Alegerile, sponsorizate de casele de pariuri, iata o afacere de mare viitor; in timp ce in ultimele saptamani in sport n-am avut nicio surpriza, chiar daca necazurile au fost cu duiumul, la alegeri, de toate felurile, chiar ca neprevazutul a fost dominant.

Asadar, cum se vede din titlu, Mihai Covaliu este noul presedinte al COSR, acum urmand sa vedem daca pentru un mandat de 4 ani sau pentru completarea mandatului de 4 ani al lui Alin Petrache.

Nu am timp sa ia la mana documentele, si nici chef, eu recunosc din capul locului: sunt dezamagit de acest deznodamant, pentru ca este cat se poate de clar ca, mai ales prin echipa care se profileaza (de pilda, George Boroi secretar general, in varianta cu Gabriela Szabo presedinta fiind vorba de Virgil Stanescu, scolit peste un deceniu in sportul iesit din tiparele statale de la noi) federatiile au dorit ca lucrurile sa stea pe loc.

Adica sa fie organisme private, dar de interes public, adica finantate de stat, sa aiba centralizare la sange, si nu invers, organizatii de drept public, cu implicarea masiva a privatului, iar obisnuinta de a nu vedea mai departe de lungul nasului este faptul ca lucrul care se pare ca a contat cel mai mult a fost acea singura medalie de aur luata la recent incheiatele JO, de la Rio.

Va spun eu, aceasta medalie de aur pe echipe la spada fete este irepetabila, pentru simplu fapt ca aceasta proba nu mai figureaza in programul olimpic. Asa ca modul de a gandi caldut si nu mai departe de ziua de ieri si cea de maine nu are cum sa miste ceva intr-un domeniu in care se gandeste cel putin in Olimpiade, adica in intervalul cvadrienal dintre Jocuri. Dar cel mai sanatos este sa gandesti in decenii…

Felicitandu-l pe Mihai Covaliu pentru noua sa promovare (foarte rapida, la numai 3 ani de la prima slujba administrativa, este chiar un mare succes personal, o cariera de conducator fulminanta), sa vedem ce a iesit si la celelalte functii alese marti.

Vicepresedinti aproape impusi, dupa retragerile de ultim moment (ce politichie marunta…): Camelia Potec (151 puncte) si Alexandru Dedu (150 puncte), iar la Comitetul Executiv au fost aleşi: Irina Deleanu, 143 puncte, Sandu Pop, 118 puncte, Cristinel Romanescu, 117 puncte, Adrian Stoica, 87 puncte, Gheorghe Visan, 179 puncte, Alina Dumitru, 181 puncte, Viorica Chermeş Susanu, 170 puncte, Georgeta Damian-Andrunache, 164 puncte, Doina Melinte, 163 puncte, Puiu Gaspar, 169 puncte, Alexandru Halauca, 110 puncte si Valentin Amato Zaharia, 61 puncte.

Două locuri ale Comitetului Executiv au rămas vacante. Cel rezervat Federatiilor Sportul pentru Toţi şi Sportul pentru Persoane cu Handicap, precum şi locul care revine de drept preşedintelui Comisiei Sportivilor.

Fotografia zilei, gasita pe blogul Prosport, pe care mi-am permis sa o popularizez si eu aici, prezinta specificul romanesc in ce are el mai…

Judecati singuri: cei mai fericiti de nealegerea lui Gabi Szabo, atleta cea mai buna din ultimele 2 decenii, sunt reprezentantii Federatiei romane de atletism.

In dreapta, presedintele Sandu Ion, care se imbratiseaza cu Violeta Beclea (angajata COSR care a intarziat, vezi bine, sa-si depuna candidatura, erau birourile departe unul de altul!), Melinte in stanga se felicita si ea pentru rezultatul contracandidatului lui Gabi Szabo, aceasta fiind chiar in spatele ei, nebagata in seama de “colegi”.

Si-au vazut visul cu ochii, atletismul, sportul olimpic numarul 1 in lume, pe ultimul loc acum la noi, face ce stie mai bine in ultimul timp, pierde pe linie (nu neaparat la alegeri, ci sa ne amintim ca nu a prins nicio finala olimpica de 8, de medalii nici nu mai vorbim), prin loviturile la gioalele proprii! Am scris, deja, despre Consiliul federal de luni, desfasurat pe sest. Le-a iesit. Felicitari! Cu performanta e mai greu, la sforarii merge unsa! Spor la munca!

Advertisements