* Evident ca am si eu preferintele mele in sport, dar profesia ma obliga, cred, totusi, sa ma abtin de la partizanate. Insa in cazul lui Andy Murray, numarul 1 mondial, campion al campionilor la tenis, de duminica seara, nu-mi pot ascunde satisfactia, mai ales ca a dovedit o calitate din ce in ce mai rara in ultima vreme prin lumea in care traiesc: caracter!

Este exceptional sa poti lupta in continuare pentru un asemenea obiectiv intr-o epoca in care ti-a harazit soarta sa fii in acelasi timp in activitate cu Roger Federer, Rafael Nadal si Novak Djokovic si sa poti, totusi, spera ca visul mamei tale, inoculat si tie din copilarie, sa-si faca baietii cei mai buni jucatori din lume, sa se implineasca!

Cu victoria din finala Turneului campionilor, 6-3, 6-4 cu Novak Djokovic, in numai 1h42′, dar dupa doua meciuri de peste 3 ore in competitie, dintre care unul chiar in ziua dinaintea finalei, sambata, cand s-a batut recordul de durata al turneului, la finalul unui an in care ai jucat aproape 80 de partide, in care ai reusit, la aproape 30 de ani, sa faci premiere:prima oara pe primul loc in lume, prima oara in finala Turneului campionilor, prima oara invingator in acest turneu de final de sezon, prima oara cand doi frati sunt nr. 1 in lume, pentru ca si fratele lui Jamie, este primul in ATP la dublu.

In plus, Murray a devenit al 17-lea jucator din varful ierarhiei dupa crearea ATP, in 1973, intr-un an in care a reusit sa-si imbunatateasca incredibil jocul, iar aici nu ma pot opri sa ma laud, pentru ca inca din aprilie-mai, parca, am spus ca scotianul joaca altceva, lucru greu de crezut: sa progresezi, vizibil, flagrant, la o asemenea varsta!

In plus, totul a mers intr-un progres continuu, cu a doua parte a sezonului fantastica, 24 de meciuri castigate consecutiv, 5 turnee la rand in palmaresul care cuprinde un total de 44, un an cu Wimbledon-ul si titlul olimpic in buzunar.

In fine, a fost probabil cea mai buna veste de sfarsit de sezon intr-un sport in care lucrurile incepusera sa se blocheze, iar sperantele pentru alte modificari de ierarhii in 2017 sunt si mai mari, cu schimbarea si in WTA, unde Angelique Kerber s-a instalat pe primul loc. Fie ca la sfarsitul lui 2017 sa consemnam si o premiera de suflet: victorie finala intr-un turneu de Mare Slem pentru Simona Halep.

* La handbal feminin, CSM Bucuresti a obtinut a doua victorie consecutiva de la venirea, atat de asteptata, a unui antrenor roman pe banca, Aurelian Rosca, dupa ce echipa oricum se populase cu jucatoare venite din toate zarile.

Bucurestencele, ca sa zic asa, au castigat duminica in fata unei formatii daneze, Midtjylland, cu 26-20 (12-9), succes clar, conturat mai ales dupa ce componenta titularelor din teren s-a inclinat in favoarea romancelor.

Nu sunt xenofob, Doamne-fereste, desi este cam la moda acum sa zici ca tot ce vine din afara este cih (ajungandu-se, am auzit cu urechile mele duminica  asta, ca un europarlamentar roman, care, asadar, lucreaza, are locul de munca, la Bruxelles, sa spuna ca toate belele vin de la Bruxelles, te doare mintea!), iar mai in gluma, mai in serios observam, am si postat pe FB, ca CSM Bucuresti incepuse meciul cu o singura romanca, si aceea Ungureanu…

Mai apoi, insa, au aparut si o Oana Manea, si, in sfarsit, Cristina Varzaru, si o Mica Bradeanu, asa ca s-a facut de un 4-3 in favoarea elementului autohton care, impreuna cu antrenorul, a reusit sa califice campioana europeana a cluburilor in grupele principale ale actualei editii a Ligii campionilor, dupa ce inainte de aceste doua succese ne cam luaseram de ganduri.

Nu insist, dar lucrurile de acest gen au o mare importanta: in primul rand, valorificam valorile noastre, care exista, de vreme ce nu exista competitie de junioare si tineret fara cel putin o medalie la nivel continental si mondial, pe de alta parte asistam la handbalul feminin actual la un fel de permutari de 7 luate cate 5, parca s-a facut o armata de condotiere, care se plimba de la un club la altul, precum si, nu in cele din urma, abia a inceput un ciclu olimpic si ar fi vremea sa ne gandim in asemenea termeni la echipa nationala.

Care nu poate fi formata din mercenariat si nici din rezervele de la cluburile noastre. Ca patim de la Rio…

Advertisements