Search

lucianopreasport

Sport si voie buna

La 1 an, sa ne reamintim in ce groapa se prabuseste ciclismul romanesc

Cu exact un an in urma, pe 25 noiembrie 2015, acest blog, abia infiintat, tragea un semnal de alarma fata de modul cu totul incredibil in care se minte in ciclismul romanesc, cum duce spre groapa acest sport de mare traditie un personaj malefic, ales dintr-o grava eroare, in fruntea federatiei: Eduard Carol Novak.

Textul, cu titlul “Minciuna ordinara continua sa sape adanc groapa ciclismului romanesc” nu si-a pierdut defel actualitatea, numai ca, din nefericire, intre timp, criza s-a adancit, iar groparul se agata cu ghearele si cu dintii de putere! Iata ce scriam pe 25 noiembrie 2015:

De vreo doua zile bantuie pe e-mail-urile redactiilor si pe unde se poate specula lipsa de subiecte la zi, sportul fiind in vacanta, o bazaconie numita “Comunicat al FRCiclism” sau cam asa ceva, o scriere plina nu numai de minciuni, ci si de agramatisme si de dovezi chiar amuzante ale unei cunoasteri cu totul aproximative a limbii in care este redata, limba romana.

Din pacate, vreo doi slujbasi din presa au preluat aiureala (de lene, de, cum aminteam, lipsa subiectelor), tale quale, cu greseli de exprimare cu tot, tristetea fiind cu atat mai mare cu cat unul dintre cei care semneaza asta se pretinde si scriitor. Sa vedem, insa, pasajul principal al fantasmagoriei. Dupa care vom avea si performantele ca sportiv de mare anvergura, ca patinator, ale celui care se pretinde presedintele ciclismului romanesc.

“La scurt timp dupa episodul de succes pe care l-a reprezentat Conferinta Nationala „Impreună pentru ciclism”, Federatia Română de Ciclism primeste un avant de moral dupa vizita efectuata zilele trecute de presedintele forului Eduard Novak la sediul Uniunii Cicliste Internationale.

In Elvetia, el s-a întrevăzut cu presedintele UCI, Brian Cookson, dar si cu numerosi specialisti din diferite domenii care privesc activitatea ciclista, reusind să puna cateva baze in mai multe privinte.

Intrevderea  (sic! – n.m.) a inceput cu o intâlnire formala cu James Carr, seful relatiilor internationale ale UCI, după care Eduard Novak s-a intrevazut cu Brian Cookson, unde s-a discutat pe marginea proiectelor pe care le are în plan Federatia Romană de Ciclism. In acest sens, presedintele UCI a facut public faptul ca in ceea ce priveste latura de dezvoltare a ciclismului pentru copii si juniori, forul international poate veni în sprijinul Federatiei printr-un program de finantare nerambursabila, cu conditia transparentei si respectarii unei strategii in acest sens. „Daca vom dovedi seriozitate si dorinta de a construi ceva pe termen lung, Uniunea Ciclista Internatională poate fi considerata un partener de nadejde in acest sens”, a spus Eduard Novak la revenirea in tara.”

Sincer, in pofida fotografiei, una pe strada, tip selfie, eu nu cred o iota din chestia asta, iar de faptul ca s-au intrevazut, ce sa mai vorbim…

Observati minciunile gogonate: 1. Se vorbeste de ceva care, legal, practic, din toate punctele de vedere nu exista, inclusiv pe lista MTS, cea cu repartizarea bugetelor, iar acest lucru de 2 ani; 2. Episodul de succes (ce-o fi aia?) Conferinta Nationala….; 3. S-au “pus cateva baze in mai multe privinte” (care baze? ce privinte?, tacere totala, pentru ca de fapt sunt vorbe goale, fara niciun sens).

Va mai rog sa observati ca analfabetismul functional de care dau dovada autorii acestei insailari te fac sa te bufneasca rasul. “… dupa care Eduard Novak s-a intrevazut cu Brian Cookson…”. Adica, daca au avut o intrevedere s-au intrevazut, nu? Prin crapatura usii? Trecand pe culoare, pe strada, cat a durat, in fractiuni de secunda, va rugam, ca “intrevazut” inseamna ceva foarte, foarte scurt. Iar bazaconia este folosita de 2 ori, semn de convingere nestramutata ca asa e corect!

Nu mai vorbesc despre smecheriile ieftine gen “forul international poate veni in sprijinul Federatiei printr-un program de finantare nerambursabila, cu conditia transparentei si respectarii unei strategii in acest sens”.De fapt, “forul international” nu da nimic, ca de putut stiam ca poate si fara sa ne “intrevedem” cu nimeni. Adica, din nou, vorbe fara sens, care denota convingerea respectivului “for” national ca toata lumea este de o prostie fara margini, doar el o face din vorbe de atatia ani.

Ca dovada, ca sa nu ne limitam la ciclism, ia sa vedem noi ce mari performante a avut domnul respectiv ca patinator de viteza, ca a impuiat capetele tuturor cu talentul lui iesit din comun, cu o cariera stralucita, inceputa exceptional, dar intrerupta, lacrimos, din cauza unui accident. (…). (Nu mai reproduc palmaresul modest al tristului personaj, l-ati mai vazut si recent, n.m.LO)

Sa inchei, mai scriam ca acum vreo 2 luni, TVR a difuzat o bazaconie sinistra, titlul fiind “Record de curse UCI in Romania”. Evident, nu reproduc ce se spunea cu acest titlu pe burtiera, ca sa nu fiu acuzat de colportare de informatii false. Insa voi reda un scurt dialog pe Facebook, dintre un tip care a urmarit videoul incriminat si “FRC”. Iata-l, ca, din nenorocire pentru minciosi, memoria netului e mare:

Roberto Camminatore Hello guy’s/girl’s, i am from England,does anybody have link to website with all road races in Romania,i can only find big races”Tour Sibiu,Tour Romania,i would like to find local races.Any help would be good.
October 30 at 4:06pm

Pe scurt, omul voia sa stie ce curse sunt, ca era interesat, de vreme ce era vorba de un Record de curse UCI.

Dupa 2 zile si jumatate, timp de gandire profunda, iata si raspunsul:
Federatia Romana de Ciclism Hi, Roberto! We are working on next year’s calendar and will publish it soon. You can find more info there about various types of competitions. Keep in touch!
Unhide · November 2 at 10:46am

Adica, e bogat, dar nu exista. Si nu mai intrebati, va anuntam noi. E ca in bancul ala cu unul care voia sa faca economie la curentul electric, inclusiv la consumul facut de soneria de la usa, afisand: “Nu sunati! Iesim noi din cand in cand!”

Radem noi, glumim, dar catastrofa e rotunda, iar pecinginea minciunii ameninta sa acopere si cateva creiere credule. Pacat!

PS. Ilustratia este de pe youtube, iar ideea redarii acestui text, repet vechi de un an, un an, iata, pierdut, sters din istoria ciclismului, mi-a dat-o un om din domeniu caruia ii plange inima de halul in care a ajuns munca de o viata a mii de colegi de-ai lui. Simtiti ca intr-un an s-a intamplat ceva bun? Sau exact invers?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: