Cele 318 vehicule angajate in Raliul raid Dakar au pornit luni la drum, de la Asuncion, din Paraguay, prima etapa incheindu-se la Resistencia, in Argentina, dupa ceir 454 km, intre care 38,3 km de speciala cronometrata, primul loc la clasa moto fiind ocupat de francezul Xaier De Soulstrait, pe Yamaha, in timp ce romanii Emanuel Gyenes si Marcel Butuza, ambii pe KTM, au incheiat in prima jumatate, pe locurile 33, respectiv, 79.

Viconte, descendent al Bourbonilor, De Soultrait va avea insa probleme cu juriul de concurs, intrucat a avut depasiri de viteza in portiunile de legatura dintre bucatile cronometrate. Pana la ora la care redactasem aceasta postare nu aparuse nicio veste in acest sens, iar motocicletele au fost primele care au luat startul, si, in mare, primele care au terminat, in pofida faptului ca sunt cele mai multe – 144, fata de 87 de auto, intre care sunt si noile buggys sau SVV, 50 camioane si 37 ATM.

La clasa auto lider este dupa primul tronson qatarezul Nasser Al-Attiyah, pe Toyota, castigatorul din 2011 si 2015 fiind, din nou, in carti pentru primul loc. Al-Attiyah a avut noroc, pentru ca a terminat tractat de coechipierul sau de la constructorul nipon, Giniel de Villiers, un foc incipient punandu-l in dificultate, dar dupa ce trecuse de tronsonul cronometrat.

O figura aparte intre pilotii auto face francezul Philippe Croizon, pe BMW, o legenda a aevnturilor de toate felurile, inclusiv cele motorizate: amputat de toate cele 4 membre, el a luat startul la acest prim Dakar al sau, reusind sa treaca linia de sosire la Resistencia, cu o intarziere de 10 minute fata de castigatorul etapei initiale. El se afla pe locul 52 din 87 de automobile aflate in cursa, asadar a lasat in urma 35 de colegi de cursa!

Cursa de anul acesta, cea mai dura din istoria de 39 de editii, continua marti, cu etapa a 2-a, in intregime pe teritoriul argentinian, intre Resistencia si San Miguel de Tucuman, cu 803 km pentru motociclete, 812 km pentru auto, cele pentru camioane si ATM-uri fiind ceva mai scurte.

PS: Asa cum am lasat sa se inteleaga in textul initial, vicontele Xavier de Soultrait a fost declasat pentru exces de viteza pe portiunile dintre cronometrarile oficiale, astfel ca victoria si primul loc dupa prima etapa la clasa moto au fost acordate spaniolului Juan Pedrero Garcia, pe Sherco Tvs. Cam incet s-a dat decizia, spre miezul noptii la noi, dar juriul de concurs a asteptat sa vina toate vehiculele inscrise.

 

Foto: Philippe Croizon, la startul marii aventuri (sursa handicap.fr)

Advertisements