore la Bucuresti)

Men’s Doubles – Round 3
Jean-Julien Rojer (NED) [11]
Horia Tecau (ROU) [11]
vs.
Marc Polmans (AUS)
Andrew Whittington (AUS)

Men’s Doubles – Round 3
Alex Bolt (AUS)
Bradley Mousley (AUS)
vs.
Sam Querrey (USA)
Donald Young (USA)

Not Before: 2:00 PM
Men’s Singles – Round 4
Stan Wawrinka (SUI) [4]
vs.
Andreas Seppi (ITA)

Not Before: 4:00 PM
Women’s Singles – Round 4
Sorana Cirstea (ROU)
vs.
Garbiñe Muguruza (ESP) [7]

Bafta, Sorana, suntem cu ochii pe tine! Si o ultima precizare: cele doua se intalnesc pentru prima oara! Iar motivul este evident: cand era Sorana intre primele jucatoare ale lumii, Garbine, care are cu 3 ani mai putin, adica 23, nu intrase inca in forta in circuit. Apoi, dupa ce venezueleanca naturalizata spaniola acum a urcat, ajungand, iata, intre primele 10, Sorana a avut scaderea stiuta. Poate asistam acum la ceea ce se cheama o “foarfeca”. Oricum, romanca va urca mult, exact ce-i trebuie pentru a putea juca mult si fara griji in continuare!

Advertisements