* Site-ul ireporter revine cu mai multa aplicatiune in ciclism si scrie intr-o postare de ieri fix asta: “Eduard (Grosu) este decis sa nu raspunda convocarilor la echipa nationala nici în 2017 daca la conducerea Federatiei Romane de Ciclism se va mentine actualul presedinte, Eduard Novak, si spune ca subiectul Jocurilor Olimpice de la Rio este închis. Sportivul din Zarnesti a dat insa de inteles ca in viitor ar putea apara culorile unei alte echipe nationale.”

Cel mai bun ciclist roman, pe acte, nu pe vorbe, fiind singurul dintr-o echipa Pro-continentala, Nippo-Vini Fantini (in poza, in dreapta, l-ati recunoscut, alaturi de colegi), este suparat, pe buna dreptate, spun eu, am si scris, pe faptul ca nu a fost desemnat pentru a merge la Jocurile Olimpice.

Nemultumirea a mai fost exprimata, numai ca acum se cloceste inca o farsa gen “Novak”, un fel de adunare generala, asa ca gruparea care a uzurpat federatia de ciclism s-a simtit, pesemne, datoare sa dea un raspuns. Eu nu prea mai pot baga in seama elucubratiile venite de acolo, mai ales ca, iata, asa-zisul comunicat are o semnatura ilegala (secretar general Traian Goga, care a fost, prin hotarare a Curtii de Apel Bucuresti infirmat, definitiv pe 23 noiembrie anul trecut, in aceasta calitate).

Mi-a spus pe timpuri Titi Teasca, eram impreuna la un meci trantit pe fata: “Hai, prietene, sa ne caram, ca ne pun astia martori!”.

Nu am nimic cu nefericitul Traian Goga, care vad ca semneaza in fals la greu, parca o cauta cu lumanarea. Dar textul respectiv este de o prostie ingrijoratoare.

Iata un fragment: “Criteriul intern de selectie al Federatiei Române de Ciclism prevede ca daca intre cei doi sportivi diferenata de puncte este de 10% sau mai mica din numarul de puncte al celui mai bine clasat, atunci se compara rezultatele lor directe. Or, în acest caz 10% din numarul de puncte al lui Tvetcov este 11,65, ceea ce înseamna ca Grosu ar fi trebuit sa aiba minimum 104,85 puncte, iar el a avut 104.”

Deci, pentru JO, adica pentru o competitie mondiala, in ierarhia la fel de mondiala, ca sa zic asa, la puncte UCI Eduard Grosu ocupa primul loc, iar Tvetcov (baiat bun, nimic de zis, nu despre el e vorba aici), era al doilea. Da, dar a gasit Novak o reglementare (unde, in vreun pandispan?) ca nu are peste 10 la suta mai mult sau ceva in genul asta, are doar 9,15 la suta, intelegeti ce vreau sa spun? Nu?

Pai nimeni nu poate intelege ca daca treci primul linia de sosire cu un metru, vin eu, arbitrul planetar Novak si-l pun pe un nefericit sa semneze un comunicat in care zic ca trebuia sa ai “un metru si doispe”.

Ma umfla si rasul, zau asa, Traian Goga, prietene, tu citesti ce semnezi? Sau tu stii ca nu ai voie sa folosesti public functii pe care nu le detii, ca intri in alte alea? Oameni buni, voi nu vedeti ce se intampla in jurul vostru cu nerespectarea legilor?

* Ca tot vorbim despre facaturi, iata ca apare si Gigi Becali care face, el insusi, la Palat, vezi bine, o demonstratie ca niste persoane de la CSA Steaua Bucuresti au semnat la o adunare generala “cu mana lor, iata” crearea Steaua SA, adica societate pe actiuni. Nu mai am nervii sa intru in jocul lui, s-a pronuntat justitia (“si cu asta basta!”, nu?) si intreb: s-a facut Societatea pe Actiuni Steaua pentru care au votat respectivii? Nu! Atunci ce mai chichirez galceava?

* Asadar, cum v-am promis, programul transmisiilor tv (miercuri, 18 ianuarie 2017):

2,00: Eurosport, Eurosport 2: Tenis – Australian Open
4,00: Dolcesport 1: Fotbal american – Colorado Avalance-Chicago Blackhawks
17,30: Digisport 4: Volei feminin – Bacau-Targoviste
17,30: Digisport 2: Futsal: Romania-Turcia
18,30: Digisport 3: Fotbal – Sassuolo-Cesena (Cupa Italiei)
19,00: Eurosport: Baschet masculin – Zenit-Hapoel Ierusalim
19,30: Digisport 2, Dolcesport 2: Baschet masculin – CSM Oradea-Katapa
20,15: Digisport 1: Fotbal – Alcorcon-Alaves (Cupa Spaniei)
21,30: Digisport 4: Volei masculin – Modena-Craiova
21,45: Eurosport 2: Baschet masculin – Malaga-Valencia
21,45: Dolcesport 1: CM handbal masculin: Macedonia-Spania
Dolcesport 2: CM handbal masculin: Suedia-Qatar
Dolcesport 3: CM handbal masculin: Belarus-Germania
22,00: Digisport 2: Fotbal: Lazio-Genoa (Cupa Italiei)
22,15: Digisport 1: Fotbal: Real Madrid-Celta Vigo (Cupa Spaniei)

Advertisements