Asadar, 464.703 lei, plus 11.000 de euro, la care se adauga cheltuielile de executare (500 lei taxa si un procent din suma), plus alte cheltuieli cu avocatul Alexandru Popescu, pentru procesul, pierdut definitiv, in 2016, privind incadrarea ilegala, a decis CAB, a secretarului general si a contabilei sefe, cam asta este, doar la prima vedere, “mostenirea” celor aproape 4 ani de presedintie a lui Eduard Novak la FR Ciclism.

Asta, asa, din coroborarea unor documente sigur oficiale (titluri executorii judecatoresti), cu altele cvasi-oficiale, pentru ca ma aflu in posesia unor tabele expediate de FRC cluburilor (in “poza” de sus vedeti pagina cu datoriile pe 2016, pana in septembrie doar!), iar gandul la un audit serios al vraistei din actele contabile ale federatiei imi da frisoane. Cum ar trebui sa alunge somnul unora din ciracii lui Novak…

Culmea este ca, din punct de vedere sportiv, totul este aproape de zero. Pentru o datorie de o jumatate de milion de lei nu s-a facut absolut nimic: nu s-a participat la prima editie a Campionatelor europene de ciclism pe sosea, nu am fost prezenti la nicio competitie de obiectiv pe velodrom, la Campionatele mondiale am fost cu 3 sportivi ajutati din surse extra-federale, particulare sau cu sprijinul Ambasadei din Qatar, iar la Jocurile Olimpice singurul sportiv prezent a fost pe cheltuiala Comitetului Olimpic si Sportiv Roman.

Dar nici aici lucrurile nu au fost deloc in regula, intrucat pentru singurul loc alocat Romaniei normal ar fi fost sa fim reprezentati de cel mai bun sportiv al momentului, oficial, din clasamentele oficiale ale Uniunii Cicliste Internationale.

Or, in respectiva ierarhie, publicata pe 25 decembrie, in care figuram cu doar 4 sportivi mari si lati, din 2.949 care au reusit sa obtina puncte UCI, primul loc este ocupat, de departe, de Eduard Grosu, locul 433, cu 175 puncte, in timp ce Serghei Tvetcov, cel care a fost la JO de la Rio, este abia pe 676, cu 100 de puncte!

Sa fiu bine inteles: tin la toti sportivii romani, indiferent de ‘eventualele’ clinciuri sau perceptii personale, pentru mine performanta inchide orice discutie. Asa ca nu am nimic nici cu Tvetcov, cum nu sunt suporter fara urma de spirit critic cand e cazul, sa zicem, cu Grosu. Tin cu toti, in masura in care fac ceva pentru sportul nostru. Iar aici este vorba de o diferenta foarte mare, 243 de locuri in favoarea lui Grosu, care trebuia sa aiba sansa lui la JO!

Asa e in sport, e pe numere, nu pe impresii, iar ‘gingasii’ tactice de genul “traseul era mai favorabil unuia sau altuia” nu incap aici, din simplul motiv ca, fiind frunza in vant, singur-singurel intr-un pluton de 200 de ‘fiare’, nu de sanse era vorba, ci de o recompensa data celui cu sezonul mai bun. Dar ce spuneti de asta: daca Rio a fost singura sansa din viata lui Grosu de a fi prezent la JO?

Spuneam de 4 ciclisti romani in clasamentele UCI, ceilalti doi fiind Daniel Crista – 770, cu 85 puncte, si campionul national de sosea-fond Marius Petrache – 797, cu 80 puncte.

Aici ar fi momentul sa observam ca FRC este singura entitate sportiva din aceasta tara care nu a facut nicio sarbatoare pentru premierea primilor 10 sportivi: toate federatiile, toate cluburile, toate judetele, toate orasele, fel de fel de sponsori au folosit sfarsitul de an ca sa-si sarbatoreasca performerii, Ciclismul nimic! Devine de domeniul absurdului: onor conducerea federatiei nu a gasit cateva diplome si cateva cadouri pentru a-si onora sportivii! Nici macar cateva prajituri, acolo, imi sopteste un amic?

In fine, prapadul este total, imi stric sarbatorile de tot daca mai insist, dar va mai dau niste exemple din asa-zisul “Raport situatie financiara FRC”, din care vedeti pagina ce ilustreaza acest comentariu.

Exista un tabelas intitulat “Plati efectuate”, referitoare la perioada 2013-2016. In 2015, ultimul an pe care l-am putea considera incheiat din punct de vedere contabil, totalul este de 66.165 lei, cele mai mari sume fiind la capitolele ‘Onorariu avocat’, cu 15.400 lei si ‘Cabinet de expertiza Judiciara’, cu 16.000 lei.

Adica activitatea ciclismului romanesc a fost in justitie! Jumatate din cheltuieli acolo s-au dus, asa ca nu ne mai mira de ce mascarada de Adunare Generala Extraordinara de la Brasov, din decembrie, a fost condusa, nestatutar, de un avocat. Fix cel care a luat anul trecut jumatate din banii cheltuiti de federatie.

Iar anul acesta are de luat la greu, cam de 3 ori mai mult!  Sunteti datori vanduti, fratilor!

Advertisements