* Cei 19 presedinti ai agentiilor nationale antidoping (ANA), reuniti la Dublin, au apreciat miercuri ca Rusia ar trebui exclusa din toate competitiile sportive, inclusiv de la Mondialul de fotbal pe care il va organiza in 2018, atat timp cat nu-si va regla problema dopajului!

“In lumina celui de-al doilea raport McLaren, responsabilii (agentiilor antidopaj amintite, n.m., LO) au cerut excluderea organizatiilor sportive rusesti din orice competitie internationala”, se arata intr-un comunicat dat publicitatii la incheierea reuniunii, referirea fiind la celebra ancheta a juristului canadian prin care a fost dezvaluit sistemul de dopaj institutionalizat din Rusia, concluzie respinsa de Moscova.

Presedintele Agentiei antidoping americana (USADA), Travis Tygart, a precizat puternicului site specializat in problemele olimpismuluji insidethegames ca aceasta excludere ar trebui, in consecinta, sa vizeze si Mondialul-2018 de fotbal organizat de Rusia. “Vom continua sa auzim sportivi, ale caror preocupari persista” in ce priveste probitatea adversarilor lor rusi in materie de dopaj, a spus Tygart.

Presedintii ANA, intre care cei din SUA, Japonia, Franta si Germania, prezenti la Dublin, apreciaza totodata ca trebuie sa li se permita sportivilor rusi sa participe cu titlu ‘neutru’ la aceste competitii internationale, cu conditia de a se supune controalelor antidoping si de a trece de acestea.

La inceputul lunii decembrie, Richard McLaren a publicat intregul raport care a dezvaluit, inaintea Jocurilor Olimpice (cand a fost prezentata doar prima parte), un sistem de dopaj institutionalizat in Rusia si a dus la excluderea a circa 100 de sportivi rusi. In aceasta a doua parte, au aparut peste 1.000 de sportivi rusi, din 30 de discipline, toti implicati in actiuni de dopaj.

* Cine ar putea organiza CM de fotbal din 2026, cea cu 48 de echipe? Intrebarea a venit imediat ce Consiliul FIFA a aprobat, in unanimitate, marti, aceasta crestere exceptionala a numarului reprezentativelor calificate la turneul final, in formula cu 16 grupe de cate 3 echipe, ’16’-imi de finala etc, un otal de 80 de meciuri in 32 de zile, pe 12 stadioane).

Numele tarii gazda este programat sa fie stabilit in 2020, impunand si o reactualizare a principiului rotatiei. Adica, FIFA a anuntat inca din octombrie ca nu vor putea candida confederatiile de unde provin organizatorii ultimelor 2 Mondiale, adica Rusia-2018 si Qatar-2022. Deci, Europa si Asia.

In aceste conditii, lasandu-se totusi usa deschisa intr-un fel unei candidaturi europene (“daca niciun dosar nu raspunde exigentelor tehnice si financiare”), China se afla in pole-position, mai ales ca, pe de o parte, cea mai populata tara din lume si-a exprimat dorinta inca din 2015 si, pe de alta parte, ca in ultima vreme a inceput o ofensiva fara precedent de angajare a unor vedete, pe bani foarte multi!

In favoarea Chinei ar putea pleda si faptul ca America de Sud a avut destul de recent organizarea (Brazilia-2014), iar Concacaf, care ar putea beneficia de faptul ca o membra a sa, SUA, a fost gazda indepartata, in 1994, ar trebui sa prezinte o candidatura comuna formata din 3 tari – SUA, Mexic, Canada.

In fine, vom vedea ce va fi, dar ramane intrebarea cea mai importanta: este in avantajul fotbalului sa fie atatea tari calificate la un turneu final, nu devine un obiectiv prea mic o calificare? Mai ales ca, in sistemul grupelor cu 3 echipe, asa cum s-a dovedit si acum, cu 32, in faza a doua, eliminatorie, ajung tot tarile europene si sud-americane… Merita sa joci 2 ani preliminarii pentru a avea o selectionata care disputa 2 meciuri la turneul final?

Advertisements