Orice s-ar spune, cu a 6-a si, mai ales, a 7-a (la doar 32 de ani) participare, Marcel Butuza si, respectiv, Emanuel Gyenes pot fi considerati veterani ai celei mai dure competitii motorizate din lume, Raliul-Raid Dakar, care va lua Marele Start pe 2 ianuarie din capitala Paraguayului, Asuncion.

Mani Gyenes, un talent exceptional, dovada ca alearga al 7-lea Dakar din cariera, dar si ca are deja un trofeu, locul 1 la clasa Maraton, pentru pilotii care nu apeleaza la asistenta tehnica de-a lungul celor peste 9.000 de kilometri chinuitori ai competitiei, va avea numarul de concurs 29.

La randul lui, omul de afaceri brasovean Marcel Butuza, 51 de ani, este prezent in caravana cea mai mare din lume (care cuprinde, in anumite situatii, si 30.000 de persoane si este urmarita de milioane de spectatori de-a lungul unui traseu muntos, desertic, prea putin primitor) a 6-a oara, cu numarul de concurs 80 de data aceasta.

El este, ceea ce se cheama, un om al pasiunii pure, un veritabil campion, de vreme ce, cu o avere estimata la 29-30 milioane de euro, se afla pe locul 188 al Topului Capital pe 2016! Va imaginati, fara asistenta, fara mari pretentii la o performanta rasunatoare, Butuza indura toate aceste privatiuni, greu de imaginat, pentru ca are in el microbul pasiunii devastatoare.

Cum pasionat pana la ceea ce noi, comozii molesiti cum suntem, numim “nebun” este si satmareanul Gyenes, care anul trecut a avut o comportare exceptionala, locul 14, intr-una dintre cele mai dure editii, cu abandonuri in cascada din cauza conditiilor inumane de la altitudinile de peste 4.000 m, cand nu este aer nici pentru oameni, darmite pentru masinariile astea aparent fragile care sunt motocicletele KTM, pe care alearga amandoi romani.

La categoria moto vor fi 13 etape si un traseu total de 8.818 km (între care 4.088 km de probe speciale). Sapte etape se vor disputa la peste 3.000 de metri altitudine! O etapa va avea circa 1.000 km. A 39-a editie a Raliului Dakar-raid se va incheia pe 14 ianuarie, la Buenos Aires (Argentina).
Iata traseul celei mai dificile intreprinderi sportive din istorie, care presupune deplasarea in fiecare zi a unui oras de dimensiuni semnificative, cam de 30.000 de locuitori, pentru a asigura infrastructura necesara (hrana, asistenta medicala, tehnica, echipe de insotire, cantina, facilitati si toate cele necesare traiului pentru presa, securitate si cate si mai cate) pentru echipajele celor 168 de motociclete, 38 ATM-uri, 94 automobile si 60 de camioane:

2 ianuarie – Prima etapa: Asuncion (Paraguay) – Resistencia (Argentina), 454 km, intre care 39 km probe speciale

3 ianuarie – Etapa a 2-a: Resistencia (Argentina) – San Miguel de Tucuman (Argentina), 803 km, intre care 275 km probe speciale

4 ianuarie – Etapa a 3-a: San Miguel de Tucuman (Argentina) – San Salvador de Jujuy (Argentina), 780 km, dintre care 364 km probe speciale

5 ianuarie – Etapa a 4-a: San Salvador de Jujuy (Argentina) – Tupiza (Bolivia), 521 km, dintre care 416 km probe speciale

6 ianuarie – Etapa a 5-a: Tupiza (Bolivia) – Oruro (Bolivia), 692 km, dintre care 447 km probe speciale

7 ianuarie – Etapa a 6-a: Oruro (Bolivia) – La Paz (Bolivia), 786 km, dintre care 527 km probe speciale

8 ianuarie: Zi de pauza in competitie, in La Paz

9 ianuarie – Etapa a 7-a: La Paz (Bolivia) – Uyuni (Bolivia), 622 km, dintre care 322 km probe speciale

10 ianuarie – Etapa a 8-a: Uyuni (Bolivia) – Salta (Argentina), 892 km, dintre care 492 km probe speciale

11 ianuarie – Etapa a 9-a: Salta (Argentina) – Chilecito (Argentina), 977 km, dintre care 406 km probe speciale

12 ianuarie – Etapa a 10-a: Chilecito (Argentina) – San Juan (Argentina), 751 km, dintre care 449 km probe speciale

13 ianuarie – Etapa a 11-a: San Juan (Argentina) – Rio Cuarto (Argentina), 754 km, dintre care 288 km probe speciale

14 ianuarie – Etapa a 12-a: Rio Cuarto (Argentina) – Buenos Aires (Argentina), 786 km, dintre care 64 km probe speciale.

La autocamioane, traseul din unele etape difera de celelalte categorii.

Advertisements