Ei da, iata un candidat la presedintia Federatiei romane de fotbal redutabil, dar mai ales extrem de potrivit unei asemenea functii: Cristian Bivolaru, in prezent director general al FC Viitorul Constanta.

Om de fotbal in cel mai nimerit sens al termenului in aceasta situatie, adica bun cunoscator al federatiei, unde a fost secretar general adjunct, cu probleme internationale intre 1986 si 2005, delegat al nationalei la 5 Cupe Mondiale, incepand cu cea din 1990, observator FIFA si UEFA pana anul acesta (a fost in echipa lui Gica Popescu la precedentele alegeri, iar noua conducere federala “l-a ras”, nemaipropunandu-l pentru a continua), cu activitate la cluburi importante din strainatate, dar si consultant pentru fotbalisti si cluburi, intr-o combinatie cu un avocat care poate pleda si la TAS.

Cum se spune intr-o maniera cumva peiorativa, dar nu este cazul aici, dimpotriva, poate fi un lucru bun, veti vedea de ce, om uns cu toate alifiile, adica om de relatii, posibile datorita unei comportari de o civilitate exemplara. Multi dintre dvs. nici nu prea stiti despre cine este vorba, dovada a discretiei si a eficientei fara ostentatie, intr-o lume in care ne-am cam saturat pana peste cap de exhibitionismul si grobianismul atator neaveniti, plini de ifose si fara pic de cariera in vreo profesie.

Acum, gandindu-ma la aceasta propunere, care vad ca incepe sa prinda contur din ce in ce mai apasat, m-am tot gandit si mi-am amitit ca il cunosc pe Cristi Bivolaru fix din 1980, de cand era student, cred ca in anul 2, la franceza-polona, in Universitatea bucuresteana, si era ghid pentru un lot sportiv la niste mondiale gazduite de tara noastra (se mai petreceau si astfel de minuni…), iar eu eram acreditat ca gazetar la acel concurs.

Ghid este un fel generic de a spune, pentru ca, de fapt, nu descriai frumusetile patriei, ale locurilor vizitate, ci rezolvai chestii, participai la sedinte tehnice, aveai grija de bunastarea sportivilor delegatiei tale, alergai de colo-colo pentru hachitele fiecaruia…

L-am revazut peste ceva ani la Federatia romana de fotbal, secretar general adjunct, dar mai mult ceea ce se numeste organizator de competitii, pentru ca federatiile aveau o mana de angajati (cred ca la etajul 2 din Vasile Conta nr. 16 FRF nu ocupa mai mult de 3-4 birouri de 12-16 mp, cu cel al presedintelui cu tot), adica om bun la toate, umbla dupa vize pe pasapoarte la ambasade (chin mare pe vremea aia), bilete de avion, cazari de echipe, deplasari (la care nu prea participa, doar le facea posibile), toata bucataria teribila care nu se vede intr-un asemenea domeniu.

A luat-o, adica, de jos, desi mai stia si alte limbi straine decat cele invatate la facultate, si, aveam sa constat, era chiar vecin cu Mircea Angelescu, fost presedinte al FRF, apoi primul ministru al sportului in 1990! Stateau pe Sandu Aldea, am fost la el acasa pe atunci, Cristi locuia acolo din 1981, la socri!

Mircea Angelescu il placea si pentru ca facea sport, juca rugby (la doi pasi de Arcul de Triumf, dar aproape si de Parcul copilului, leaganul rugby-ului grivitean.

Cred ca ultima oara ne-am vazut in emisiunea la care eram un fel de invitat-coautor al lui Gabi Maricescu, Total Sport, la Radio Total, dupa aceea nu s-a mai putut, din motive diferite, el era mereu ba pe la Atena, ba prin Elvetia (unde fiul, Octavian, a lucrat, ca jurist absolvent de Fribourg, cred ca mai lucreaza inca, la FIFA), eu cu ale mele.

In fine, cred ca este o idee excelenta aceasta alegere, mai ales ca actualul director general al Viitorului are o admiratie fara rezerve pentru generatia de aur, adica pentru valoarea in cea mai deplina exprimare a ei din fotbalul romanesc. Din cate am inteles, tocmai batjocorirea acestei generatii, prin gesturi, dar mai ales prin fapte pe cat de gratuite, pe atat de parsive, l-au determinat sa accepte o asemenea candidatura.

O comparatie cu actuala conducere federala nu cred ca suportati…

Advertisements