Chiar in Ajunul Craciunului, mica lume a ciclismului romanesc, cea care mai tine la traditii si la valori, a primit o veste napraznica: s-a stins din viata, la 82 de ani, in San Diego (California), Constantin (Gigi) Dumitrescu, unul dintre cei mari rutieri pe care i-a dat aceasta tara, de 11 ori participant la Cursa Pacii, intre 1953 si 1965, timp in care a obtinut, in 1956, cel mai buna clasare la general pentru un roman in aceasta cursa-fanion a ciclismului amator, locul 2.

Tot in Cursa Pacii a terminat, la general pe locul 3 in 1962 si pe 6 in 1963, a castigat etapa in 1964, are in palmares zeci de titluri de campion national, Turul Romaniei, castigat de 3 ori, Cursa Muntilor, o “clasica” romaneasca de o zi cu final intr-o catarare demna de Mont Ventoux, la Sinaia, Cursa Victoriei.

A participat la Turul Europei in 1956, cand a obtinut 2 victorii de etapa. In acea cursa, o incercare de a mai topi din gheata Razboiului rece, romanii au ajuns la Trieste, intalnindu-l pe legendarul Fausto Coppi, care s-a pozat alaturi de ei si de marele ziarist de ciclism Ilie Goga, cel ce a publicat memorabila fotografie in cartea sa “Il Campionissimo”.

In tara a luat tot ce se putea lua, pe sosea si pe velodrom, in “lagarul socialist”, aproape la fel.

Nascut “gresit”, adica intr-o tara dincolo de Cortina de Fier (ca si unul dintre marii lui urmasi, Mircea Romascanu…), Gigi Dumitrescu a incercat sa-si masoare fortele cu cei mai puternici ciclisti ai momentului, cu profesionistii. Dupa un Grand Prix de l’Humanite (ziarul Partidului comunist francez, care edita si Miroir du cyclisme, ca si Miroir d’athletisme, intr-o tara capitalista comunistii aveau trusturi cat se poate de lucrative…), in 1966 se decide sa ramana in Franta, pentru a putea lua startul in Turul Frantei.

Nu a primit, insa, licenta de la Federatia romana de ciclism pentru a putea face parte, in 1968 dintr-o echipa internationala, Pelforth,care il avea drept lider sub contract pe francezul Bernard Guyot, astfel ca a trebuit sa renunte la visul Marii Bucle si sa alerge ca independent, in curse mai mult locale, inainte de a pleca in SUA, unde s-a casatorit cu o brazilianca.

L-am cunoscut pe Gigi Dumitrescu bine, cred, mai ales din povestirile apropiatilor lui, coechipieri si prieteni (era unul dintre oamenii care, desi batea la ei ca la fasole pe bicicleta, avea numai prieteni, un tip deschis, fara gesturi jignitoare, fara urma de infatuare, chiar daca valoarea l-ar fi trimis spre astfel de manifestari, intr-un sport in care adrenalina iti mai ia din luciditate), dar si direct, am stat de vorba cu el.

Din povesti mi s-a profilat ca o forta a naturii (regretatul Ilie Goga, dar si altii mi-au povestit ca i s-a intamplat, in momentele cand demara plecarile in forta din pluton sau pe velodrom, sa rupa ratrapele, curelusele acelea care se legau de pedale, cei mai varstnici stiu). Domina fara loc de discutii cursele sau probele in care concura, dar avea si generozitatea unui coleg desavarsit.

Coechipierul lui de la Steaua Nicolae Grigore mi-a relatat, intr-una din noptile de stat la taclale din Turul Romaniei, o patanie de la niste campionate de velodrom. Steaua, care avea obiectiv 3 titluri anul acela, luase deja 4, astfel ca, la startul semifondului cu aditiune de puncte, Gigi l-a chemat langa el pe Grigore si i-a spus: “Nicule, tu n-ai niciun titlu numai al tau la nationalele astea. Fii atent, inaintea primului sprint pe puncte, stai in plasa mea,tragi cat poti, cel putin vreo 200 m, ne caram”. Zis si facut, nauciti adversarii nu au avut sa priveasca doar cum le creste celor doi avansul, care, in curand, a ajuns la ideal, un tur.

Ei bine, toate sprinturile de atunci le-a castigat Nicolae Grigore,care a imbracat tricoul de campion national, rasplata colegiala a lui Gigi pentru ajutorul substantial de la urmarire pe echipe si, la urma-urmei, de la lungile ore de pregatire impreuna.

Dar, cum spuneam, l-am si cunoscut direct, ba, mai mult, l-am si vazut alergand, intr-o cursa in toata regula. Prin anii 90 a venit in tara si s-a incumetat, la 57 de ani (s-a nascut pe 10 august 1934, la Bucuresti, e Leu, ca si familia Oprea…) sa intre in pluton. A si dus, bine, vreo doua-trei etape, impartasind, cot la cot cu cei care ii puteau fi fii, ba unii chiar nepoti!, din greutatile dealurilor dobrogene si vipia de vara de prin Muntii Macinului.

Nu a cerut niciun favor, l-am si vazut de cateva ori la trena, un om fericit ca poate fi, iata, din nou, in elementul lui, pe bicicleta, obiectul acela minunat care l-a ajutat sa traiasca o viata plina de bucurii…

FOTO: Agerpres, fotografie din 5 mai 1955, la startul Turului Romaniei, preluata de pe Wikipedia in limba germana…

Advertisements