Dupa ce a tot promis victorii in marile tururi, beneficiind si de o echipa redutabila, Movistar, columbianul Nairo Quintana, cel supranumit “El Condor de Boyaca”, dupa localitatea natala, aflata pe Cordilierii Anzilor, la peste 3.000 m altitudine, pare sa se afle, in sfarsit, in pragul consacrarii depline, cu o victorie finala in Vuelta.

In acest moment, micutul grimpeur sud-american conduce, practic la jumatatea cursei, in clasamentul general, dupa succesul in etapa a 10-a, cand si-a inscris numele pe lista selecta a invingatorilor in catararea de la Lagos de Covadonga. Sugestiv, de aici, de la o batalie cu maurii, a inceput Reconquista spaniola, cu aproape un mileniu si jumatate in urma, si, desi apropierea este, totusi, exagerata, nevoia de legende a oricarei curse cicliste mari explica orice comparatie.

In urma acestei doar a 4-a etape castigate de Quintana intr-un mare tur, se pare ca si concurenta interna de la Movistar, cu liderul innascut Alejandro Valverde, a disparut, de data aceasta colaborarea celor doi fiind deplina. Insista asupra acestui aspect, semn, pentru mine, ca echipa il simte in vana pe columbian si fotografia care a ilustrat postarea mea de ieri, preluata de pe Twitter-ul echipei iberice.

La sfarsitul acestei postari voi da si programul in continuare, pentru a vedea, pe de alta parte, ca duelul Quintana-Froome (Contador nu mai pare sa aiba ambitii anul acesta, dupa atatea patanii neplacute, cazaturi peste cazaturi in primul rand) pare sa incline tot spre sud-american: mai mult munte inalt, pe langa minutul avans, fata de doar un contratimp de 39 km in antepenultima etapa, precum si, pe partea britanicului, o echipa cu o nota cel putin mai jos fata de cea din Turul Frantei, in special pe deal.

De asemenea, Valverde pare sa insiste pe clasamentul pe puncte, unde conduce dupa 10 etape, in timp ce la cataratori pe primul loc se afla, dar intr-o pozitie precara, spaniolul Omar Fraile. In ce priveste ierarhia primilor 10, remarcabila este aparitia vulpoiului italian Michele Scarponi, care va incerca sa profite din plin de rara postura in care se afla, cea de lider al echipei Astana, mai ales ca va avea in continuare un teren de lupta care ii convine.

Clasamentul tricoului rosu dupa 10-etape:
1. Nairo Quintana (Columbia / Movistar) 38:37:07′
2. Alejandro Valverde (Spania / Movistar) +57′
3. Chris Froome (Marea Britanie / Team Sky) +58′
4. Esteban Chaves (Columbia / Orica) +2:09′
5. Alberto Contador (Spania / Tinkoff) +2:54′
6. Leopold Koenig (Cehia / Team Sky) +2:57′
7. David De La Cruz (Spania / Etixx – Quick-Step) +3:03′
8. Simon Yates (Marea Britanie / Orica) +3:06′
9. Michele Scarponi (Italia / Astana) +3:14′
10. Samuel Sanchez (Spania / BMC Racing) +3:20′

Programul celei de-a doua jumatati a Vuelta-2016:
– miercuri, 31 august, etapa a 11-a: Colunga – Pena Cabarga, 168,6 km (plat, cu sosire în catarare)
– joi, 1 septembrie, etapa a 12-a: Los Corrales de Buelna – Bilbao, 193,2 km (munte mediu)
– vineri, 2 septembrie, etapa a 13-a: Bilbao – Urdax-Dantxarinea, 212,8 km (munte mediu)
– sambata, 3 septembrie, etapa a 14-a: Urdax-Dantxarinea – Aubisque/Gourette (Franta), 195,6 km (munte inalt)
– duminica, 4 septembrie, etapa a 15-a: Sabinanigo – Aramon Formigal, 120 km (munte inalt)
– luni, 5 septembrie, etapa a 16-a: Alcaniz – Peniscola, 158 Km (plat).
– marti, 6 septembrie: a doua zi de pauza
– miercuri, 7 septembrie, etapa a 17-a: Castellon – Llucena/Camins del Penyagolosa, 173,3 km (munte inalt)
– joi, 8 septembrie, etapa a 18-a: Requena – Gandia, 191 km (plat)
– vineri, 9 septembrie, etapa a 19-a: Xabia – Calpe, 39 km (contratimp individual)
– sambata, 10 septembrie, etapa a 20-a: Benidorm – Alto de Aitana, 184 km (munte înalt)
– duminica, 11 septembrie, etapa a 21-a: Las Rozas – Madrid, 102,5 km (plat)

Advertisements