Excelent meci facut de Franta sambata seara in fata Noii Zeelande, campioana mondiala jucand pratic fara balon, castigand la Saint Denis cu mult noroc, cu 24-19 (10-6), fara sa etaleze panasul de anul trecut, de la Cupa Mondiala din Anglia.

Este evident ca Emisfera Nordica isi poate lua revansa fata de Sudisti, in turneele din aceasta toamna pierzand si Africa de Sud, si Australia si Argentina, sud-africanii pana si de la Italia.

In meciul de pe Stade de France, cu o posesie de doua treimi si o dominare a terenului de joc cam in aceeasi proportie, Franta ar fi meritat fara discutie victoria, cele doua eseuri neo-zeelandeze fiind norocoase, pe contre, in urma unor lungi curse solitare, dupa un duel la inaltime pierdut la centrul terenului de aripa stanga franceza si, apoi, la o interceptie in ’22’-ul propriu.

Iata ca si rugby-ul poate, uneori sa fie nedrept, dar lucrul cel mai chinuitor de sambata a fost comentariul catastrofal facut de invitatul lui Adi Dobre la Eurosport, un domn plin de el, care aud ca are tatuat simbolul Noii Zeelande (va dati seama ca vedea intr-o singura directie), sfatos si vorbete pana la exasperare.

A dat sfaturi tehnice, i-a obraznicit pe francezi pana nu a mai putut, spunandu-le cum e jocul asta, folosind anapoda expresii auzite la bere, dar sententios ca am crezut ca el este inventatorul jocului in persoana. I-as da si eu un sfat: inainte de a se da comentator de rugby sa invete numele presedintelui Federatiei romane de rugby, un international roman reputat, Dumitras, nu Dumitrascu, asa cum l-a cadorisit el cu mielul de rigoare.

Mai ales ca sambata seara spre miezul noptii la rugby se uita oamenii care mai stiu cat de cat sportul asta, asa ca nu au nevoie de invataturile napadite de ifose ale unui asemenea neavenit. De altfel, pe un site specializat, la pauza, la intrebarea “pot francezii sa intoarca scorul?”, au votat in 5 minute 5.340 de oameni, 69 la suta fiind convinsi ca se poate, o constatare de bun simt fata de cum s-au desfasurat ostilitatile. Spre deosebire de ipochimen, care la 6-10 si 59 la suta posesie franceza vedea o Noua Zeelanda dominatoare!

Gata, m-am racorit, dar intelegeti-ma si pe mine, mi-a stricat seara, a facut pulbere un meci foarte bun, cu extrem de putine intreruperi, cu joc cursiv, la mana, o placere…

Revenind la meciul propriu-zis, apropierea valorica dintre cele doua formatii, ambele cu jucatori noi, a fost evidenta, iar, cum spuneam, marile natiuni rugbystice ale Nordului au pornit bine pentru a anula dominatia celor din Sud, atat de vizibila la ultima CM, unde toate cele 4 semifinaliste au fost de la sud de Ecuator.

Se vede si din alte rezultate inregistrate sambata: Anglia, am scris deja, a batut Argentina, cu 27-14, dupa un meci cu cutitele pe masa, care s-a lasat cu 2 eliminari definitive si 4 temporare, iar Tara Galilor a invins cu un scor aproape similar, cu 27-13, Africa de Sud. In fine, rezultat de ultima ora: Irlanda a castigat cu 27-24 in fata Australiei, la Dublin!

Se anunta un Turneu al celor 6 natiuni de poveste. In sensul adevarat, nu cel dat de comentatorul de sambata…

Advertisements