Romania a invins Germania cu 23-22 (11-11), vineri seara, la Goteborg, in meciul pentru locul 5 al Europenelor de handbal feminin, dar acest enunt sec nu spune mai nimic despre dramatismul si despre frumusetea acestui meci, jucat pana la sacrificiu, pentru ca la golul decisiv, al Cristinei Zamfir, marcat in chiar ultima secunda, imensa sala din orasul suedez devenise parca o cutie de rezonanta a disperarii.

Am vazut multe jucatoare, si de la noi, si din echipa Germaniei, plangand, figuri ingrijorate, spectatori disperati, iar pe teren, in dreptul portii germane, desi imaginile televizate au fost destul de zgarcite, se puteau vedea circa 10 membri ai de personalului medical, cu targi si carucioare cu rotile, pentru ca, dupa eforturi incredibile, Cristina si portarita germana s-au lovit extrem de dur, prima pentru a inscrie, in urma unui contraatac de pe semicercul propriu, cealalta sa pareze mingea ultimei faze din cele 60 de minute de joc.

Prima oara mi s-a parut ca handbalista noastra a fost mai afectata, ea lovindu-se in cadere, cu umarul si apoi cu capul, la tampla, teribil, de bara, dar ea s-a ridicat prima, a facut cativa pasi nesiguri, apoi bucuria victoriei a cuprins-o, incepand sa zambeasca. In acest timp, Clara Woltering era in continuare intinsa pe parchetul salii, abia fiind ridicata cu greu, sprijinita, de paramedici.

In fine, totul e bine cand se termina cu bine, am stat vreo jumatate de ora cautand pe toate retelele vreo veste, dar cand, pe twitter-ul oficial al competitiei, s-a trecut la semifinale, mi-am luat de-o grija si am trecut la statistica, din care am constatat ca Zamfir nu numai ca a reusit marele gol al acestei partide, ci a fost principala noastra marcatoare (de pe postul de inter stanga, unde cealalta Cristina, marea Neagu, a lipsit, ea fiind lidera golgheterelor competitiei cu 46 de reusite), cu 6 goluri din 9 suturi.

Fara Cristina Neagu, asadar, si fara Paula Ungureanu (a treia noastra portarita, Iulia Dumanska, a avut o prestatie perfecta, fiind introdusa doar la 2 lovituri de la 7 metri, ambele aparate), echipa noastra a avut ambitia si puterea de a castiga un meci a carui miza a fost in primul si in primul rand orgoliul de sportive al fetelor, dedicate si ambitioase cum ni le dorim intotdeauna si cum avem acum mari sperante sa le vedem la orice partida.

Ca sa nu mai vorbesc ca eroina jocului de vineri, Cristina Zamfir (27 de ani) isi cam luase adio de la nationala, neglijata de fostul selectioner Ryde, dar a avut forta si caracterul sa revina chiar si ca aparatoare in primul rand (ea fiind golghetera campionatului intern!), pentru ca are ghinionul sa aiba acelasi post cu Neagu!

Iata comportarea fiecarei handbaliste romance inscrise pe foaie la acest ultim meci, nu inainte de a aparea cu o concluzie: e de bine, avem motive de optimism. Asadar: Denisa Dedu (11 mingi parate), Iulia Dumanska (2 mingi parate) – Aneta Udristioiu (3 goluri), Gabriella Szucs (2), Melinda Geiger (1), Crina Pintea (2), Eliza Buceschi, Cristina Florica, Cristina Laslo (3), Ana Maria Iuganu (1), Laura Popa, Cristina Zamfir (6), Oana Manea, Madalina Zamfirescu (1), Florina Chintoan (1), Laura Chiper (3).

Sa ne fie de bine, ne vedem la semifinale si, apoi, duminica, la finale, de la ora 17,00, pentru bronz, si 20,00, finala pentru titlul continental, in aceleasi transmisii de pe TVR 2 si TVR HD. Asa, de amorul artei, dar, desi am parasit turneul prematur, fara nicio urma de regret, ca altadata. Fie si acest sentiment si avem un castig de la Europenele 2016!

Advertisements