* Am pus-o de mamaliga si la tineret, fotbaliatorii romani de perspectiva pierzand aseara la Aalborg, in fata Danemarcei, care ne-a administrat un 3-1, dupa un 3-0 la pauza, dupa care s-au hodinit si ei, ca au alte treburi. Zau imi pare rau de fotbalul romanesc, dar cum iti asterni asa dormi, iar cand platesti pe cate un haitian cu leafa de sef de multinationala, iar tinerii tai nu au loc decat prin regulament rezultatele astea sunt.

Iar de acum vor veni in valuri mari, pana la inec, pentru ca asa-zisele Centre de excelenta (2, si alea nelegale) si lipsa obligativitatii pentru echipele de prima liga cel putin sa aiba centre ce copii si juniori, cum a fost decenii, nu au cum sa duca in alta parte. Ca doar nu luarea la misto numita “Sa facem ulita stadion” (ati mai pomenit asa ceva? ei uite pomeniti acum) nu poate fi luata in serios de nimeni. Oricum, mai vin niste bani, maruntis ca la rascruci cand duci mortul, de la FIFA si UEFA, numai ca si pe aia si-l vor da baietii din federatie ca salarii si prime!

* La US Open se cunoaste prima semifinalista pe tabloul feminin de simplu, germana Angelique Kerber calificandu-se marti, dupa ce a invins-o cu 7-5, 6-0 pe finalista de anul trecut, italianca Roberta Vinci. Castigatoare la inceputul anului la Melbourne, la primul turneu de Mare Slem al anului, Kerber a descoperit, se pare, intrarea in forma programata la fix, la marile ocazii, pentru ca, ne amintim, a avut un mijloc de sezon mai slabut. La US Open ea nu trecuse din 2011 (cand a pierdut in semifinale la Samantha Stosur), Kerber nu mai trecuse de optimi.

Oricum, noi asteptam sfertul cel mai tare din actuala editie, dintre Serena Williams si Simona Halep, care se va disputa miercuri, dupa miezul noptii, adica pe la 2,00 in noaptea spre joi, dupa toate socotelile specialistilor.

* Nairo Quintana urca din nou in sa pentru reluarea Turului ciclist al Spaniei miercuri, din postura de lider, declarand ca va sta de acum “pe defensiva”, cu 5 zile inainte de finalul de la Madrid. De altfel, mari atacuri, din cate am vazut, nu prea pot fi date, poate ceva miercuri, joi nu prea, vineri este contratimpul individual, ar mai fi sambata o etapa mai propice unor lovituri. Dar cu 3’37” in fata lui Chris Froome este greu de crezut ca pericolul este cu adevarat important.

* Pe 7 septembrie incep la Rio de Janeiro Jocurile Paralimpice, la care Romania va fi reprezentata de 12 sportivi, 6 antrenori si un foarte amabil reporter TVR. Din disciplinele aflate in program (cecifotbal, atletism, rugby in carucior, natatie, scrima, volei pe scaune, ciclism, calarie, cele mai importante, 22 in total) vom fi prezenti la atletism, canoe, ciclism pe velodrom, judo, inot si tenis de masa.

Se pare ca, dupa modelul Jocurilor Olimpice pentru sportivi valizi, ambitiile spre gigantism sunt din ce in ce mai clare si aici, cu 22 de sporturi, cum v-am spus, dar si cu 161 de tari, precum si o delegatie de refugiati, un iranian si un sirian. Intrecerile se incheie pe 18 septembrie.

Advertisements