Incerc, cu puterile mele, sa gasesc, concret, de ce ne-am dus in cap la Jocurile Olimpice, iar perioada de declin dezastruos, prabusire are un nume, o pecete clara: Octavian Morariu!

Pentru ca nu vreau sa cad in capcana simpozioanelor si sezatorilor teoretico-lesinate, cu titluri in limba cand de lemn, cand de musama, ci sa vorbim concret, pe date si fapte verificabile.

Iata, ultimele mandate de presedinte al Comitetului Olimpic Roman (numit, de la un moment dat, cu tendinta, catastrofala, veti vedea, aici incepe razboiul romano-roman la nivel inalt, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman) a fost condus astfel:

1998-2004: Ion Tiriac (2 Olimpiade si jumatate, adica 2 cicluri olimpice si jumatate, ca Jocurile sunt varful unui cvadrienal), rezultate: Sydney 2000: 11 medalii de aur, 6 de argint, 9 de bronz, total 26; Atena 2004: 8 aur, 5 argint, 6 bronz, total 19.

2004-2014: Octavian Morariu (2 Olimpiade si jumatate), jocuri la Beijing 2008: 4 de aur, 1 de argint, 3 de bronz, total 8; Londra 2012: 2 aur, 5 argint, 2 bronz, total 9.

Vreti ceva mai clar, mai evident, o proba mai lipsit de orice dubiu? Pentru ca intre 1998 si 2012 a fost acelasi sistem, din 14 ani 12 au fost sub aceeasi lege, organizarea era aceeasi, asa ca hai sa nu mai aruncam aiurea cu cuvinte!

Si atunci, ce s-a intamplat? Pai multe, dar in primul rand numai manevre in folosul personal. In primul rand, si-a bagat nasul politica, conducerea COR fiind incredintata, ca inainte de 1989, sefilor de la minister sau structura cu grad de minister, agentia pentru sport.

Iata, Octavian Moraru a fost, inainte de a fi ales, cu sprijin politic clar (care a devenit si mai clar in vremea din urma, chiar pe fata, voi reveni), ministru cu rang de secretar de stat, adica seful Agentiei Nationale pentru tineret si sport.

Iar secretarul general al COR, cel nou, fostul secretar de stat, liberal, pentru sport al MTS-ului lui Crin Antonescu, cel cu Legea nr. 69/2000, a sportului, zisa. Mai mult, a inceput masiv nepotismul, ca fiismul (adica fiul lui…) nu exista.

Alaturi de Octavian Moraru (fiul tatalui sau, mare om de sport si rugbyst) a venit, in pregatire, Alin Petrache, tot un fiu de tata important, cel care, desi era angajat la o echipa de rugby din Franta, era numit si secretar general adjunct al COR, dupa ce Ioan Dobrescu il schimbase din functia de secretar general pe Dan Popper, un om care respira sport din toti porii, si inca sport de cea mai inalta performanta.

Dar stati, ca nu s-a terminat. Daca tot am trecut de la Agentia guvernamentala la organizatia “obsteasca” sau, ma rog, neguvernamentala, de ce nu am lua noi tot sportul sub aripa noastra. Asa ca am transformat COR in COSR, ca si cum miscarea olimpica se ocupa de croitorie (acum vedem ca s-a si ocupat, dar despre asta in ultima parte a acestui episod), era musai sa-i adaugam si cuvantul sport.

De fapt, se dorea acapararea intregii organizari a sportului sub o singura palarie, politica suta la suta, desfiintand concurenta, benefica in orice domeniu.

Deocamdata nu s-a reusit, dar vor mai fi incercari, inclusiv din partea Ministerului de Interne, ca intr-o vreme a fost vorba de o astfel de preluare (ca in Germania), dupa cea cu COSR, precum CONI din Italia. Observati ca daca avem nevoie de argumente gasim “modele”. Numai ca in Germania organizarea pe landuri impune un model, iar la CONI ce sa mai vorbim, acolo banii vin din toate partile, in special de la loterie.

Or, la noi, veniturile din jocurile de noroc sunt drenate la greu, asa ca la sport ajunge mai nimic. Si, iata, cum am rostit cuvantul drenaj. Pai pentru drenajul banilor, multi, putini, daca nu curge pica, bun ce-o fi, nu?

Si astfel a venit momentul sa vorbim si de ceva care arde, de chestia cu echipamentul, care nu o fi vreo suma importanta (ia, acolo, 130.000 de dolari, dar se adauga si bilete de avion de 3-4.000 de dolari, cu 10 avioane si 4 companii aeriene, la 162 de membri ai delegatiei (la doar 96 de sportivi, infrastructura a dublat numarul) se aduna, ca sa nu mai vorbim ca daca vei cumpara de la noi poate dam si un bilet-doua gratis, pentru vreo ruda, o nevasta, un copil…

Iata ce spune domnul Octavian Morariu despre firma de intermediere care a cumparat catastrofa de echipament de prezentare de la Rio, intrebat fiind daca e fondator al firmei Pax: Asa e. Am facut-o in 2009 impreună cu Puiu Dobrescu (secretarul general, va amintiti? n.m.). Apoi, mi-am dat seama ca toate costurile de marketing, de reprezentare sunt mari si firma nu facea profit. In trei luni am iesit din ea.

Dupa ce recunoaste ca a lasat-o doamnei Mihaela Knopf (“a fost asistenta mea pentru 10 ani”, adica un paravan, ce s-o mai lungim!), domnul cu sacii in caruta pe spinarea sportului romanesc (adica membru al CIO) face o precizare naucitoare: “Si as mai vrea sa se inteleaga ceva. Eu am iesit din firma de echipament sportiv atunci cand am ințeles ca, pentru a putea functiona, ea e obligata sa faca afaceri cu statul, cu Comitetul Olimpic pe care-l conduceam. Abia atunci era un conflict de interese si am iesit”.

Haideti sa va traduc, ca poate nu aveti rabdare sa cercetati in amanunt “subtilitatea” domnului Octavian Morariu: ca sa nu fiu acuzat de conflict de interese, am trecut de la Vanzator (adica reprezentantul firmei), la Cumparator, adica seful beneficiarului produselor respective! Ati vazut ce simplu se fac banii?

In fine, sa adaugam si presedintele COSR de acum, cu mandatul lui, pe care a declarat ca si-l va depune, si cu perspectiva de la actuala editie a Jocurilor:

2014-2016: Alin Petrache (o jumatate de Olimpiada, adica, am stabilit, ciclu olimpic, ca asa se face socoteala in sport): JO de la Rio de Janeiro 2016, 1 de aur, 1 de argint, 2 de bronz (total 4). Deocamdata, dar parca vad ca atat ramane.

Recapitulam, din 2000 pana acum, doar cu aurul, ca sa nu o tot lungim: 11 la Sydney-2000, 8 la Atena-2004, 4 la Beijing-2008, 2 la Londra 2012, 1 la Rio-2016. Urmeaza Tokio-2020…

In episodul urmator al “Razboiul romanilor impotriva lor insile”, date concrete de cum ne dam la gioale, batjocorindu-ne valorile sau turnandu-ne unii pe altii, intr-un colosal sport national spre autodistrugere. Pentru ca toti vorbim de gimnastica, dar nu observam ca la kaiac-canoe nu suntem deloc? Oare de ce?

PS. Apropo de bilete de avion: am cautat astazi chiar un dus-intors Rio. Alitalia vinde, marti, pentru prima cursa, deci in ultimul moment, nu cu rezervare, pe 19 august si intoarcerea tot cu primul avion, pe 24 august, cu 1.812,49 euro, iar Air France, mai scump, cu 1.814,81 euro!

Hai sa fim seriosi cu explicatiile gen: “Asa e cand nu poti face rezervare din timp!”. Pai daca faceai din timp il luai sub 1.000 si nu te impiedica nimeni, nu cu triplu! Acum vedeti ce inseamna “maruntisul”, cum spune domnul Octavian Morariu ca el facea afaceri mari, nu de-astea cu echipament…

Advertisements