Slovacul Peter Sagan a cucerit pentru a doua oara consecutiv tricoul arc-en-ciel de campion mondial, dupa un sezon in care poate fi considerat cel mai bun ciclist al plutonului profesionist, Andrei Nechita neincheind cursa, ceea ce nu inseamna ca a abandonat, ci ca organizatorii au luat o decizie la limita regulamentului, oprind pe rand grupurile intarziate la intrarea pe circuitul de pe insula artificiala The Pearle.

Am urmarit, alaturi de mai multi iubitori ai ciclismului, cursa pe pagina Facebook a lui Alex Ciocan, in transmisia din Qatar preluata de pe UCI (de unde am luat si captura de mai sus, cu explicatia lui Alex la un moment dat “Cat Andrei e pe langa Sagan inseamna ca e bine”!). Am facut-0 si din solidaritate, sa nu mai uit doar eu si sotia.

Si bine am facut, nu de alta, dar am consemnat, din aceeasi sursa, si o posibila explicatie. Anume ca din aceste grupuri lasate in urma puteau fi prinse de fruntasii cursei, unii nefiind tentati sa mai traga, pentru ca aveau oricum reprezentanti in primii, cei circa 20 care au luptat pentru medalii.

Ca sa nu mai vorbim ca Spania a fost “abandonata” in intregime, fiind prinsa pe spate, insa fiind perfect capabila, cu valorile pe care le are, sa-i ajunga pe cei mai buni…

Ei bine, este o fi asa luand lucrurile la rece, dar din punct de vedere sportiv nu prea are legatura cu competitia, pentru ca aici nu este velodrom, cursa cu eliminare, iar pana nu abandoneaza un rutier are o sansa, minima, dar are. Sau ar trebui sa i se permita sa sape pana la limitele fortelor lui. De pilda, Kittel si Degenkolb s-au luat de manuta cu 25 km inainte de sosire, au pus picioarele jos si au abandonat, desi primul era dat printre favoriti, iar al doilea castigase doua Monumente, Milan-Sanremo si Paris-Roubaix.

Da, dar au putut sa decida singuri daca mai lupta sau nu. Asa, cu 98 km inainte de linia finala de sosire, sa fii oprit zau daca mi se pare in regula. Si daca ii prindeau din urma ce era, nu putea trece plutonul fruntas, ca soselele sunt destul de late in aceasta tara care cel putin pentru mine arata ca o statie orbitala din viitor, fara tipenie de om, fara roata de masina pe celelalte drumuri, fara viata. Se vedeau niste cladiri, spectaculoase, ce-i drept, in care banuiai ca exista oameni…

In fine, sa trecem la cursa propriu zisa, lunga de 257,3 km, cu o bucla de vreo 160 km prin desertul-desert, si un circuit si desertul cu decor de cladiri de pe insula artificiala de care v-am amintit. Dupa cateva evadari clasice, la kilometrul 177 belgienii se pun pe fuga, rupand un prim grup de 29, care vor elimina pe drum pana la final 8 ciclisti dintre ei (de doi v-am pomenit, dar sunt de amintit si Greipel, Bouhanni si Stybar)), asta in special dupa ce alura a fost ridicata si mai mult de Peter Sagan si conationalul lui, Michael Kolar.

Cu 2,5 kilometri inainte de final, pe un traseu destul de tehnic, cu multe curbe, si-a luat inima in dinti olandezul Tom Leezer, care parea sa poata tine pana la final, luand la un moment dat un avans de vreo 10-12 secunde. “Balaurul” din spate nu l-a lasat, si cu numai 300 m inainte de sosire l-a prins, victoria revenind, de o maniera magistrala, cum v-am spus lui Peter Sagan, urmat de britanicul Mark Cavendish, mai suparat ca niciodata, si de belgianul Tom Boonen.

Am avut, asadar, un podium de campioni mondiali, toti trei medaliatii fiind invingatori in aceasta cursa care incununeaza un sezon. De data aceasta, ca si anul trecut, al lui Peter Sagan, slovacul fiind, la 26 de ani (cu 10 mai putin decat medaliatul cu bronz Tom Boonen…) la deplinatatea maturitatii sale.

Cum am spus-o inca din primavara, cand putea fi vazuta si din avion istetimea unui rutier fara mari ajutoare din partea echipei (apropo, acum, concret, nu are echipa de club, Tinkoff se desfiinteaza, iar Slovacia a avut doar 3 calificati, Peter si Juraj Sagan si Michael Kolar…).

Sa consemnam ca in istoria centenara a campionatului mondial, doar 5 ciclisti au mai reusit sa cucereasca doua titluri in proba de fond: Georges Ronsse (Belgia 1928-29), Van Steenbergen (Belgia, 1956-57), Rik Van Looy (Belgia, 1960-61), Gianni Bugno (Italia 1991-92) si, ultimul, cu un deceniu in urma, italianul Paolo Bettini. Iata, 3 belgieni si 2 italieni, iar acum, al 6-lea, un slovac.

Top 10, CM 2016, Elite:
1. Peter Sagan (Slovacia) 5:40:43′
2. Mark Cavendish (Marea Britanie)
3. Tom Boonen (Belgia)
4. Michael Matthews (Australia)
5. Giacomo Nizzolo (Italia)
6. Edvald Boasson Hagen (Norvegia)
7. Alexander Kristoff (Norvegia)
8. William Bonnet (Franta)
9. Niki Terpstra (Olanda)
10. Greg Van Avermaet (Belgia)

Advertisements