Mondialele de ciclism din Qatar au vazut, vineri, si doua tricouri romanesti la startul probei de fond a juniorilor, dar mai ales au putut vedea tinerii ciclisti romani la sosire, Denis Vulcan terminand pe locul 33, iar Mihai Babaita, pe 63, ambii cu grosul plutonului, la 1’45” de castigator.

Comportare absolut remarcabila, si nu degeaba am spus “dar ai ales au putut vedea tinerii ciclisti romani la sosire”, pentru ca nu mai putin de 62 de rutieri care au luat startul la Doha pentru a se intoarce tot acolo, au abandonat. Mai mult, marea majoritate a celorlalti concurenti, inclusiv invingatorul, un danez, sunt cu cel putin 1 an mai mari decat baietii nostri, primul are doar 17 ani, al doilea abia a implinit 18… Mai mult, ca sa va dati seama de valoarea cursei, primii 25 au luat puncte UCI, asa ca mezinul Vulcan a fost foarte aproape!

In final, au terminat doar 112, din cauza caldurii, dar si a ritmului infernal, castigatorul, danezul Jakob Egholm, 2h58’19” pe 135,5 km, reusind o medie orara exceptionala, de 45,593 km! Argintul a fost castigat de germanul Niklas Maerkl, iar bronzul de Reto Muller (Elvetia), ambii devansati cu 7 secunde.

La fete, prima s-a clasat italianca Elisa Balsamo, in 1h53’04” pe 74,5 km, urmata in acelasi timp de americanca Skylar Schneider si de norvegianca Susane Andersen.

Competitia suprema se incheie duminica, o data cu disputarea reginei curselor unei asemenea intreceri, proba de fond a categoriei Elite masculin, unde Romania, printr-un fel de subscriptie publica, ajutor de la MTS, de la Ambasada, dar si de la un sponsor si persoane particulare, putand in cele din urma prezenta un ciclist, pe Andrei Nechita, unul dintre cele mai bune produse din ultimii ani in ciclismul romanesc, care poarta numarul 191.

Va fi o cursa extrem de lunga, de 257,5 km, in care 8 tari (Spania, Marea Britanie, Franta, Belgia, Australia, Italia, Olanda si Norvegia) prezinta maximum de alergatori, 9, iar 9, intre care si Romania, doar cate 1.

Ca un fel de avancronica, am spicuit dintr-un reportaj facut in L’Equipe zilele trecute la San Quirico, colina orasului Lucca, din Toscana, cu fostul campion mondial italian Mario Cipollini (foto), cel mai nimerit sa comenteze cursa de duminica, ca fost mare sprinteri, pentru un traseu dedicat sprinterilor puri, care aminteste pe cel de la Zolder, din Belgia, unde a cucerit el insusi tricoul arc-en-ciel, in 2002.

In primul rand, Cipollini se arata de-a dreptul revoltat de ideea de a incredinta CM de sosea Qatarului: “Dincolo de platitudinea, la propriu si la figurat, a traseelor, sa alergi in desert, in mijlocul unor palate, zgarie-nori, in opulenta data de marile afaceri nu prea face parte din traditia ciclismului. Am concurat si eu acolo, in 2005, am si castigat o etapa, sa spunem ca sa marchez faptul ca am trecut pe acolo. Dar aceste curse in peisaje indepartate, aride, nu lasa nici o urma. Sunt prea departate, prea rupte de marile locuri europene ale ciclismului. Eu aveam alte mituri. Imi amintesc de Hinault la Sallanches (la CM in 1980), in direct pe RAI, cu imaginea in ceata, cu ciclisti de nerecunoscut, nebuloase intr-o ceata umida…

Acum va fi invers, vom vedea intregul pluton ca intr-un acvariu, ca pe niste pesti colorati in mijilocul pustiului de nisip, dar nu stiu daca acest lucru poate fascina. Toata lumea se asteapta fatalmente la sprint final… Poae, dar nimic nu este sigur. In 2005 (in Turul Qatarului), cand era vant, cei mai puternici, cei mai bine antrenati, cum era echipa Quick Step, controlau cursa din start la sosire. Am putea avea doar 20-25 alergatori la sosire. Kittel, Greipel, Bouhanni, Cavendish vor trebui sa se inteleaga, sa colaboreze in mod inteligent, sa-si spuna intre ei “sa facem totul pentru a termina la sprint, apoi sa castige cine poate”, altfel vreu “Van Patapon” ar putea sa le traga clapa”.

Vom vedea daca primul sportiv care merita deja tocitul apelativ “Il Grande Mario”, are dreptate, duminica.

Advertisements