Iata un succes cu adevarat istoric, la rugby: Irlanda a invins, dupa 111 ani de la prima confruntare, Noua Zeelanda, intr-un meci-test disputat sambata (in aceasta noapte, la Bucuresti), la Chicago, punand, totodata, capat seriei-record de 18 victorii a All Blacks.

Din 1905 cele doua reprezentative s-au intalnit de 29 de ori, iar tenacitatea irlandeza, arhicunoscuta, dar aici parca dincolo de orice imaginatie, a dat, in sfarsit roade, cu un scor convingator, splendid prin proportii, 40-29 (25-8), in fata unui public de 62.300, majoritatea in verde, pe Soldier Field, terenul care a cunoscut o alta premiera istorica in aceasta saptamana: Chicago Cubs a cucerit pentru prima oara World Series, finala Ligii majore de baseball (MLB), pentru prima oara din 1908!

Teren binecuvantat, iata, o sarbatoare pe care as fi vrut sa o vad si la noi (mai norocoasa, fie-mea, Alina, a vazut-o la BBC, in Antilele Olandeze, unde se afla in luna de miere, ea fiind, de altfel, prima care mi-a atras atentia, imediat dupa miezul noptii, merci, doamna Ion!), cu momente impresionante, citesc in presa britanica, inca din deschidere, cand rugbystii irlandezi au format pe peluza, cu corpurile lor, un imens “8”, ca omagiu adus legendei “15”-lui Treflei, Anthony Foley, fostul inchizator, antrenor la Munster, decedat acum o luna.

Ca sa va faceti o idee despre ce meci vorbim noi aici, iata si scorul la eseuri, el insusi revelator pentru spectaculozitatea meciului: 5 (Murphy, Stander, Murray, Zebo, Henshaw) la 4 (Moala, Perenara, B. Smith, Barrett) pentru irlandezi, care au avut o prima repriza fulminanta, cu 25-8 la pauza si 3 eseuri, dupa meci dezvaluindu-se si “tactica” impusa de capitanul lor, Rory Best: “Nu putem intra pe teren temandu-ne de ei”, exact ce trebuia, pentru ca, de fier sa fii, si nu poti uita ca neo-zeelandezii se prezentau la Chicago neinvinsi din 8 august 2015, la un an dupa cucerirea unui titlu mondial intr-o maniera entuziasmanta.

Si pentru ca mi-am amintit de Cupa Mondiala din Anglia, prima competitie de mare impact care mi-a dat “carne” pentru debutul acestui blog, am tinut atunci cu Irlanda, care mi s-a parut cea mai tare echipa europeana, singura capabila, pana la un punct, sa incurce reprezentantele Emisferei Sudice, dominatoare, cum se stie, cu semifinale exclusive.

Iata, insa, ca in rugby oamenii au rabdare, construiesc, cresc, organic as spune, si se poate ajunge si la asemenea premiere dupa mai bine de un secol.

Parca am si intrat in febra Turneului celor 6 natiuni 2017 cu Irlanda, dupa cum se vede, deja coapta, cu Anglia dornica de revansa, cu Franta ranita in imensul ei orgoliu, cu Scotia, in progres dovedit inca de la CM-2015, Tara Galilor constanta si Italia sub amenintarea propunerilor de reforma ale competitiei, cu retrogradare-promovare, la panda stand Georgia, in primul rand, sa o recunoastem, dar si Romania, dupa destul de multe opinii.

* Noaptea trecuta a mai fost un eveniment, tot in SUA, in Nevada, de data aceasta (nu vorbesc de mascarada cu Donald Trump, scos la Reno cu agentii Secret Service, dupa ce a vazut el, cu mana streasina la ochi, in multime unul care se scarpina amenintator dupa ceafa, ce teatru ieftin!), ci in Las Vegas, unde Excelenta Sa, senatorul de Filipine Manny Pacquiao a dovedit ca nu si-a pierdut nimic din forta si agilitate la 7 luni de la retragerea din ring, devenind campion mondial (versiunea WBO) la welter, dupa ce l-a surclasat pe americanul Jesse Vargas.

La 37 de ani, megastarul filipinez, ales de curand senator in tara sa, unde are statutul unui Semizeu, nu i-a dat nicio sansa adversarului, mai inalt si, mai ales, cu 10 ani mai tanar, in fata a 16.000 de spectatori, intre care si Floyd Mayweather, obtinand victoria in unanimitate. Pacquiao a obtinut, astfel, a 17-a victorie intr-un meci pentru titlul suprem, fiind, de altfel, singurul pugilist din istorie care a detinut centura cu diamante la 8 categorii diferite, simultan.

In aceeasi gala, un rezultat interesant: chinezul Zhou Shiming, dublu campion olimpic si triplu campion mondial la amatori, a devenit campion mondial WBO la categoria musca, dupa victoria in unanimitate in fata thailandezului Kwanpichit Onesongchaigym. Si cand te gandesti ca in China boxul a fost interzis vreo 30 de ani…

Advertisements